Internațional

Țările nordice renunţă la restricţii

Mai multe țări europene renunță de săptămâna viitoare la o serie de restricții impuse pentru a limita răspândirea coronavirusului. Este cazul Suediei, care va ridica de miercuri toate interdicțiile și va încerca o întoarcere la viața normală de dinainte de pandemie. Principalul argument este legat de rata mare de vaccinare antiCOVID-19.

În urmă cu două zile guvernul suedez a anunțat că va elimina toate restricțiile, mizând pe procentul ridicat al populației vaccinate și pe pericolul mai mic reprezentat de variante micron a coronavirusului. Aproape 84% dintre locuitorii acestei țări cu vârste de peste 12 ani au fost vaccinaţi antiCOVID-19, iar mai bine de jumătate dintre adulți au primit și doza booster.

Suedia se alătură astfel altor țări nordice, precum Danemarca, Finlanda sau Norvegia unde autoritățile au anunțat că sistemul sanitar nu mai este sub presiune ca urmare a ratei mari de vaccinare. Germania, în schimb, unde proporția celor vaccinați împotriva infecției cu SARS-COV-2 este mai mică decât în alte țări occidentale se confruntă în ultima perioadă cu o scădere a ritmului de administrare a serurilor antiCOVID-19. Ieri, potrivit datelor prezentate de Institutul Robert Koch, fuseseră administrate în întreaga țară în jur de 266.000 de doze.

În urmă cu o săptămână numărul trecea de 428.000, iar acum două săptămâni depășea o jumătate de milion. Spania, unde peste 90% din populația de peste 12 ani este vaccinată cu schemă completă, se pregătește să renunțe de la mijlocul săptămânii viitoare la obligația purtării măștii de protecție în aer liber, iar Grecia, dependentă de veniturile din turism, a anunțat că de luni le va permite turiștilor străini cu certificat european de vaccinare să intre în țară fără să mai aibă nevoie de un test cu rezultat negativ la infecția cu coronavirus.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button