Politica românească e plină de miracole. Unul dintre ele e metamorfoza Ralucăi Turcan. Cândva, cu mâna pe inimă și cealaltă gata de sacrificiu, spunea hotărât: „Mai bine îmi tai o mână decât să-l votez pe Crin Antonescu!” Astăzi, aceeași mână semnează alianțe, strânge mâini prin târguri și postează cu zâmbet alături de Crin, devenit brusc „un om de stat”.
Ipocrizia e noua monedă de schimb în politică. Memoria electoratului e tratată ca un moft, iar declarațiile bombastice din trecut sunt reciclate în tăcere. Raluca Turcan nu și-a tăiat nicio mână. Și-a tăiat doar rușinea.
Să nu uităm că Turcan îl acuza pe Crin că este antieuropean și că a făcut mult rău României. Îl vedea ca pe un pericol pentru direcția pro-occidentală a țării. Astăzi, în goana după un loc pe listă, a uitat toate acestea.
Cât despre Crin Antonescu, omul reapărut pe scena politică după un deceniu de trândăveală, trebuie spus clar: de zece ani n-a muncit nicio zi. Fără funcții, fără activitate, fără responsabilități. Un trântor politic ținut pe banii statului, acum reciclat ca „salvator al democrației”.
Din nou, vedem cum interesul personal bate orice principiu. Iar cei care jurau „niciodată cu Antonescu” îl susțin azi cu aplauze. România politică nu mai are coloană vertebrală. Are doar elastice.
