Care sunt noile relugi pentru obținerea vizei de flotant

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat luni o serie de măsuri restrictive, care au intrat deja în vigoare, pentru obținerea vizelor de flotant, printre acvestea numărându-se un număr limitat de persoane care pot figura la aceeași adresă și, de asemenea, un număr minim de zile pe lună pe care un solicitant de viză de flotant să le petreacă la locuința secundară.
”În toate situaţiile în care se înregistrează cereri pentru stabilirea reşedinţei, solicitantul va declara pe propria răspundere că locuieşte mai mult de 15 zile la adresa la care are locuinţa secundară. Declaraţia va fi consemnată pe cerere, în faţa funcţionarului de evidenţă a persoanelor. Solicitantul va declara pe propria răspundere scopul/motivul stabilirii reşedinţei. Declaraţia va fi consemnată pe cerere, în faţa funcţionarului de evidenţă a persoanelor. În practică, la primirea cererilor pentru stabilirea reşedinţei, la nivelul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor se vor efectua următoarele activităţi: 1. Se va verifica în baza de date numărul menţiunilor de reşedinţă valabil înscrise la adresa respectivă; 2. Dacă la adresa respectivă sunt înscrise cel puţin 2 menţiuni de reşedinţă valabile se va proceda la informarea structurii locale a poliţiei naţionale, în vederea efectuării verificărilor în teren, din care să rezulte dacă solicitanţii locuiesc efectiv la adresa declarată. În situaţia în care, din verificările efectuate de către polițiști rezultă faptul că persoanele respective nu locuiesc efectiv la adresa declarată, cererile lor vor fi respinse”, a anunțat purtătoarea de cuvânt a MAI, Monica Dajbog.
Potrivit acesteia, verificările vor fi dispuse şi în situaţia în care se înregistrează un număr mare de solicitări la aceeaşi adresă.
„Practic, se vor avea în vedere şi cazurile în care cererile s-au depus, succesiv, la intervale relativ scurte de timp, pentru aceeaşi adresă. Prin „număr mare de solicitări” se înţelege un număr care depăşeşte media zilnică, săptămânală sau lunară”, a mai precizat Dajbog.
Purtătoarea de cuvânt a MAI explicat că noile reguli au fost impuse în perspectiva alegerilor locale din 27 septembrie.
Sursa: Agerpres
- Adrian Veștea, desemnat oficial premier: Nicușor Dan renunță la varianta Tomac și merge pe un guvern politic
Nicușor Dan l-a desemnat duminică dimineață pe Adrian Veșteea, președintele CJ Brașov din partea PNL, să formeze Guvernul, după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul. Nicușor Dan a afirmat că Adrian Veştea a parcurs toate etapele administrative, a fost un primar de succes, un preşedinte de consiliu judeţean de succes și ministru de succes. Preșeidntle … - Sacrificiu pe piața construcțiilor: Holcim este obligată de UE să vândă fabrica de BCA de la Adjud pentru a putea prelua Xella!
Comisia Europeană a aprobat achiziția producătorului de materiale de construcții Xella International de către grupul elvețian Holcim, însă tranzacția vine cu o condiție importantă pentru piața din România: cedarea fabricii de BCA pe care Holcim o deține la Adjud. Decizia anunțată vineri de Executivul comunitar pune capăt unei perioade de analiză în care autoritățile europene … - Adrian Veștea dă primul mesaj după ce Ilie Bolojan s-a enervat pe nominalizarea sa: PNL să se așeze la masa discuțiilor
Adrian Veștea vine cu primul mesaj după ce a fost nominalizat ca premier de Nicușor Dan. Veștea spune că PNL trebuie să se așeze la masa negocierilor. Am acceptat astăzi nominalizarea pentru funcția de prim-ministru al României „Îi mulțumesc domnului președinte Nicușor Dan pentru încrederea acordată. Înțeleg foarte bine ce înseamnă acest moment: este o … - Ilie Bolojan, ascuns la Chișinău, pierde controlul partidului. PSD intră în joc și se dorește refacerea coaliției
Anunțul surpriză din această dimineață al președintelui Nicușor Dan nu a fost chiar o surpriză decât pentru tabăra Bolojan din PNL, planul fiind bine pus la punct de membrii liberali care îl contestă pe liderul lor, alături de șeful statului, o parte din USR și social-democrați. Din cei 71 de parlamentari PNL, disidenții liberali spun … - Primul parlamentar PNL care rupe linia dură și îl susține pe Adrian Veștea: „România are nevoie de un guvern acum”
Deputatul PNL Răzvan Prișcă a anunțat public că îl susține pe Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, în plină tensiune internă în Partidul Național Liberal, după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe liderul liberal de la Brașov candidat pentru șefia Guvernului. Poziția lui Prișcă vine în contrast cu reacțiile dure ale unei părți a …




