Știrile 60m.RO

UN IEPURE. Pentru împrumuturile gigantice făcute, Cîțu a fost pus de stăpâni premier

Președintele României l-a nominalizat pe Florin Cîțu ca și viitor premier al României.

Fostul ministru de finanțe are sarcina dificilă de a forma o majoritate și a conduce un guvern.

Pentru acest lucru Ludovic Orban a fost dat la o parte, nu că acesta ar fi avut vreo performanță deosebită în condițiile în care investițiile publice s-au prăbușit.

Ce îl recomandă pentru acest lucru? Faptul că în plină criză sanitară a reușit aproape să dubleze datoria externă a României, împrumutându-se cu sume exorbitante de bani și la dobânzi colosale.

Nu era de ajuns că noi eram datori, am avut nevoie de numai un an de conducere PNL, fostă PDL, ca să dublăm datoria externă, astfel încât și copiii noștri să fie datori.

Nu vă imaginați că acești bani au venit la noi, banii sunt doar pe hârtie, nici nu au plecat de acolo de unde ar fi trebui să vină.

Stăpânii României s-au gândit chiar să îl premieze pe Cîțu pentru aceste mari realizări, așa că îl vor pune și premier.

Nu se știe dacă propunerea este pe bune sau doar o încercare a lui Iohanis de a testa posibilitatea formării unei noi majorități parlamentare în condițiile în care PNL a reușit să obțină un rușinos 25% la alegerile parlamentare, doar dublu față de AUR, un partid apărut de nicăieri dar care a stricat toate planurile dinainte de alegeri.

  • JD Vance spune că pacea în Ucraina trebuie să urmeze trei pași. „Pacea nu va fi făcută de politicieni ratați care trăiesc în lumea basmelor”
    Vicepreședintele american JD Vance spune că orice plan de a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina ar trebui să păstreze suveranitatea ucraineană și să fie acceptabil pentru ambele părți, dar este o „fantezie” să crezi că Ucraina va câștiga dacă SUA îi livrează mai multe arme sau bani, transmite Reuters. „Există o fantezie conform căreia …
  • Bolojan și Boc, huiduiți pe stradă: Demisia!
    Ilie Bolojan a fost huidut de români în timp ce se plimba pe străzile din Sighetul Marmației. Oamenii i-au cerut premierului să-și dea demisia, chiar înainte ca acesta să se întâlnească cu tinerii liberali la o școală din localitate.  Reacția lui Ilie Bolojan și a lui Emil Boc, dar și a celor care îi însoțeau, …
  • Impozitele pentru autoturismele mai vechi vor exploda din 2026
    Ilie Boloajn le dă o nouă lovitură românii săraci! Șoferii cu mașini vechi vor fi taxați cu până la 20%. Este noua măsură cu care Bolojan vrea să aducă bani la buget și să reducă poluarea, iar cei mai afectați sunt românii care nici nu-și pot permite să își schimbe mașina.  Noul impozit auto pentru …
  • Putin ameninţă să cucerească şi mai multe teritorii, dacă Ucraina nu acceptă planul american care arată ca o capitulare a Kievului
    Preşedintele rus Vladimir Putin ameninţă, vineri, într-o reuniune guvernamentală transmisă în direct la televizor, să cucerească şi mai multe teritoriu ucrainean, dacă Ucraina nu acceptă planul american. Planul propus de către Statele Unite în Ucraina poate ”servi ca bază a unei rezolvări definitive” a războiului, a declarat liderul de la Kremlin. ”El poate servi ca …
  • Sechestru pe Salina Turda: o parte din datoriile Primăriei Turda către STP Alba, preluate de un afacerist orădean
    Un om de afaceri din Oradea a pus sechestru pe acțiunile societății ce administrează Salina Turda. Afaceristul este cunoscut pentru înființarea primei platforme de tranzacționare a monedei bitcoin din țară. Acesta a preluat o parte din datoriile Primăriei Turda către STP Alba. Salina Turda are unic acționar Primăria Turda, iar Horea Tudor Vușcan are de …
  • Ministerul Apărării a ridicat două avioane de luptă F-16 după noi atacuri ale Rusiei, la graniță cu Tulcea 
    Ministerul Apărării Naționale (MApN) transmite într-un comunicat de presă trimis sâmbătă dimineață că în noaptea de 21 spre 22 noiembrie au fost ridicate două avioane de luptă F-16 după noi atacuri ale Rusiei la graniță cu Tulcea. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis că a emis două mesaje RO-Alert populației și că a fost înregistrat …
  • Cât de gravă este în realitate situația economică a României
    Perspectivele economice ale României s-au schimbat ușor față de acum câteva luni. Analistul Cristi Tudorescu consideră că există atât vești bune, cât și rele, însă cele pozitive predomină. Această evaluare pleacă de la constatarea că această criză, care inițial era anunțată ca fiind abruptă, pare să se domolească. Totuși, criza care se prefigurează pare a fi de o …
  • Ucraina consultă Franța, Marea Britanie și UE în privința următorilor pași ai planului de pace propus de Trump
    Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiga, a indicat că a discutat vineri seară cu mai mulţi omologi europeni, printre care cei din Franţa şi Regatul Unit, „următorii paşi” în faţa planului preşedintelui american Donald Trump pentru rezolvarea conflictului cu Rusia, notează AFP, citat de AGERPRES. În urma unei serii de discuţii cu oficiali europeni mai devreme în …
  • Ilie Bolojan, atac la adresa medicilor: Și-au făcut sporuri atât de mari, că nu mai sunt bani de medicamente și dotări
    Medicii din România și-au făcut sporuri atât de mari încât în spitale nu mai sunt bani de medicamente sau de apartură medicală. Asta acuză premierul Ilie Bolojan, care spune că unele spitale au devenit vaci de muls pentru medici și nu mai desevesc pacienții. „Avem în România multe spitale care sunt în situația în care peste …
  • Ministerul Educației, repetent la limba română
    Publicat pe 19 noiembrie, pe site-ul Ministerului Educației, proiectul de ordin privind temele de acasă are doar 14 articole, întinse pe nici trei pagini, dar totuși a ieșit în lume cu greșeli de gramatică și ortografie care nu sunt permise nici măcar elevilor de vârstă mică. „Tema obligatorie, are un nivel mediu de dificultate, pentru …
  • Sondajele cu Ciucu „pe primul loc”, la fel de fantasmagorice ca cele cu Burduja primar general. PNL cumpără sondaje pentru a păcăli bucureștenii
    În plină campanie electorală, PNL a reaprins vechea mașinărie de propagandă și încearcă din nou să-și cosmetizeze candidații cu ajutorul unor sondaje umflate, plătite și livrate la comandă. Ultimul „cadou” de campanie este așa-zisul avans al lui Ciprian Ciucu în cursa pentru Primăria Capitalei — o ficțiune politică la fel de comică precum sondajele de …
  • Zelenski: „Nu voi trăda”. Planul lui Putin și Trump de capitulare a Ucrainei, respins
    Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins vineri planul susținut de președintele Donald Trump. Acordul prevedea o serie de concesii semnificative din partea Ucrainei în schimbul unui armistițiu cu Rusia. Documentul a fost anterior negociat între liderul de la Casa Albă și Vladimir Putin. Planul includea cedarea unor teritorii ocupate de Rusia, renunțarea la aderarea Ucrainei …
  • Zelenski, discurs adresat poporului ucrainean: Fie cele 28 de puncte dificile, fie cea mai dificilă iarnă de până acum
    „Acesta este unul dintre cele mai dificile momente din istoria noastră”, a declarat vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un mesaj video adresat poporului ucrainean, transmite serviciul în limba rusă al BBC. „Acum, Ucraina s-ar putea confrunta cu o alegere foarte dificilă: fie pierderea demnității, fie riscul de a pierde un partener cheie. Fie cele 28 de …
  • BNS: În rezultatele bugetare şi în nivelul de trai al românilor nu există nicio urmă de revenire la o funcţionare normală a economiei
    Blocul Naţional Sindical (BNS) contrazice ferm, vineri, declaraţiile premierului Ilie Bolojan referitoare la rezultatele măsurilor luate până acum, pe care le cataloghează ”triumfaliste şi rupte de realitate”. ”Ceea ce premierul României numeşte a fi «redresare care funcţionează», în realitate este un picaj al economiei”, transmis sindicaliştii. Aceştia au reacţionat după ce premierul a afirmat că …
  • Repetiţii generale pentru parada militară de Ziua Naţională
     Peste 2.900 de militari şi specialişti, tehnică militară şi 45 de aeronave vor defila la parada de 1 Decembrie. Pentru ca totul să meargă perfect, pe 29 noiembrie în zona Arcului de Triumf, va avea loc o repetiție generală, anunță MApN. Brigada Rutieră Bucureşti va impune restricţii de trafic. ”Anul acesta, peste 2.900 de militari şi specialişti …
  • DNA aruncă bomba: dosarul lui Vlad Voiculescu privind achiziția de vaccinuri anticovid, „în lucru”
    Ancheta în care este pus sub acuzare Vlad Voiculescu cu privire la achiziția de vaccinuri anticovid este „în lucru”, susține Direcția Națională Anticorupție (DNA). Vorbim de unul dintre cele mai controversate dosare din România, un dosar care vizează achiziția de vaccinuri anti Covid de după izbucnirea pandemiei. Dosarul îl vizează pe Vlad Voiculescu, actualul consilier …
  • Primul tren suspendat din România ar putea deveni realitate: Orașul în care va fi construit
    Astăzi, 21 noiembrie, încep consultările cu reprezentanții partidelor locale din Consiliul Local Iași și Consiliul Județean Iași privind demararea Studiului de Prefezabilitate pentru proiectul Monorail Iași, a anunțat joi seara Cătălin Urtoi, unul dintre fondatorii Asociației HaiCăSePoate. „Asociația HaiCaSePoate consideră că acest proiect modern de mobilitate urbană trebuie sprijinit de întreaga clasă politică locală într-un parteneriat comun, în interesul …
  • Ludovic Orban atac la Nicușor Dan: „Viața mea nu este telenovelă, domnule președinte”
    Viața mea nu este telenovelă, îi transmite fostul consilier prezidențial Ludovic Orban lui Nicușor Dan. „Un pic de dreptate are și președintele. Am avut unele diferențe de poziționare. Este adevărat că nu l-am căutat în coarne pe Grindeanu. Da. Am criticat PSD, dar motivat. Pentru că toți cei 4 judecători de la CCR numiți de PSD au votat …
  • Ciucu, prea slinos pentru Capitală! Ana Ciceală e mai bună decât el
    Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 și candidatul PNL la Primăria Capitalei, devine pe zi ce trece un personaj tot mai slinos în urma dezvăkuirilor despre relațiile sale cu personaje dubioase, să nu le spunem chiar clanuri interlope. Într-un interviu acordat ziarului Libertatea, întrebat direct pe cine ar vota dacă el nu ar candida, Ciucu a …
  • Ciucu risipește banii bucureștenilor! De ce o bancă constă de 4 ori mai mult în sectorul 6
    Într-un interviu recent, Ciprian Ciucu susține că o bancă instalată într-un parc reabilitat de primărie ar costa „1.000–2.000 de euro, poate chiar mai mult”. Declarația pare desprinsă din altă lume, pentru că o simplă verificare pe site-uri de specialitate arată exact contrariul: chiar și modelele premium, rezistente, inclusiv cele din fier masiv, nu depășesc 400–500 …
  • Ciucu își dezvăluie culisele politice: Predoiu l-a recrutat după eșecul cu Monica Macovei
    Ciprian Ciucu oferă,una dintre cele mai controversate declarații din cariera sa politică. În încercarea de a explica de ce a ajuns în PNL, Ciucu spune că a fost invitat personal de Cătălin Predoiu să se alăture partidului, imediat după ce proiectul politic al Monicăi Macovei a eșuat și nu a reușit să-și strângă semnăturile necesare …
  • Ciprian Ciucu, combinații cu banii românilor din subvenția publică: 14 milioane de lei confiscați de AEP
    Partidul Național Liberal, formațiunea care îl împinge pe Ciprian Ciucu în cursa pentru Primăria Capitalei, a primit o lovitură usturătoare: Curtea de Apel București a confirmat decizia Autorității Electorale Permanente și a dispus confiscarea a aproximativ 14 milioane de lei, bani proveniți din subvenția publică, folosiți fraudulos în campania prezidențială a lui Nicolae Ciucă din …
  • Ana Ciceală, marea surpriză pentru Primăria Capitalei. O candidată onestă într-o bătălie dominată de zgomot și scandal
    Într-o cursă electorală dominată de personaje hiper-mediatizate, de scandaluri, promisiuni fără acoperire marca Ciprian Ciucu și luptele politice interminabile din USR, Ana Ciceală apare ca o surpriză reală pentru bucureșteni: o candidată onestă, cu un discurs echilibrat, cu o prezență calmă, civilizată și concentrată pe soluții, nu pe circ. În timp ce unii ard milioane …
  • Din cauza lui Ciprian Ciucu avem un București blocat în fiecare dimineață
    Bucureștiul trăiește în fiecare dimineață același scenariu: străzi sufocate, bulevarde paralizate, intersecții transformate în noduri de trafic imposibil de traversat. Iar una dintre sursele principale ale acestei situații este modul în care Ciprian Ciucu a administrat Sectorul 6, transformând vestul Capitalei într-o zonă permanent congestionată, fără viziune și fără coordonare reală între lucrări, infrastructură și …
  • Drulă și-a făcut cumnata secretar de stat
    Premierul Ilie Bolojan a decis miercuri eliberarea Luminiței Zezeanu, susținută de PSD, din funcţia de secretar de stat la MIPE.În locul acesteia, a fost numită Alina-Roxana Gârbea, de la USR, care în 2024 a candidat, fără succes, la alegerile europarlamentare pe lista acestui partid. Aceasta este nimeni alta decât cumnata lui Cătălin Drulă, candidatul USR …
  • ANAF nu reușește să îi ia casele lui Iohannis
    Cererea formulată în instanță de statul român, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor familiei fostului președinte Klaus Iohannis, a fost respinsă joi de către Tribunalul Sibiu, informează Agerpres. „Azi, 20.11.2025, Tribunalul Sibiu s-a pronunţat în acest dosar cu privire la soluţionarea cererii de instituire a sechestrului …
  • INSCOP îl dă pe Drulă la 11%. USR a pierdut Capitala pe mâna lui Nicușor Dan
    Ultimul sondaj INSCOP a confirmat ceea ce mulți intuiau deja de luni bune: candidatura lui Cătălin Drulă este un eșec electoral anunțat. Cota sa de doar 11% în intenția de vot arată o prăbușire fără precedent a USR în București, orașul în care acest partid domina scena politică încă din 2016. Este cea mai dramatică …
  • Ciucu nu e gospodar, ci omul mafiei imobiliare din Sectorul 6. Blocul cu gratii, cel mai bun exemplu
    Imaginea de „bun gospodar” cu care Ciprian Ciucu încearcă să-și împodobească fiecare apariție publică nu mai păcălește pe nimeni. În realitate, edilul Sectorului 6 a devenit principalul aliat al mafiei imobiliare din zonă, girând proiecte controversate, autorizații dubioase și investiții care sfidează bunul-simț urbanistic, legislația și interesele comunității. În timp ce se laudă pe Facebook …
  • Lui Ciucu îi trebuie tichie de mărgăritar, cât timp elevii din Sectorul 6 învață chinuiți în containere!
    În Sectorul 6, realitatea este mai dureroasă decât orice discurs de campanie. Reabilitarea Școlii 309 trenează de trei ani, timp în care sute de copii sunt obligați să învețe în containere înghesuite, în condiții improvizate, care ar fi trebuit să fie temporare, dar au devenit regulă. Termenul de finalizare a fost depășit cu aproape un …
  • Aristocrația bugetară, salvată de interzicerea cumulării pensiei cu salariul
    Judecătorii CCR, parlamentarii sau șefimea de la Curtea de Conturi sunt printre cei exceptați de la cumularea pensiei cu salariul în noua formă pregătită de Putere, ceea ce înseamnă că vor putea în continuare să ajungă la venituri care ajung până la 70.000 de lei lunar. Liderii coaliției au hotărât ca printre categoriile de privilegiați …
  • Noul plan americano-rus pentru ”pace” în Ucraina provoacă revoltă la Kiev, Zelenski refuză o întâlnire cu emisarul lui Trump
    Un plan secret, negociat pe canale paralele între reprezentanți ai lui Donald Trump și Vladimir Putin, a fost prezentat în ultimele zile președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Propunerea, descrisă de surse apropiate discuțiilor ca fiind „o listă de dorințe rusească”, presupune cedarea de teritorii și a fost respinsă de președintele ucrainean, scriu Axios și The Economist. …
  • Echipa lui Ciucu: El și Ilie ”sărăcie”
    Campania lui Ciprian Ciucu pentru Primăria Capitalei capătă tot mai mult aspectul unui spectacol trist în doi. În timp ce alte partide își prezintă echipe, programe și oameni implicați, PNL București oferă o imagine jalnică: Ciucu este practic singur, împins în față doar de Ilie „Sărăcie” Bolojan — expertul național în tăieri de salarii, concedieri …
  • USR își păstrează sinecurile în guvernul Bolojan: cumnata lui Cătălin Drulă numită secretar de stat la Ministerul Proiectelor Europene
    Deși a anunțat reduceri masive în aparatul bugetar, premierul Ilie Bolojan a făcut încă o numire în funcția de secretar de stat, ceea ce a stârnit critici privind menținerea influenței USR în guvern. Alina Gîrbea, cumnata lui Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor și fost președinte al USR, a fost numită la Ministerul Investițiilor și …
  • Averea stufoasă a lui Ciprian Ciucu ridică semne de întrebare în cursa pentru Primăria Capitalei
    Declarația de avere din 2024 arată că Ciprian Ciucu și-a consolidat constant portofoliul imobiliar, conturile bancare, fondurile de investiții și veniturile, în timp ce acumulează funcții și acordă împrumuturi importante partidului și persoanelor fizice. Dimensiunea situației financiare contrastează puternic cu realitatea majorității contribuabililor. Potrivit declarației de avere completate în 2024, Ciprian Ciucu deține alături de …
  • Bucureștiul, insuficient pregătit și foarte vulnerabil la cutremur
    La 85 de ani de la cutremurul devastator din 10 noiembrie 1940, Bucureștiul este în continuare cea mai vulnerabilă capitală din Europa și are nevoie urgentă de un plan concret de acțiune în caz de seism. Pregătirea individuală, un plan solid de reacție pentru primele 72 de ore, un ecosistem avansat de intervenție și un …
  • Barajul pentru Cupa Mondială: S-a stabilit ora meciului Turcia – România
    Meciul Turcia – România, din semifinalele barajului pentru Cupa Mondială, va avea loc în data de 26 martie 2026, de la ora 19.00. “Conform programului centralizat elaborat de UEFA, meciul, care se va disputa în Turcia pe 26 martie 2026, va începe la ora 20:00 a Turciei. Locul de desfăşurare va fi anunţat ulterior”, a precizat Federaţia Turcă …
  • PNL primește o lovitură dură în instanță: să returneze 14 milioane de lei după campania lui Ciucă
    Partidul Național Liberal (PNL) a pierdut miercuri procesul intentat Autorității Electorale Permanente și este obligat să returneze 14 milioane de lei, sumă provenită din subvenția de la bugetul de stat utilizată în campania prezidențială a lui Nicolae Ciucă din 2024. Decizia Curții de Apel București nu este definitivă și poate fi contestată. Hotărârea vizează recuperarea …
  • CTP: Eu nu văd altă soluție decât falimentul de țară
    Jurnalistul Cristian Tudor Popescu analizează scandalurile din coaliția de guvernare și spune că România nu mai are nicio șansă să se redreseze. Criza sancțiunilor Lukoil riscă să arunce în aer prețul carburanților, iar luptele generate în coaliție de planul de a tăia 10% din salariile bugetarilor pot duce la demiterea guvernului, anunță CTP. Jurnalistul spune că singura opțiune e …
  • Europa e alarmată de planul secret Trump – Putin care prevede capitularea Ucrainei în fața Rusiei
    Liderii din Europa sunt în alertă după ce presa a devoalat planul secret Trump – Putin care prevede capitularea Ucrainei în fața Rusiei, scriu Wall Street Journal, BBC și Politico. Oficiali din UE încearcă să descurajeze Casa Albă, dar în paralel militari americani de top din Departamentul de Război al SUA negociază deja planul la …
  • CCR îl îngroapă pe Bolojan: taxele locale nu pot fi mărite de la 1 ianuarie
    Judecătorii Curții Constituționale dau o puternică lovitură Guvernului, care intenționa să crească taxele locale și taxele auto, de la 1 ianuarie 2026. Judecătorii CCR au stabilit termenul de judecată pentru această lege pe data de 4 februarie, astfel că aceasta nu va putea intra în vigoare. ”Sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind stabilirea unor măsuri de redresare și …
  • Milogii de la USR ar vrea ca Ana Ciceală să se retragă. „Pacientul” Drulă e pe locul 4
    Surse din interiorul USR confirmă că în partid a izbucnit haosul. Apropiații lui Cătălin Drulă, disperați și fără strategie, ar face presiuni pentru retragerea Anei Ciceală din cursa pentru Primăria Capitalei. Motivul? „Pacientul” Drulă s-a prăbușit în sondaje, fiind clasat abia pe locul 4, iar useriștii nu mai știu cum să salveze un candidat pe …
  • Propunerea neobișnuită a administrației Trump inclusă în noul plan pentru încheierea războiului din Ucraina
    Schița de acord a fost elaborată de emisarii prezidențiali din SUA și Rusia, dar Kievul a fost doar informat în linii mari despre propunerile discutate, scriu The Daily Telegraph și Reuters. Un plan de pace în 28 de puncte propus de SUA pentru Ucraina include, potrivit unor surse citate joi de The Telegraph, o prevedere prin …
  • Șeful INSCOP, Remus Ștefureac, replică voalată pentru Cătălin Drulă. Consilierul lui Nicușor Dan acuză „sondaje trucate”
    Remus Ștefureac, sociologul care a fondat și conduce INSCOP Research, a sugerat candidaților și partidelor care îi susțin în cursa pentru Primăria Capitalei să facă publice toate cercetările sociologice făcute în ultima perioadă, după ce candidatul USR, Cătălin Drulă, l-a acuzat pe contracandidatul liberal Ciprian Ciucu că vrea să manipuleze opinia publică prin cel mai …
  • Ciprian Ciucu vrea Capitala, în timp ce șeful Bolojan le taie salariile românilor cu 10%
    Ciprian Ciucu se pregătește să ceară votul bucureștenilor pentru funcția de primar general, dar uită să spună cine îi este adevăratul șef: Ilie Bolojan, premierul care lovește direct în buzunarele românilor. În timp ce Ciucu promite „bunăstare”, „ordine” și „reforme”, Bolojan impune o măsură drastică, tăierea salariilor bugetarilor cu 10%, sub pretextul „redresării economice”. Ipocrizia …
  • Elena Lasconi, niciun mesaj de susținere pentru trădătorul Drulă
    Elena Lasconi continuă să se delimiteze tacit de Cătălin Drulă, candidatul USR pentru Primăria Capitalei. Deși partidul încearcă să mimeze unitatea, realitatea este dură: Lasconi nu a oferit niciun mesaj public de susținere pentru Drulă, preferând o tăcere care spune totul despre ruptura internă din USR și despre lipsa de încredere în liderul care a …
  • Bucureștiul nu-l mai iubește pe Drulă: val de comentarii negative în mediul online
    Președintele USR, Cătălin Drulă, a plătit recent o postare pe Facebook prin care a obținut o vizibilitate mai mare pe rețeaua socială. Vizibilitatea a adus cu sine foarte multe comentarii, majoritatea fiind însă negative. Postarea plătită a avut ca scop promovarea președintelui USR, astfel încât mesajul acestuia să fie văzut de cât mai mulți potențiali …
  • România, campioană la sărăcie în rândul copiilor și abandon școlar
    Situația drepturilor copilului în România este îngrijorătoare, la această dată când se celebrează Ziua Internațională a Convenției ONU cu privire la Drepturile Copilului. Țara noastră se confruntă cu cel mai mare risc de sărăcie din Uniunea Europeană în rândul copiilor, cu o rată ridicată de abandon școlar și o mortalitate infantilă cu aproape 70% mai …
  • Ciprian Ciucu, protectorul interlopilor: Ce e aia mafie imobiliară? Nu orice magherniță este patrimoniu cultural și istoric
    Ciprian Ciucu continuă să trateze cu aroganță și dispreț orice întrebare legată de abuzurile urbanistice din Sectorul 6. Într-o declarație sfidătoare, primarul PNL a ridiculizat preocupările cetățenilor afirmând: „Ce e aia mafie imobiliară? Nu orice magherniță este patrimoniu cultural și istoric.” În realitate, exact în mandatul lui Ciucu, sectorul 6 a devenit unul dintre cele …
  • ANAF a pus ochii pe casele trântorului Iohannis
    Direcția de Finanțe Brașov l-a dat în judecată la Tribunalul Sibiu pe Klaus Iohannis pentru că nu vrea să plătească datoriile la buget din chiriile încasate pe urma unui imobil din centrul Sibiului. „Statul Român, prin DGRFP Brașov, a înregistrat la instanţa competentă o acțiune prin care solicită obligarea unui fost președinte al României la …
  • Ce avere secretă are concubina lui Cătălin Drulă: deține bunuri imobile ce nu apar în declarația de avere a acestuia
    Raluca Păun, concubina lui Cătălin Drulă, candidatul USR la alegerile pentru Primăria Capitalei, deține bunuri imobile ce nu apar în declarația de avere a acestuia. Cătălin Drulă și Raluca Păun nu sunt însurați, astfel că aceasta nu apare în declarația de avere a politicianului. La rubrica bunurilor imobile, Drulă a notat că deține în procent de …

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button