Politică

Ce spune ministerul Mediului despre ”perlele” mafiei din jurul Bucureștiului – gropile de gunoi și emisiile ce ne ucid în tăcere

Referitor la solicitarea dvs. înregistrată în cadrul MMAP cu nr. R/1138/16.01.2023 vă comunicăm informațiile solicitate:

  • Care este capacitatea autorizată pentru fiecare depozit de gunoi în parte din București și Județul Ilfov? La ce cantitate s-a ajuns la fiecare depozit în parte?

Când estimează ministerul că se va ajunge la capacitatea maximă de depozitare?

A. În județul Ilfov există două depozite de deșeuri nepericuloase:

  1. Depozitului de deșeuri nepericuloase Glina, administrat de către ECOREC SA, a cărui capacitate de depozitare a fost prevăzută prin actele de reglementare emise, astfel:
  • celula 1 o capacitate de depozitare proiectată și autorizată de 523.000 mc, conform Autorizației Integrate de Mediu nr. 57/01.06.2007, emisă de Agenția Regională pentru Protecția Mediului București (ARPM București) și revizuită la data de 04.06.2008 de aceași instituție;
  • celula 2 cu o capacitate de depozitare proiectată și autorizată de 2.423.000 mc, conform Acordului de Mediu nr. 1981/18.12.2002 emis de Inspectoratul de Protecție a Mediului – Județul Ilfov (IPM Ilfov) și a Autorizației Integrate de Mediu nr. 57/01.06.2007 emisă de Agenția Regională pentru Protecția Mediului București (ARPM București), revizuită la data de 04.06.2008;
  • pentru celula 1 capacitatea de depozitare a fost atinsă în anul 2007, iar pentru celula 2, capacitatea de depozitare a fost atinsă în anul 2019, conform raportărilor Ecorec SA;
  • la data prezentei Ecorec SA nu deţine Autorizaţie Integrată de Mediu valabilă, activitatea depozitului Glina fiind sistată din luna februarie 2019.
  1. Depozitul ecologic pentru deșeuri solide urbane și asimilabile Vidra, operat de ECO SUD SA, cu o capacitatea maximă de depozitare în cele 8 celule de 11.500.000 m3, conform Autorizației Integrate de Mediu nr. 25 din 11.12.2018, actualizată la data de 27.08.2020, de către Agenția pentru Protecția Mediului Ilfov (APM Ilfov).

Gradul de umplere al Depozitului ecologic Vidra la data de 30.09.2022 era de 64,4 %, cu menționarea faptului că, celulele 1, 2, 3, 4 si 5 au atins cota finală de depozitare, și volumul de 6 350 000 m3.

Celulele 6,7 și 8 vor fi exploatate etapizat, până la atingerea cotei de maximum 40 m, respectiv H=107 mdMN (cota de 107 mdMN este cota absolută, măsurată față de nivelul de referință Marea Neagră, conform sistemului de nivelment național), cota finală de depozitare pentru fiecărei celulă, fără a depăși volumul total cumulat al acestora de 5 150 000 m3.

B. La nivelul municipiul București există un singur depozit conform de deseuri, deținut de operatorul S.C. IRIDEX GROUP S.R.L., având Autorizația Integrată de Mediu nr. 15 din 14.02.2018.

Începând cu data de 01.06.2021 a fost sistată depozitarea deșeurilor de la terți pe acest depozit. Capacitatea totală autorizată a depozitului este de 4.500.000 mc.

Cantitatea de deșeuri depozitată până în trimestrul III 2022 este de 4.189.449 mc,
conform ultimei raportări a S.C. IRIDEX GROUP S.R.L., depozitul ajungând la
un grad de umplere de 93,10%.

  • Cu ce periodicitate verifică garda de mediu dacă se respectă tehnologia de depozitare? Adică, dacă se respectă alternanța straturilor de deșeuri cu straturi de pământ și dacă se respectă grosimea lor.

În ultimii ani, activitatea depozitului de deșeuri municipale Chiajna/Rudeni administrat de SC Iridex Group SRL au făcut obiectul verificărilor planificate, controale tematice dispuse de Garda Națională de Mediu – Comisariatul General, controale cu alte autorități și controale inopinate ca urmare a sesizărilor înregistrate la sediul instituției (în medie de 3 ori/an). Au fost constatate neconformități cu privire la activitățile de depozitare și au fost aplicate sancțiuni contravenționale și dispuse măsuri de conformare. Nu au fost aplicate sancțiuni pentru alternanța straturilor de deșeuri cu straturi de pământ.

În ceea ce privește depozitul ecologic Vidra, verificările efectuate nu vizează doar respectarea tehnologiei de depozitare în acord cu prevederile Normativului tehnic privind depozitarea deșeurilor, aprobat prin Ordinul 757/2004 al MMGA, în cursul anului 2022 fiind efectuate un număr de patru controale și aplicate sancțiuni în valoare de 340 000 lei, trei în baza OUG 195/2005 și una în baza OG 2/2021.

În cazul depozitului ecologic Glina, având în vedere că activitatea acestuia este suspendată, obiectivul este verificat în baza reglementărilor legale în vigoare și referitor la multe alte elemente, periodic.

Șef din cadrul Gărzii de Mediu, declarații pentru Anchetatorii.ro

Cat privește poluarea cu metan din București și Ilfov situația este următoarea:

Capacitatea depozitelor este depășită ceea ce ar impune sistarea depozitării. Din cauză că nu s-au implementat pana acum soluții autoritățile închid ochii și se depozitează în continuare fără a se respecta tehnologia de depozitare care presupune succesiunea straturilor de deșeu și pământ.

Cei din minister evită să răspundă la următoarea întrebare care este foarte importanta: ce cantitate de deșeuri se depune zilnic la depozitul de la Vidra, singurul depozit aflat în funcțiune. Dacă vor răspunde se poate trage concluzia logică că la o asemenea cantitate nu se poate respecta tehnologia. Solicitați permisiunea ca o echipă să fie prezentă alături de o echipă a Gărzii Naționale de Mediu la o inspecție care să se efectueze timp de o săptămână.

Când toată lumea din București și Ilfov vorbeste de sortare, la Glina există o instalație de sortare a deșeurilor care funcționa din 2007, retehnologizată în 2017, capacitatea de sortare ajungând la 70 tone/ oră. Din 2019 nu poate fi autorizată din cauza contestațiilor.

La modul general, țintele de reciclare 55% pentru 2025, 60% pentru 2030 sunt doar povești. Suntem undeva la 5% pe țară, deși în acte totul este falsificat. Cantitatea de deșeuri municipale generate în București, în anul 2014 – peste 700.000 de tone pe an, ajungând în 2019 la 1.062.073 de tone pe an. Indicele de generare în 2019, 1 kg/locuitor/ zi, adică 0, 298 tone/locuitor/an. În concluzie peste 1,2 milioane tone pe an, București și Ilfov, deșeuri ce vor fi gestionate numai la Ecosud Vidra. Asta da afacere pentru mafia prezidențială.

Klaus Iohannis, George Tuță ex-ofițer SRI, Hubert Thuma președinte CJ Ilfov

Nimeni nu știe ce cantitate de gunoaie se depozitează zilnic la groapa de gunoi Vidra

Agenția Națională pentru Protecția Mediului Ilfov confirmă pentru Anchetatorii.ro că nu sunt înregistrate cantitățile de deșeuri depozitate/sortate/valorificate la groapa de la Vidra a ECOSUD SA.



În acest timp, depozitul Glina Ecorec stă din 2019. Acesta funcționa din 1977, amplasamentul are 110 ha din care 40 ha vechiul depozit închis si 70 ha pentru noul depozit. În prezent mai are pentru extindere cca 60 ha. La acesta se adaugă statia de sortare capacitate 70 tone pe oră. Nu a mai obținut autorizație integrată de mediu de la APM Ilfov, datorita contestațiilor făcute de ong-urile mafiei prezidențiale și deciziilor contradictorii ale Direcției de Sănătate Ilfov, care prima dată a zis că activitatea depozitului nu are impact asupra sănătății și după aceea a revenit și a zis că are. Totul este legat de interesele dezvoltatorilor imobiliari, Primaria Popești Leordeni care dă autorizatii de construire în zona depozitului și Consiliul Județean Ilfov condus de Hubert Thuma, om de încredere al președintelui Klaus Iohannis și lider al mafiei liberale din județul Ilfov, bun prieten cu Iulian Dumitrescu. Totul este legat de afacerile acestei grupări a mafiei italiene

Sursa Captura.ro

Sursa Anchetatorii.ro

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button