Încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie va fi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în unanimitate, în calitate de for decizional, inițiativa legislativă potrivit căreia încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Propunerea legislativă a fost inițiată de deputatele Mihaela Huncă, Gabriela Podaşcă și Oana Vlăducă, membre ale Pro România.
Proiectul modifică Legea 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice şi are ca obiect de reglementare instituirea asistenţei juridice obligatorii a persoanei care solicită emiterea ordinului de protecţie, precum şi înăsprirea pedepsei pentru persoanele care încalcă ordinul de protecţie.
„Asistenţa juridică a persoanei care solicită ordinul de protecţie este obligatorie. (…) Dacă victima nu are avocat, i se va acorda asistenţă juridică din oficiu”, se arată în legea adoptată.
Acesta mai menţionează că încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie şi prin ordinul de protecţie provizoriu constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Proiectul a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz. Actul normativ urmează să fie transmis președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.
Sursa: www.g4media.ro
- Criza ovinelor și soluțiile de avarie: cum folosește Tánczos Barna urgența exporturilor pentru a justifica achiziții netransparente de vaccinuri
Criza care a paralizat exporturile de ovine și caprine ale României pare să fi scos la iveală nu doar vulnerabilitățile cronice ale sistemului sanitar-veterinar național, ci și reflexele heirupiste ale oficialilor aflați în funcții provizorii. Ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, a ieșit miercuri la rampă cu un discurs triumfalist, anunțând o așa-zisă deblocare iminentă … - UM-urile de presă dirijate de Securitate au demonizat cei mai harnici oameni ai națiunii române: Oierii veniți la București să își ceară drepturile!
Asistăm la o campanie mediatică de o toxicitate fără precedent, în care UM-urile de presă dirijate din umbră de noua Securitate au primit un ordin clar: demonizarea celor mai harnici oameni ai națiunii române. În contextul recentelor proteste, în care ciobanii și fermierii și-au strigat disperarea, presa de partid și de stat a abandonat orice … - Mafia de partid și de stat are mai nou un dușman comun: Ciobanul român!
Bucureștiul a fost recent scena unei confruntări disproporționate și revoltătoare. Într-o Românie în care interesele politice par să primeze în fața economiei reale, mafia de partid și de stat și-a găsit un inamic improbabil: ciobanul român. Nu vorbim despre agitatori de profesie sau despre grupuri de interese obscure, ci despre oameni care muncesc. Greu. Serios. … - Americanii învie un colos al industriei comuniste din România: Vin în țara noastră, fac o investiție mare și vor fi peste 150 de noi angajați doar în prima etapă
Ministrul interimar al Apărării anunță faptul că a fost semnat contractul prin care firma americană US Ballistic va construi o nouă fabrică de muniție, la Sadu. Americanii vor investi 25 de milioane de dolari și în prima etapă vor angaja 150 de oameni, urmând ca ulterior numărul de angajați să crească. Învie fabrica de armament … - Dosarul Bogos intră într-o nouă etapă: Cristina Trăilă s-a dus la DNA și promite dezvăluiri la ieșire
Cristina Trăilă s-a prezentat miercuri dimineață, 16 septembrie, la sediul DNA Iași, în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos, în care este urmărită penal pentru complicitate la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii de foloase necuvenite. Fosta secretară generală adjunctă a Guvernului a precizat la intrare că nu a fost chemată de procurori, ci ea este …




