Social

Revoltă printre pensionari. Mii de români contestă noile decizii de recalculare a pensiilor

Mulți pensionarii din întreaga țară sunt revoltați după ce au primit noile decizii de recalculare a pensiilor. Asta pentru că au descoperit scăderi semnificative ale cuantumului pensiei sau erori în calcul acestora.

Deși șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a declarat că peste 82% dintre pensii vor crește și niciun pensionar nu va avea pensia mai mică, realitatea pare să îl contrazică. La nivel național, cozi lungi s-au format la Casele Teritoriale de Pensii, unde pensionarii cer explicații și contestă recalculările.

Un pensionar din București a fost șocat să descopere că, după recalculare, pensia sa a fost redusă cu peste 2.000 de lei. 

Aveam pensia 7.826. Cuantumul la 1 septembrie 2024 este 4.820 de lei. Scădere de 2000 şi ceva de lei. Am zis că înnebunesc. Am muncit 42 de ani„, a reacționat pensionarul, nemulțumit de decizia de recalculare primită, potrivit sursei citate.

Un alt pensionar din satul Cornetu, județul Ilfov, susține că pensia sa a fost recalculată eronat și a solicitat o revizuire a deciziei: „Mi-a luat din punctele de stabilitate. 9 ani de zile contributivi am pierdut. Mi-a zis să aștept altă decizie de recalculare că s-a greșit„, a spus el.

Mi-a dat 50 lei, 81 punctaj …50 lei la 30 de ani de muncă„, a spus o altă femeie.

În toată țara, pensionarii au început să se adune la Casele Teritoriale de Pensii de la primele ore ale dimineții, formând cozi lungi pentru a solicita clarificări privind recalcularea pensiilor.

Unii pensionari spun că posibilele erori sunt atribuite sistemului informatic, dar se întreabă cine este responsabil pentru problemele întâmpinate. „Am avut 1.200 de lei, acum am 886”, spune un pensionar afectat. Altul se întreabă: „Nu înțeleg ce se întâmplă—se scade sau se adaugă? Se adaugă 700 sau se taie?”.

Pensionarii nemulțumiți pot contesta deciziile de recalculare atât la casele teritoriale de pensii, cât și la instanțele de judecată, în termen de 45 de zile.

Poșta Română va distribui deciziile de recalculare în următoarele două săptămâni, cu livrarea completă estimată până pe 30 august 2024. Dacă nu sunteți acasă atunci când vine poștașul, documentul poate fi ridicat ulterior de la oficiul poștal.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button