Bruxelles-ul vrea control total asupra piețelor financiare: statele UE pierd din suveranitate începând cu 2027

Uniunea Europeană pregătește o reformă majoră a piețelor financiare, care va transfera puteri-cheie de supraveghere de la autoritățile naționale către Bruxelles. Deși prezentată ca o soluție pentru creștere economică și investiții, reforma ridică temeri serioase privind pierderea controlului național, birocrația excesivă și riscul de încetinire a activității economice, inclusiv în România.
Uniunea Europeană pregătește cea mai amplă reformă a piețelor financiare din ultimii ani, care ar urma să intre în vigoare din 2027. Planul prevede centralizarea supravegherii burselor, a infrastructurilor financiare și a firmelor cripto sub autoritatea ESMA, organismul european pentru piețe de capital. Comisarul european pentru servicii financiare, Maria Luís Albuquerque, a declarat fără echivoc că „a ajusta la margini nu va aduce rezultatele de care avem nevoie” și că este necesară „o schimbare fundamentală a întregului cadru”.
Reforma presupune cedarea unei părți importante din controlul național către Bruxelles. ESMA ar urma să supravegheze direct casele de compensare, depozitarii centrali de titluri de valoare, platformele de tranzacționare și firmele cripto. „Ideal ar fi să putem începe implementarea în 2027. Cred că ar fi extraordinar”, a spus Albuquerque pentru Bloomberg, subliniind graba cu care Comisia Europeană dorește să împingă acest proiect, în ciuda rezervelor exprimate de mai multe state membre.
Criticii avertizează însă că această centralizare forțată riscă să creeze un aparat birocratic rigid, deconectat de realitățile economiilor locale. Unele guverne sunt deja reticente față de câtă autoritate ar trebui cedată, mai ales în domenii sensibile precum piața cripto. De asemenea, participanți din piață avertizează că reguli uniforme impuse de la Bruxelles ar putea „încetini activitatea economică, în loc să o sprijine”, afectând flexibilitatea și capacitatea de reacție a piețelor naționale.
Pentru România, impactul este ambivalent, dar riscant. Deși Comisia susține că o piață integrată ar aduce mai mult capital și transparență, autoritățile române ar pierde controlul asupra unor decizii-cheie de supraveghere. Bursa de Valori București și firmele locale ar putea fi supuse unor obligații suplimentare, stabilite la nivel european, fără a ține cont de specificul pieței locale. În numele unei presupuse „necesități politice pentru prosperitatea și relevanța globală a Europei”, așa cum a afirmat Albuquerque, statele membre riscă să plătească prețul pierderii autonomiei economice.