JUSTIȚIE
JUSTIȚIE
-

Crimele din 89′: Spionul sovietic, Ion Iliescu, a scăpat nepedepsit timp de 32 de ani
În 10 noiembrie, ÎCCJ a decis restituirea la Parchetul Militar a dosarului Revoluţiei în care fostul preşedinte Ion Iliescu şi…
-

PSD a pus gând rău șoferilor: Amezile de circulație vor fi majorate cu 10%
Potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pus în dezbatere la Ministerul Finanțelor, condus de PSD prin Adrian Câciu, punctul…
-

Cum mituia Austria oficialii români: Procurorii DNA cer ani grei de închisoare pentru cumnatul lui Mircea Geoană și Sebastian Vlădescu
Un procuror de ședință al DNA a cerut, joi, la ICCJ „pedepse exemplare” în cazul ex-ministrului Finanțelor Sebastian Vlădescu, a…
-

Polițiștii din Europol: Nu mai îndeplinim acțiunile specifice pandemiei
Sindicatul Poliţiştilor Europeni Europol va analiza, după protestele care au loc în această săptămână, posibilitatea ca poliţiştii să refuze, începând…
-

DIICOT: Polițiștii de Frontieră făceau trafic de migranți
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul DGA – Structura…
-

Arhiepiscopia Tomisului: Instanţa a decis demolarea unei biserici
Instanţa a decis demolarea unei biserici din municipiul Constanţa, care a fost ridicată fără autorizaţie, iar potrivit deciziei, rămase definitive,…
-

Șeful CSM, ironii pe Facebook la adresa neomarxiștilor: ”Cine este Stelian Ion?”
Șeful Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Bogdan Mateescu, a lansat ironii la adresa fostului ministru al Justiției, Stelian Ion, într-un comentariu…
-

CJUE obligă România să recunoască statutul de părinți pentru cuplurile gay
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) și Comisia de la Veneția a stabilit că dreptul european în materia liberei…
-

România, gropa de gunoi a Europei: Peste 40 de tone de deşeuri, oprite de poliţiştii de frontieră din Bihor şi Arad
Poliţiştii de frontieră de la Borş I şi Vărşand, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii de Mediu, au oprit, în ultimele…
-

Curtea de Apel Suceava a anulat prelungirea stării de alertă
„Am formulat la Curtea de Apel Suceava acțiune pentru anularea HG 1090/6.10.2021, pentru două doamne reclamante, care au domiciliul în…
-

Judecătorul Cristi Dănileţ, exclus din magistratură
Consiliul Superior al Magistraturii a decis, luni, excluderea din magistratură a judecătorului Cristi Dănileţ pentru ”manifestări pe reţelele de socializare”.…
-

Tribunalul București a ANULAT diploma de doctor emisă de Academia SRI fostului ministru MAI Radu Stroe
Tribunalul Bucureşti a anulat diploma de doctor al Academiei Naţionale de Informaţii a SRI a fostului ministru PNL de Interne,…
-

Asasinat la Iași: Doi studenți au fost uciși cu brutalitate
Mai multe persoane sunt audiate sâmbătă de poliţiştii ieşeni, fiind suspectate că ar fi ucis doi studenţi la Medicină, care…
-

Oamenii președintelui Romeo Dunca, încătușați pentru corupție!
Luminița Jivan, consilierul personal al lui Romeo Dunca, și Maria Paulescu, directorul Direcției de Drumuri Județene, au fost reținute de…
-

Preşedintele AEP, Constantin Mituleţu Buică, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu
Parchetul a notificat Parlamentul că preşedintele AEP Constantin Mituleţu Buică a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, iar…
-

Baronul Hrebenciuc și-a asumat vina în dosarul retrocedărilor ilegale de pădure
Aflat în închisoare, unde execută o condamnare de 3 ani primită în septembrie, în dosarul “Giga Tv”, fostul vicepreședinte al…
-

Europol: Schimbarea uniformelor polițiștilor pare a fi doar schimbarea firmelor de casă care primesc contractele
Sindicatul Europol acuză conducerea ministerului Afacerilor Interne de lipsă de transparență în luare deciziilor, în cazul de față fiind vorba…
-

Șeful DNA nu își asumă achitările pe bandă rulantă din ultimul an
Șeful DNA, Crin-Nicu Bologa, a vorbit despre achitările din ultima perioadă. Oficialul susține că rata definitivă a achitărilor o să…
-

Klaus Iohannis, prietenul penalilor: Corupția erodează societățile și instituțiile
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis joi, 9 decembrie 2021, un mesaj cu prilejul Zilei Internaționale Anticorupție. Vă prezentăm în continuare…
-

Peste 100 de percheziţii în Bucureşti şi în 36 de judeţe
Peste 100 de percheziţii au loc joi dimineaţă în Bucureşti şi în 36 de judeţe, într-un dosar de nerespectare a…
-

Corupție, acasă la Iohannis: 13 percheziții au avut loc în Sibiu
Procurorii din Sibiu au făcut, miercuri, 13 percheziţii în mai multe locaţii din Sibiu şi Bucureşti, într-un dosar în care…
-

Acuzații grave: Fosta conducerea a IICCMER a delapidat bugetul instituției
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc anunţă, miercuri, că a depus o plângere la Direcţia Naţională…
