Prima condamnare din România pentru un cetăţean, suspect de Covid, care a fugit din spital. Ce pedeapsă a primit bărbatul

Incidentul s-a produs pe 10 aprilie când poliţiştii de la Poliţia municipiului Buzău au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat de 50 de ani, din Merei, a părăsit incinta unităţii spitaliceşti fără încuviinţarea cadrelor medicale, având simptomatologie specifică bolii. La numai câteva ore de la sesizare, bărbatul a fost găsit de poliţişti pe un teren din extravilanul localităţii de domiciliu. El a fost dus în carantină şi pe numele lui s-a deschis un dosar penal de zădărnicirea combaterii bolilor.
În luna septembrie, judecătoria Buzău l-a condamnat pe bărbat la şase luni de închisoare cu suspendare. De asemenea, el trebuie să urmeze un program de reintegrare socială şi să presteze muncă în folosul comunităţii.
„Condamnă inculpatul la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, săvârşită în data de 10.04.2020… dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani… impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate…. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Merei sau SC RER Ecologic Service SA Buzău, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare”, scrie pe portalul instanţei buzoiene.
Sursa: Mediafax
- Greul PSD format direct în sistem: Adrian Câciu și studiile terminate pe parcurs
În România, unele cariere încep cu un interviu. Altele cu o funcție. Iar studiile vin când e timp. Povestea lui Adrian Câciu pornește din anii ’90, într-o perioadă în care universitățile private apăreau mai repede decât acreditările. A urmat cursurile la Universitatea Româno-Americană într-o etapă în care instituția nu avea încă recunoaștere oficială. Nu era … - Directorul RA-APPS și soția sa, un cuplu cu venituri de aproape un milion de lei anual
Directorul general al RA-APPS, Marius Grăjdan, și soția sa, Vasilica Grăjdan, formează unul dintre cuplurile din administrația publică ce concentrează funcții importante și venituri consistente din bani publici, potrivit declarațiilor de avere și datelor publice analizate.Conform ultimei declarații de avere depuse în 2024, Marius Grăjdan a încasat aproximativ 316.000 lei anual din funcția de director … - De ce îi este imposibil Curții Constituționale să accepte – decât cu riscul de a se umple de ridicol – cererea Liei Savonea de a sesiza Curtea de Justiție a UE
Dacă e vreo calitate (dintre multele) pe care o are Lia Savonea, șefa Înaltei Curți, dar pe care nu i-a recunoscut-o nimeni, aceea este de a face ca aparențele să pară mai puternice decât faptele. Singura condiție e ca ele, aparențele, să fie ambalate în suficiente hârtii, cu suficiente ștampile, astfel încât să sufoce faptele. Așa poți … - Analiză 45North: Cum au devenit apele românești terenul de joacă al „flotei fantomă” a Rusiei / Peste trei ani de transferuri de produse petroliere de la navă la navă în Zona Economică Exclusivă a României
O treime din navele sub pavilion rusesc care au efectuat transferuri de produse petroliere de la navă la navă (ship-to-ship, sau STS) în Zona Economică Exclusivă a României de la izbucnirea războiului din Ucraina sunt sancționate în diverse jurisdicții din lume, arată o analiză 45North. Toate sancțiunile au fost impuse abia în 2025, iar niciuna dintre navele vizate … - JAF! Ciucu vrea să mărească chiriile pentru locuințele sociale. Creșterile propuse de edil ajung să fie și de 900%
Primarul Capitalei Ciprian Ciucu a propus creșterea chiriilor pentru locuințele sociale date în chirie de municipalitatea bucureșteană. În unele cazuri, creșterile propuse de edil ajung să fie și de 900%. „Treaba mea ca primar este să găsesc soluții de finanțare corecte pentru a echilibra cât de cât bugetul Primăriei Capitalei! Și da, trebuie să mă …




