Bogdan Oprea, apel către consilierii președintelui: Klaus Iohannis trebuie oprit!

Distribuie acest articol!

Bogdan Oprea, fost purtător de cuvânt al președintelui Traian Băsescu în perioada 2012-2014, face apel la consilierii actualului șef al statului să ia atitudine, considerând că Klaus Iohannis „și-a pierdut întru totul uzul rațiunii” și trebuie oprit.

„Actele din ultimele săptămâni, încununate de vizita de ieri la piramidele din Cairo, când acasă îi mor zilnic de COVID-19 peste 500 de oameni, iar țara îi este în situația disperată de a primi ajutoare de la Serbia și Republica Moldova, arată un om scăpat cu totul de sub control”, susține Bogdan Oprea într-o postare pe pagina sa de Facebook.

„Fac apel la consilierii prezidențiali și de stat și la ceilalți oameni de instituții să ia atitudine în fața președintelui! S-o facă discret la început, iar, dacă acesta nu reacționează la o abordare elegantă, s-o facă și public, orice numai să-l readucă pe președinte la simțurile rațiunii! (…) Acum nu mai este vorba doar despre rușinea unei țări, ci, efectiv, mor oameni cu zile! Iar cel pe care-l consiliați este principalul responsabil. Citiți jurământul pe care l-a depus, povara lui este și pe umerii voștri!”, afirmă Bogdan Oprea.

Acesta îl acuză pe Klaus Iohannis că „a împins țara în mod voit într-o criză politică dintr-o vanitate pe deplin iresponsabilă dovedindu-și din nou lipsa totală de pricepere politică. A gestionat o criză medicală cu un amatorism întrecut doar de propria autosuficiență. A fost mereu în contratimp cu totul, decretarea stării de urgență de la începutul anului trecut, relaxarea măsurilor, înăsprirea lor, nimic n-a fost decis la timp și în raport cu pericolul iminent. Și-a boicotat partenerii din propriul partid și aliații din coaliția care-i asigura guvernarea. Și-a jucat politic feroce coechipierii și mimează joaca politică împotriva adversarului. Patronează o degradare a democrației de tristă amintire în istoria țării noastre și girează, cu seninătate, instaurarea unei dictaturi pe care o vrea și militară”.

„Nu a produs nicio idee în politica europeană și nu a impus nicio decizie mare la Bruxelles. În schimb, i s-a dus faima prin cancelariile străine pentru vizitele de stat somptuoase demne de dictatorii africani ai anilor ‘90”, mai afirmă Bogdan Oprea.

Bogdan Oprea este specialist în comunicare în administrația publică la nivel înalt și cadru universitar cu o experiență de peste 20 de ani în domeniu. Are licență de paramedic și însoțește, ca voluntar, ambulanțele. Fost purtător de cuvânt al președintelui Traian Băsescu în perioada 2012-2014 și purtător de cuvânt al ministrului Sănătății Vlad Voiculescu, funcție din care a demisionat după doar o lună și jumătate.

Postarea integrală a lui Bogdan Oprea:

Apel către consilierii președintelui

Klaus Iohannis trebuie oprit! Și-a pierdut întru totul uzul rațiunii! Actele din ultimele săptămâni, încununate de vizita de ieri la piramidele din Cairo, când acasă îi mor zilnic de COVID-19 peste 500 de oameni, iar țara îi este în situația disperată de a primi ajutoare de la Serbia și Republica Moldova, arată un om scăpat cu totul de sub control.

A împins țara în mod voit într-o criză politică dintr-o vanitate pe deplin iresponsabilă dovedindu-și din nou lipsa totală de pricepere politică. A gestionat o criză medicală cu un amatorism întrecut doar de propria autosuficiență. A fost mereu în contratimp cu totul, decretarea stării de urgență de la începutul anului trecut, relaxarea măsurilor, înăsprirea lor, nimic n-a fost decis la timp și în raport cu pericolul iminent.

Și-a boicotat partenerii din propriul partid și aliații din coaliția care-i asigura guvernarea. Și-a jucat politic feroce coechipierii și mimează joaca politică împotriva adversarului. Patronează o degradare a democrației de tristă amintire în istoria țării noastre și girează, cu seninătate, instaurarea unei dictaturi pe care o vrea și militară. S-a debarasat cu ușurință de Laura-Codruța Kövesi, dar trage de timp când vine vorba despre toxica Secție pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. A moștenit, la preluarea funcției, o Românie cu criterii tehnice de aderare la spațiul „Schengen” îndeplinite în totalitate și un Mecanism de Cooperare și Verificare (MCV) ce începea să semene cu un elogiu și ne-a adus în starea în care ne aflam cu aproape 20 de ani în urmă. A moștenit o Românie cu 3 din 4 criterii de convergență la moneda euro îndeplinite și ne-a adus în urma Croației, aderată la UE la 6 ani după noi, și a Bulgariei, ambele cu date de trecere la euro deja stabilite. Nu a produs nicio idee în politica europeană și nu a impus nicio decizie mare la Bruxelles. În schimb, i s-a dus faima prin cancelariile străine pentru vizitele de stat somptuoase demne de dictatorii africani ai anilor ‘90.

Fac apel la consilierii prezidențiali și de stat și la ceilalți oameni de instituții să ia atitudine în fața președintelui! S-o facă discret la început, iar, dacă acesta nu reacționează la o abordare elegantă, s-o facă și public, orice numai să-l readucă pe președinte la simțurile rațiunii! Sunt și oameni de calitate în jurul președintelui, cu mulți dintre ei am avut ocazia să lucrez sau să colaborez, pe alții îi știu din spațiul public. Unii dintre ei mă respectă și știu că-i respect și eu, la rândul meu. Ați fost mulți ani la rând oameni cu coloană vertebrală și ați făcut cinste serviciului public în care vă aflați. Nu vă deziceți de toate acestea după atâția ani! Acum nu mai este vorba doar despre rușinea unei țări, ci, efectiv, mor oameni cu zile! Iar cel pe care-l consiliați este principalul responsabil. Citiți jurământul pe care l-a depus, povara lui este și pe umerii


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: