Știrile 60m.RO
Știrile 60m.RO
-

Claudiu Târziu, despre apucăturile totalitare ale stângii radicale din Parlamentul European
Democrație a la Bruxelles. În Parlamentul European (PE) există o practică total nedemocratică: izolarea opoziției, în parte sau integral. Inventată…
-

Pensia specială a șefului CCR a crescut cu peste 50%, într-un an – Toţi judecătorii CCR pot beneficia de pensie specială – CCR a respins, în repetate rânduri, eliminarea pensiilor speciale
Pensiile speciale ale şefului CCR, Marian Enache, au crescut cu peste 50%, într-un an, ajungând la sume astronomice. Acesta a…
-

Piloții TAROM au cele mai mici salarii comparativ cu cei de la alte companii
Piloții TAROM au obținut creșterea salariilor cu 1.500 de euro, în tranșe, în urma negocierilor cu conducerea companiei, dar aceștia…
-

Bogdan Stoica: PSD și PNL au inventat impozitul pe NEVINOVĂȚIE
Pe mine mă termină psihic faze ca asta, cu ordonanța Poliției. Zici că suntem o nație de oligofreni, ne angajăm…
-

Dan Tanasă (AUR): PSD-PNL pregătesc criza economică din 2025!
„Românii se află în fața unei noi amenințări economice, pe fondul guvernării catastrofale a PSD și PNL. Economiștii atrag atenția…
-

Joe Biden la summitul NATO de la Washington: Ucraina îl poate opri pe Putin
Discursul rostit de preşedintele Joe Biden marţi seară în faţa liderilor NATO reuniţi la Washington a fost puternic şi clar, în contrast evident cu…
-

Încep lucrările la Podul Giurgiu-Ruse
Centrul Infotrafic din IGPR anunţă că, din 10 iulie, vor începe lucrări de reparaţie a Podului Giurgiu-Ruse, pe tronsonul bulgar. Lucrările, programate să…
-

Ambasadorul Israelului la București: România şi statul Israel au o relaţie unică, veche de 1.000 de ani, o legătură între popoare
România şi statul Israel au o relaţie unică, veche de 1.000 de ani, o legătură între popoare, a declarat, marţi,…
-

Vasilica Lasconi, un lider balama pentru USR! Glume penibile cu Traian Băsescu
Elena Vasilica Lasconi duce în derizoriu Uniți Salvăm România, partidul ce promitea să ne scape de PSD și PNL. Din…
-

Dan Tanasă (AUR): Trebuie să fim pregătiți pentru noi creșteri de taxe dacă PSD și PNL rămân la putere
Românii se află în fața unei noi amenințări economice, pe fondul guvernării catastrofale a PSD și PNL. Economiștii atrag atenția…
-

Pressone despre Planul Simion: AUR confiscă o temă extrem de importantă, pe care celelalte partide o evită
Fără a-și asuma în mod explicit o agendă economică în sensul acesta, referințele istorice și termenii folosiți de liderii AUR…
-

Generalul Silviu Predoiu: Mircea Geoană servește interesele altui stat. România nu are nevoie de un președinte ”slugă”
Fostul director al Serviciul Român de Informații Externe, generalul Silviu Predoiu, susține că Mircea Geoană servește interesele altui stat și…
-

Macron: SUA și Germania se opun aderării Ucrainei la NATO
Statele Unite și Germania sunt principalii oponenți ai aderării Ucrainei la NATO, a declarat marți președintele francez Emmanuel Macron, înaintea…
-

-

Mafia din energie! Avem cea mai scumpă energie din Europa
De mai bine de o lună de zile, piaţa regională, din care face parte şi România, pare decuplată ca preţ…
-

Bucurați-vă de vară! Gazele s-au scumpit cu 19%
ANRE, instituție aflată în subo a aprobat o creștere de circa 19% a tarifeor reglementate de distribuție a gazelor naturale,…
-

Luis Lazarus, figura cheie în succesul partidului SOS la alegerile pentru Parlamentul European
Luis Lazarus, figura cheie în succesul partidului SOS la alegerile pentru Parlamentul European are probleme cu Diana Șoșoacă. Aceasta nu…
-

George Simion (AUR): TAROM și celelalte companii strategice românești NU sunt de vânzare!
Nu vindem TAROM, Hidroelectrica, Portul Constanța și celelalte companii ale statului care pot produce plusvaloare și pot contribui la dezvoltarea…
-

Grindeanu a blocat țara! Se ceartă cu Ciolacu și refuză să demisioneze. Ultima dată când a fost dat afară s-a încuiat în guvern
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a blocat țara prin demersurile sale stupide și lipsite de coerență. Acest Dumnezeu al Transporturilor vrea…






















