Bolojan implică România într-o misiune riscantă și inutilă de monitorizare a armistițiului din Ucraina

Președintele interimar Ilie Bolojan continuă să ia decizii controversate, anunțând că România va participa la un grup de lucru pentru monitorizarea armistițiului de 30 de zile în Ucraina, o mișcare care ar putea pune țara noastră într-o poziție vulnerabilă.
Declarația a fost făcută la Paris, după o întâlnire a liderilor din așa-numita „Coalition of the willing”, o alianță informală, fără un mandat clar, dar care se implică agresiv în politica de securitate regională.
„Țările prezente au convenit să susțină în continuare sprijinul pentru Ucraina și întărirea Flancului estic. În ceea ce privește partea de monitorizare privind acest armistițiu de 30 de zile la care s-a ajuns, urmează să se formeze un grup de lucru, dar pentru a coopera în vederea monitorizării respectării acestei înțelegeri.
În acest sens, pentru că înțelegerea se referă la Marea Neagră, o zonă care este strategică pentru România, pentru că avem investiții importante, pentru că o bună parte din exporturile noastre se fac pe zona de naval, pentru că portul Constanța este cel mai important port la Marea Neagră, România va participa la acest grup de lucru și prin infrastructura pe care o are, dar și colaborarea cu Turcia și Bulgaria pe partea de deminare.
Vom colabora în așa fel încât acest acord să fie respectat, pentru că o zonă sigură la Marea Neagră, care garantează navigația pentru toate navele, este un lucru bun pentru comerțul și pentru dezvoltarea în această zonă”, a spus Bolojan.
Prin această decizie, România este atrasă într-un conflict complex, fără a obține beneficii clare, în timp ce riscurile cresc. În loc să se concentreze pe problemele interne, Bolojan împinge țara într-o misiune periculoasă, care ar putea afecta atât economia, cât și securitatea națională.