JUSTIȚIE

CCR: Legea Ciucă-Bode care ar putea băga românii la pușcărie dacă protestează este constituțională

Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, sesizarea în legătură cu legea de modificare a Codului penal privind sancţionarea protestelor, stabilind că actul normativ este constituţional.

Potrivit unui comunicat al CCR, în şedinţa de miercuri, Curtea Constituţională, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi constatată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, în ansamblul său, şi, în special, dispoziţiile articolului unic pct.10 – cu referire la modificarea art. 371 din Codul penal – din aceeaşi lege sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

„În esenţă, Curtea a reţinut că majorarea limitelor speciale ale pedepselor penale şi reglementarea unor forme agravate ale infracţiunilor este de competenţa exclusivă a legiuitorului, conform atribuţiei sale constituţionale prevăzute la art.61 alin.(1) din Constituţie, atribuţie pe care acesta o exercită în acord cu politica penală a statului. Totodată, Curtea a constatat că dispoziţiile Articolului unic pct.10 – cu referire la modificarea art.371 din Codul penal – din Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal sunt clare, precise şi previzibile, nefiind contrare principiului securităţii juridice”, se precizează în comunicat.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button