Economie

Care este cel mai sărac județ din România. Oamenii se uită cu jind la tarabele cu bunătăți dar nu au bani să cumpere

Cu unele dintre cele mai mici salarii din Uniunea Europeană și presați de scumpiri, tot mulți români își permit cu mare efort să-și cumpere strictul necesar.  

Și, deși se apropie Paștele, potrivit INS, puterea de cumpărare este scăzută în mai toată țara. Cel mai greu le este locuitorilor din zonele slab dezvoltate.

Cu cel mai mic salariu mediu net din România, puțin peste 3.500 de lei, mulți dintre locuitorii județului Hunedoara se uită cu jind după tot mai multe lucruri.

În Deva, de exemplu, un kilogram de telemea de oaie, căutată în această perioadă în care tarabele sunt pline cu ceapă, ridichi, ori usturoi verde, costă 45 de lei pe kilogram. Cu 16 lei mai mult decât în Constanța, unde e cea mai ieftină telemea din țară. Doar 29 de lei pe kilogram.

Potrivit datelor INS, județe cu o putere de cumpărare peste medie sunt și Brașov, ori Sibiu, puncte cheie pe harta dezvoltării economice din centrul României. Cu toate acestea și aici găsim diferențe mari.

Două orașe din România care au devenit puncte cheie pe harta dezvoltării economice

Deși salariul mediu net este mai mic la Brașov cu aproape 500 de lei față de Sibiu, unele dintre alimentele de bază sunt mai scumpe. În piețe, brânza de oaie se vinde, în medie, cu 47 de lei, iar un ou cu aproape 2 lei.

Bărbat: „Anul trecut lăsam 50-60 de lei, anul ăsta, 100-150. Dublu aproape”.

Femeie: „Luând de la ai noștri, de la gospodarii noștri, e o idee mult mai bună decât cea din supermarket”.

Ana Maria Muntean, comerciant: „Consider că ar fi trebuit să crească mai mult anul ăsta, pentru că mâncarea la animale este mult mai scumpă și să lucrăm terenul e foarte scump”.

Un rol important îl joacă însă și prezența producătorilor locali. În zonele unde există o tradiție și o ofertă bogată prețurile sunt ținute la un nivel ceva mai suportabil.

Așa se explică, spun specialiștii, tarifele mai mici din Sibiu, Suceava, Constanța sau Iași. În plus, Iașiul este unul dintre județele cu cel mai mare salariu mediu net din România, puțin peste 4.700 de lei.

Avansul vine de la Capitala județului, orașul cu același nume, unde în mare parte industria IT a condus la creșterea economiei.

Radu Ciobanu, economist: Este o discrepantă foarte mare între județele țării în principal din perspectiva ofertelor din piața muncii. Din păcate nu putem spune că există o corelație între puterea de cumpărare a salariaților exprimată prin venitul lor net și prețurile produselor pentru masa de Paște sau produsele de larg consum”.

Capitala, orașul cu cel mai mare salariul mediu net

Bineînțeles, prețul de la raft este dictat de preferințele de consum, de cerere și ofertă. Este cazul zonelor urbane mari – Cluj, Timiș și Ifov, în frunte cu Bucureștiul.

Deși Capitala este orașul cu cel mai mare salariul mediu net, lumea este foarte atentă la ce și cât cumpără. Carnea de miel, de exemplu, se vinde cu 45-55 de lei.

Managerul unui magazin din București: „Lumea cumpără tot mai puțin, nu mai cumpără ca înainte să aibă, cumpără cât este necesar pentru o zi, două. Tot ce avem se vinde foarte puțin. Au crescut foarte mult prețurile și la mezeluri și la lactate”.

Dintre alimentele și băuturile pe care le vom regăsi pe masa de Paște din acest an, cozonacul este singurul produs care este mai ieftin cu aproximativ 4% față de anul trecut, potrivit datelor INS.

În schimb, plătim mai mult pentru verdețuri. De exemplu, ceapa verde este mai scumpă cu peste 15%. Iar în cazul vinurilor prețurile au înregistrat o creștere de 9 procente.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button