Politică

Boloș amenință cu demisia: O să vină FMI în țară!

Ministrul Finanțelor Publice, Marcel Boloș, recunoaște că a amenințat cu demisia în ultima ședință a conducerii PNL. Acesta avertizează că România va ajunge la mâna FMI dacă nu adoptă reformele fiscale și celelalte măsuri menite să țină sub control deficitul bugetar.

„Banca Mondială spune clar că sunt 3 scenarii. Prima este cota de impunere progresivă sau o singură cotă de TVA. Facilitățile fiscale fac ca această cotă de TVA să ajungă în mod real la 14,5%. Comisia spune să alegem din acestea 3 care să genereze sustenabilitate fiscal-bugetară pe termen lung. Nu e vorba de 21%. Dacă nu luăm măsurile acestea, am ajunge ca în situația din 2010. Vom avea 5% în continuare, 9% pentru alimente. „Scăparea” OUG ne-a făcut foarte bine pentru că am văzut reacția populației și ce am putut corecta. Toată lumea vorbește despre măsuri dar nimeni nu vrea să le discute în detaliu. Partea de sporuri nu sunt drepturi constituționale”, a declarat Boloș la Digi 24.

„Vom apela la ajutor extern, la FMI”

Întrebat dacă a amenințat cu demisia în ședința PNL, Boloș a răspuns: „Da, am spus acest lucru. Ministrul de finanțe are o responsabilitate anume. A fost o discuție verbală. Am spus că dacă noi la nivel intern nu suntem în măsură să luăm aceste măsuri, atunci vom apela la ajutor extern, la FMI. În domeniul Finanțelor nu poți să te joci cu finanțele României. Chiar dacă sunt dur uneori, trebuie să spun adevărul. Am dorit să-mi dau demisia pentru că nu pot să avansez cu niciuna dintre măsurile discutate. Cu mare greutate Ministerul de Finanțe ține deficitul sub control. Vreau să spun apăsat că simulările făcut de CE pentru noi nu arată deloc bine. Deficitul bugetar ajunge la cote alarmante, ne-au spus ce ne așteaptă, suspendarea fondurilor europene, toate, și din politica de coeziune și din PNRR. Nu e o noutate. Să le suspende până intrăm în normalitate. Ticăie ceasul.”

Potrivit ministrului de finanțe, „avem 43 de miliarde de lei pe care trebuie să-i acoperim, să asigurăm finanțarea deficitului bugetar”.

„Efortul a fost confirmat de agenția Fitch, pentru că a văzut că am avut o perioadă destul de lină ca traiectorie a deficitului bugetar. Constatăm că există o diferență destul de consistentă între veniturile planificate și cele realizate. Dacă am avut 3, 4 miliarde de lei această diferență de venituri, acum am ajuns la 1,2 miliarde de lei. Fără măsuri ajungem la 6,87% din PIB deficit. Îmi este frică de rectificare”, a mai declarat Boloș.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button