Știrile 60m.RO

Fostul procuror Mircea Negulescu, acuzat de cercetare abuzivă și influențarea martorilor

Fostul procuror Mircea Negulescu a fost trimis în judecată de procurorii Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) într-un dosar în care este acuzat de cercetare abuzivă şi influenţarea declaraţiilor martorilor.

Potrivit unui comunicat al SIIJ, transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus marţi trimiterea în judecată a unui fost procuror (eliberat din funcţie în cursul anului 2019 ca urmare a aplicării sancţiunii disciplinare a excluderii din magistratură) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de cercetare abuzivă, influenţarea declaraţiilor martorilor (patru infracţiuni) şi participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată.

„În fapt, în urma probatoriului administrat s-a constatat că inculpatul, în calitate de procuror de caz într-un dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ar fi ticluit probe nereale prin construirea unui scenariu mincinos, respectiv obţinerea unui denunţ de la o persoană deja cercetată în acelaşi dosar şi consemnarea de declaraţii nereale sub pseudonim de la mai multe persoane, ar fi realizat acţiuni de determinare prin constrângere morală asupra a patru persoane, trei dintre acestea fiind audiate atât cu identitate protejată, cât şi cu identitate reală, să dea declaraţii mincinoase, totul în scopul de a proba existenţa unor fapte de evaziune fiscală şi coruperea alegătorilor şi de a atrage răspunderea penală a unei persoane nevinovate pentru fapte imaginare”, precizează anchetatorii.

Rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, au fost trimise Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre soluţionare.

Sursa: www.stiriletvr.ro

  • Regia SRI, campionul din umbră al contractelor cu statul: sute de milioane și o ascensiune explozivă
    Regia Autonomă Rasirom, aflată sub coordonarea Serviciului Român de Informații, a câștigat în ultimii cinci ani peste 140 de milioane de lei din bani publici. Dintr-un furnizor discret de soluții de securitate, societatea s-a transformat într-un jucător major în piața achizițiilor publice din România. Această evoluție nu este întâmplătoare. În spatele ei se află o …
  • JAF din bani publici! 40 de mii de euro pe lună pentru șefii escroci de la ANRE
    Ordinul președintelui George-Sergiu Niculescu, privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), pe anul 2026, publicat ieri în Monitorul Oficial, scoate în evidență jaful financiar uriaș de la această instituție. În Ordinul nr.1 din 19 ianuarie 2026, emis de președintele ANRE George-Sergiu Niculescu și publicat ieri în …
  • Imperiul imobiliar construit în jurul primarului mafiot de la Popești Leordeni, Petre Iacob
    Primarul care a transformat un oraș într-o afacere de familie. În România, puțini politicieni își trec averile pe numele lor. Cei mai prudenți le mută în familie: pe copii, soții, surori sau firme „independente”. La Popești-Leordeni, acest model pare să fi devenit politică publică.Un oraș mic, bani mariPopești-Leordeni este, oficial, un oraș-dormitor al Capitalei. Neoficial, …
  • Predoiu și șeful Poliției Române, acuzați că țin pe loc sancționarea șoferilor cu camerele video existente 
    Sancționarea șoferilor pe baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere instalate deja de primării și administratorii de drumuri din toată țara rămâne blocată, deși există atât infrastructură, cât și cadru legal. Asociația Pro Infrastructură acuză Ministerul Afacerilor Interne și conducerea Poliției Române că întârzie de ani de zile aplicarea acestui sistem, în timp ce autoritățile, …
  • Protest spontan la Șantierul Naval Mangalia: Oamenii nu și-au primit salariile de trei luni
    A izbucnit un protest spontan joi dimineață în curtea Șantierului Naval DAMEN Mangalia. Angajații sunt nemulțumiți că este a treia lună la rând în care nu și-au primit salariile. Oamenii au întrerupt lucrul fiind nemulțumiți că nu sunt plătiți de trei luni Oamenii au întrerupt lucrul fiind nemulțumiți că nu sunt plătiți, deși li se fac promisiuni că își vor primi …

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button