România trece la ora de iarnă: În această noapte ceasurile se dau înapoi cu o oră

România trece duminică la ora oficială de iarnă, ora 4.00 devenind ora 3.00, ceea ce va face ca ziua de 25 octombrie să fie cea mai lungă din acest an.
CFR Călători a anunţat că schimbarea orei nu modifică mersul trenurilor în vigoare.
„În noaptea de 24/25 octombrie 2020, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.
Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie”, a anunţat CFR Călători.
Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de 25 octombrie 2020, între staţiile de frontieră trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare.
În 2021 s-ar putea renunța la schimbarea orei
România se află în fusul orar 2, iar Timpul Legal Român se aplică din ultima duminică a lunii octombrie până în ultima duminică a lunii martie, când România trece la ora de vară, iar diferenţa faţă de UTC este de trei ore.
Parlamentul European a decis în martie 2019 renunţarea la schimbarea orei, măsură care ar urma să intre în vigoare din 2021, decizia trebuind însă confirmată şi de Parlamentele naţionale.
Comisia Europeană a realizat, în vara anului 2018, o consultare publică ce a primit 4,6 milioane de răspunsuri, cel mai mare număr de răspunsuri primite vreodată în cadrul oricărei consultări publice organizate de Comisia Europeană. 84 la sută dintre respondenţi au fost în favoarea renunţării la schimbarea sezonieră a orei.
Ţările europene au introdus dispoziţiile privind orarul de vară în secolul trecut pentru a economisi energie.
- Nicușor Dan se teme că Siegfried Mureșan nu va reuși să strângă voturile necesare pentru învestire
Președintele Nicușor Dan a anunțat, în urmă cu scurt timp din Ucraina unde se află în acest moment, că sâmbătă va semna decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan, candidat pentru funcția de premier, iar luni documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. Decretul de desemnare va fi publicat mâine Șeful statului a fost întrebat … - Rețeaua de troli a AUR, instalată la Casa Presei: Sub comanda incompetentului George Simion, propaganda AUR a devenit o butaforie
În spatele măștii de salvator providențial al națiunii, pe care o poartă cu un tupeu greu de imaginat în fața camerelor de filmat, trădătorul George Simion ascunde o incompetență crasă și un apetit bolnăvicios pentru lux, ambele finanțate direct și fără scrupule din buzunarele golite ale românilor. Liderul partidului AUR nu este nimic altceva decât … - SURSE: Marea scindare din PNL! Liberalii refuză să-și voteze propriul premier. Cum va pica Guvernul Mureșan înainte să se formeze
Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier a venit ca o adevărată lovitură de baros pentru liderul PNL, Ilie Bolojan. De trei luni, PNL și USR nu acceptă nicio variantă și merg înainte cu ideea că ei au venit cu o variantă de premier. Acum, președintele Nicușor Dan le-a dat mandatul și este obligația … - Scenariul anticipatelor prinde contur: Mutarea decisivă a lui Sorin Grindeanu împotriva premierului desemnat. PSD refuză susținerea lui Siegfried Mureșan
Joi, într-o intervenție telefonică, în direct, la România TV, liderul social-democrat, Sorin Grindeanu, a afirmat că le va propune social-democraților să nu voteze numirea lui Siegfried Mureșan ca prim-ministru, informează Mediafax. PSD respinge categoric propunerea pentru Palatul Victoria Vorbind despre ședința Biroului Permanent Național al PSD, convocată pentru luni, în cadrul căreia social-democrații vor analiza … - Ne așteaptă o iarnă grea: rezervele de gaze ale Europei sunt la pământ, prețurile explodează
Europa se apropie de sezonul rece cu depozitele de gaze umplute în proporţie de numai 69%, faţă de media de 85% înregistrată în această perioadă în ultimii cinci ani, iar preţurile ridicate la gaze, motorină şi alţi combustibili sporesc presiunile economice şi politice asupra guvernelor, transmite Reuters, informează News.ro. Germania şi Ţările de Jos, care …




