JUSTIȚIE

Cătălin Cherecheş a refuzat extrădarea simplificată

Fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, reţinut în Germania după ce a părăsit ţara ilegal, refuză să-şi dea acordul pentru extrădare simplificată, a anunţat, duminică, avocatul acestuia, Răzvan Doseanu, citat de Agerpres.

„Cătălin Cherecheş refuză să îşi dea acordul pentru o extrădare simplificată. Am discutat cu avocatul său din Germania şi acesta spune că, în situaţia unei extrădări fără o procedură simplificată, aceasta poate dura între 3 şi 6 luni de zile. În aproximativ 5 zile, Cătălin Cherecheş urmează să fie transferat la un loc de detenţie din Munchen”, a spus Răzvan Doseanu.

Conform lui Doseanu, clientul său a discutat doar cu avocatul din Germania.

„Până în prezent, nu i s-a permis lui Cătălin Cherecheş să ia contact cu nicio altă persoană decât avocatul său din Germania. Din discuţiile cu avocatul din Germania, Cătălin Cherecheş nu s-a opus în momentul în care a fost prins de autorităţile germane”, a precizat Răzvan Doseanu.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button