Când se redeschid restaurantele

Virgil Popescu, ministrul economiei, a vorbit, luni seară într-o emisiune, despre redeschiderea mallurilor, dar și a restaurantelor din România.
Conform ministrului economiei, o dată „probabilă” pentru ca restaurantele să poată primi din nou clienți este 1 iulie 2020.
„Eu am fost unul dintre susținătorii deschiderii restaurantelor în această perioadă. Însă există un risc epidemiologic foarte mare. Încercăm ca în următoarea perioadă de relaxare să includem deschiderea restaurantelor. Vorbim de 1 iulie”, a spus Virgil Popescu.
Acesta a precizat că, în ultima perioadă, a avut discuții cu reprezentanții mallurilor, cărora le-a reproșat faptul că au cerut chirie și în perioada pandemiei de coronavirus, când magazinele au fost închise.
„Sperăm să găsim o formă la nivelul ministerului pentru a sprijini magazinele care au avut de suferit în perioada de pandemie. Vor fi bani europeni care vor merge spre hoteluri, HoReCa, evenimente și transporturi”, a precizat ministrul economiei.
„Vor fi bani nerambursabili, granturi de 350 de milioane de euro. Vor fi și 550 de milioane pentru investiții. Acolo e nevoie de o coparticipare de 15%”, a conchis Virgil Popescu.
Sursa: www.libertatea.ro
- Prima țară din Europa care anunță că dă 9 miliarde de dolari pentru ca războiul din Ucraina să nu se oprească
Norvegia va acorda Ucrainei încă 85 de miliarde de coroane, aproximativ 9,2 miliarde de dolari, în 2027, pentru sprijin militar și umanitar. Norvegia vrea să acorde Ucrainei 85 de miliarde de coroane norvegiene, aproximativ 9,2 miliarde de dolari, pentru anul 2027. Guvernul de la Oslo a anunțat duminică faptul că suma va fi similară cu … - Gabriel Mutu, fost primar al Sectorului 6, își anunță retragerea definitivă din politică
Fostul primar al Sectorului 6, Gabriel Mutu, a postat un mesaj prin care își anunță retragerea definitivă din zona politică. Fost lider important al PSD, Mutu anunță faptul că nu va mai face politică și se întoarce în zona afacerilor. Gabriel Mutu: Astăzi renunț la politică și mă retrag definitiv din viața politică ”Astăzi renunț la politică … - Eugen Tomac anunță inițierea unui demers și la nivel european: Parlamentul României are obligația
Eugen Tomac, europarlamentar PMP/PPE și consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, afirmă, într-o postare pe pagina de socializare că Parlamentul României are obligația să condamne înțelegerea criminală dintre Hitler și Stalin, cunoscută de drept Pactul Ribbentrop – Molotov, care a distrus viața a milioane de cetățeni români. Mai mult, el a anunțat inițierea unui demers … - Un vlogger american demontează miturile despre România: ce avertismente le transmite turiștilor străini care vor să ne viziteze țara
Un cunoscut vlogger american de călătorii dorește să schimbe percepția străinilor despre estul Europei, arătând că România este o destinație sigură, ieftină și primitoare. Cu toate acestea, el le atrage atenția turiștilor asupra câtorva probleme concrete pe care le pot întâmpina în vacanță. După 20 de ani de la prima sa vizită în țară, creatorul de conținut … - Ponta: „Poate va apărea un nou 22 decembrie 1989. Atunci, Moscova a închis ochii; poate că acum va face la fel și Bruxelles-ul”
Fostul premier al României, Victor Ponta, a comparat într-o analiză cum era trăit momentul 23 august în comunism și cum este acum. Acesta consideră că o mișcare de stradă, similară cu cea din decembrie 1989, nu este exclusă, mai ales că problemele sociale sunt tot mai mari în România. Ponta e siderat „Sărbătorim 23 august 2026 la fel …




