Claudiu Târziu: Mitropolia Moldovei este înconjurată de forțe de ordine

Claudiu Târziu, copreședinte AUR, critică decizia guvernului român de a interzice pelerinajul la moaștele Sfintei Parascheva:
„Interzicerea pelerinajului la moaștele Sfintei Parascheva – Ocrotitoarea Moldovei – este una dintre cele mai mari porcării ale regimului Iohannis. Și va plăti pentru ea.
În primăvară, oamenii erau prea speriați pentru a reacționa cînd ne-a fost interzis Paștele. Dar în această toamnă, cînd sîntem opriți de la a ne închina dinaintea Sfintei Parascheva și, fără îndoială, și de la aduce cinstirea cuvenită Sfîntului Dimitrie cel Nou – Ocrotitorul Bucureștiului -, Iohannis și păpușa lui din Victoriei, Ludovic Orban, nu mai pot miza pe răbdarea creștinilor. Iar dacă aceștia nu vor ieși în stradă, poate le vor face surpriza să iasă la vot.”
Claudiu Târziu este idignat de faptul că Mitropolia Moldovei a fost înconjurată de forțe de ordine:
„Mă umplu de indignare cînd citesc că Mitropolia Moldovei e înconjurată de forțe de ordine care îi opresc pe cei care nu au buletin de Iași să se închine la racla Sfintei Parascheva. Cu ce inimă să rabzi să vezi bătrîni necăjiți, cu ochii în lacrimi, cum fac calea întoarsă? Cu ce inimă să le curmi speranța bolnavilor care caută mîngîiere la Sfînta? Cu ce inimă să pretinzi că faci toate acestea pentru binele oamenilor? Cu inimă de cîine, s-ar zice, dar e nedrept față de bietele patrupede, care chiar au o inimă, spre deosebire de acești guvernanți.””
- Zelenski evită să spună dacă cedează teritorii pentru pace cu RusiaPreședintele ucrainean Volodimir Zelenski a evitat să spună clar dacă ar fi dispus să facă concesii teritoriale pentru pace, într-un moment critic al războiului, preferând să nu-și irite gazda, Donald Trump, la întâlnirea de la Casa Albă. „Trăim sub atacurile constante ale Rusiei. După cum ştiţi, astăzi au avut loc multe atacuri şi mulţi răniţi, cu un copil de un an şi jumătate printre morţi. Trebuie să punem capăt războiului, să oprim Rusia şi avem nevoie de sprijin”, a răspuns el la întrebarea unui reporter în timpul întâlnirii sale cu preşedintele american Donald Trump în Biroul Oval, potrivit EFE, titrează Agerpres. Întrebat …
- Nicușor Dan nu consideră oportună exploatarea aurului de la Roșia MontanăPreședintele României, aflat într-o vizită la Roșia Montană alături de familie, a declarat că la momentul actual nu consideră oportună o eventuală exploatare a aurului de acolo deoarece „potenţialul, şi identitar, dincolo de economic, e mult mai mare păstrând, decât răzând tot”. „Dacă vorbim de aur şi tehnologia din ziua de azi, e exclus mineritul, ca să fie foarte clar. Adică, pentru nivelul de resurse pe care îl avem aici şi tehnologia pe care o avem azi, nu se poate face minerit decât distrugând tot şi nu se poate asta. Potenţialul, şi identitar, dincolo de economic, e mult mai mare …
- George Simion: Guvernarea actuală şi-a propus falimentarea RomânieiGeorge Simion a transmis luni un mesaj de ultim moment pentru români. „Simpatizanții mișcării noastre, Alianța pentru Unirea Românilor, trebuie să fie pe baricade, să reprezinte soluția pentru toți românii din mediul urban și din mediul rural, din țară sau din străinătate. De aceea vreau să vă cer implicarea. Ceea ce am anunțat vineri, la Broșteni, trebuie să fie cartea noastră de vizită și să fie un model replicabil la nivel național pentru toate zonele din țară”, a transmis Simion, în mesajul postat pe Facebook. Potrivit liderului AUR, actuala guvernare vrea să falimenteze țara, acesta fiind și motivul pentru care …
- Scandal de proporții în Coaliție: Bolojan sfidează primarii, Guvernul la un pas de blocaj totalȘedința-maraton dintre premier, Ilie Bolojan și primarii nemulțumiți s-a transformat într-un scandal uriaș. Discuțiile despre banii pentru proiectele locale au degenerat, după ce Bolojan ar fi respins propunerile edililor. Primarii cer păstrarea taxelor la nivel local și distribuirea fondurilor pe baza datelor INS, nu a recensământului considerat eronat. Tensiunile pun în pericol reluarea ședințelor coaliției și riscă să adâncească ruptura dintre PSD și PNL. Coaliția de guvernare se clatină din temelii, după o ședință tensionată între premier, Ilie Bolojan și primarii revoltați. Întâlnirea, programată pentru a găsi soluții privind finanțarea proiectelor locale, s-a transformat într-un scandal de proporții, care riscă …
- Budapesta acuză Kievul pentru oprirea fluxului de petrol rusesc spre Ungaria și SlovaciaFluxul de țiței din Rusia către Ungaria și Slovacia prin conducta Drujba a fost întrerupt luni, oficialii de la Budapesta acuzând un atac ucrainean asupra unei stații de transformare. Ungaria, puternic dependentă de petrolul rusesc, califică incidentul drept „scandalos și inacceptabil”, în timp ce Kievul respinge responsabilitatea. Fluxul de petrol rusesc prin conducta Drujba, care alimentează Ungaria și Slovacia, a fost suspendat luni, au confirmat autoritățile de la Budapesta și Bratislava. Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a declarat într-o postare pe Facebook că a discutat cu ministrul adjunct al Energiei din Rusia, Pavel Sorokin, care l-a informat că „experții …
- România își pedepsește naționaliștii: „Stegarul Dac” rămâne în arest, în timp ce nedreptatea domnește în satul românescTribunalul București a respins cererea de eliberare a lui Cezar Avrămuță, cunoscut ca „Stegarul Dac”, un protestatar devenit simbol al luptei pentru demnitate națională. În timp ce sate întregi din România se sting sub nepăsarea autorităților, vocea unuia dintre puținii oameni care îndrăznesc să strige împotriva nedreptății este redusă la tăcere, prin menținerea sa în arest preventiv. Tribunalul București a hotărât ca Cezar Avrămuță, celebrul „Stegar Dac”, să rămână în arest preventiv, respingând atât cererea sa de eliberare, cât și pe cea de înlocuire a detenției cu arest la domiciliu. Decizia vine după aproape trei luni de detenție, timp în …
- Scandal la Romsilva: Ministerul Mediului forțează o „reformă” contestată, sindicaliștii avertizează că pădurile statului sunt în pericolFederația Sindicatelor din Silvicultură Romsilva acuză Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor că împinge înainte un proiect de reformă al Romsilva plin de erori juridice și administrative, ignorând opiniile specialiștilor și chiar observațiile Ministerului Justiției. Sindicaliștii denunță o campanie de denigrare împotriva silvicultorilor și avertizează că pădurile statului riscă să fie sacrificate pe altarul unei „pseudo-reforme” forțate politic. Reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor, Romsilva a ajuns subiect de scandal între autorități și silvicultori. Federația Silva, sindicatul reprezentativ al lucrătorilor din domeniu, solicită Ministerului Mediului retragerea imediată a proiectului de Hotărâre de Guvern privind reforma regiei, acuzând că acesta a fost redactat …
- PNL, partidul falimentar al lui Bolojan. Liberalii dau în judecată AEP ca să scape de returnarea datoriei de 14 milioane de leiLiberalii lui Ilie Bolojan conduc un partid aflat în colaps financiar, cu datorii uriașe și o imagine prăbușită. Incapabili să returneze 14 milioane de lei cheltuiți ilegal în campania prezidențială din 2024, cei din PNL au ales să dea în judecată Autoritatea Electorală Permanentă, într-o încercare disperată de a trage de timp. În loc să-și asume greșelile, liberalii își îngroapă și mai tare partidul, devenit dependent de bani publici și prins în propria rețea de datorii. Partidul Național Liberal, cândva una dintre forțele majore ale politicii românești, a ajuns o instituție sufocată de datorii și scandaluri. Peste 150 de milioane …
- George Simion: Simpatizanții mișcării noastre, Alianța pentru Unirea Românilor, trebuie să fie pe baricade, să reprezinte soluția pentru toți româniiLiderul AUR, George Simion, a lansat luni un apel ferm către români, cerând implicare și mobilizare în fața unei guvernări pe care o acuză că „falimentează țara”. Într-un mesaj transmis pe Facebook, acesta a subliniat că soluția stă în solidaritatea și acțiunea tuturor românilor, indiferent de mediul din care provin, avertizând că actuala putere pregătește „un jaf național”. „Simpatizanții mișcării noastre, Alianța pentru Unirea Românilor, trebuie să fie pe baricade, să reprezinte soluția pentru toți românii din mediul urban și din mediul rural, din țară sau din străinătate. De aceea vreau să vă cer implicarea. Ceea ce am anunțat vineri, …
- Dezastru educațional la bacalaureatul de toamnă: doar 28,4% dintre candidați au reușit să promovezeRomânia se scufundă într-o criză educațională profundă, confirmată încă o dată de rezultatele dezastruoase la a doua sesiune a bacalaureatului din 2025. Doar 28,4% dintre candidați au reușit să promoveze „examenul maturității”. În ciuda promisiunilor goale ale politicienilor și reformelor anunțate de ani de zile, școala românească produce, în continuare, generații condamnate la eșec. Ministerul Educației a publicat luni rezultatele inițiale ale celei de-a doua sesiuni a bacalaureatului 2025, iar cifrele arată un adevărat dezastru național. Rata cumulată de promovare (toți candidații înscriși) este de doar 28,4%. Practic, mai puțin de unul din trei elevi a reușit să treacă „examenul …
- Bolojan distruge România: Urmează creșterea inflației, devalorizarea leului și stagnarea prețurilor imobiliareNoua prognoză a CFA România estimează o creștere economică aproape stagnantă, dar unii dintre respondenți nu exclud nici scenariul intrării în recesiune. Noile cifre reflectă un nivel scăzut de încredere în dinamismul economic, pe fondul incertitudinilor legate inclusiv de eficiența măsurilor de austeritate luate de guvernul Bolojan. CFA România: Deficitul bugetar și datoria publică în creștere, inflația și deprecierea leului par inevitabile Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2025 a crescut ușor față de exercițiul anterior, ajungând la o valoare medie estimată de 7,6% din PIB. Totodată, datoria publică, calculată ca procent din PIB, este anticipată să se majoreze …
- Mai mult de jumătate dintre blocurile alimentate de Termoenergetica București nu mai au apă caldăLuni, mai mult de jumătate dintre imobilele din București racordate la rețeaua publică de termoficare au rămas fără apă caldă, după ce CET Progresu a fost oprit din cauza unei avarii majore. Cele mai afectate sunt sectoarele 2, 3 și 4. Furnizarea apei calde este sistată la 55,76% din imobilele din Capitală, conform datelor furnizate luni de aplicația Termo Alert. Duminică seara, Termoenergetica București a anunțat că oprirea forțată a CET Progresu, în urma unei avarii majore pe conducta magistrală cu diametrul de 1000 mm situată la intersecția Șoselei Mihai Bravu cu Splaiul Unirii, sub podul Mihai Bravu. Potrivit comunicatului …
- Dominic Fritz apără tăierile lui BolojanÎn încercarea de a apăra Guvernul Bolojan, președintele USR Dominic Fritz critică guvernările anterioare pentru modul în care au gestionat finanțările pentru investiții, afirmând că unele dintre programele anunțate nu au avut niciodată acoperire bugetară reală. „Nimeni nu e nebun să taie bani de la investiții. Adevărul e altul: s-au promis bani care nu există. Nu poți să tai ceva ce nu există”, a declarat liderul USR, într-o reacție la tensiunile apărute în coaliția de guvernare pe tema suspendării unor proiecte de infrastructură și dezvoltare locală. Fritz a dat exemplul programului de investiții în sănătate, anunțat ca fiind complementar PNRR-ului, cu un buget …
- În Ilfov, vile de sute de mii de euro dar fără apă și canalizare. Primarii blochează dezvoltareaIlfovul este astăzi imaginea clară a haosului administrativ. Antreprenorii ridică vile de sute de mii de euro, investesc, dau valoare terenurilor și creează dezvoltări moderne. În schimb, primăriile și cei care conduc județul se dovedesc incapabili să aducă utilitățile de bază: apă și canalizare. La câțiva kilometri de București, proprietarii de vile luxoase sapă fântâni și își fac fose septice, pentru că administrația nu e în stare să facă infrastructura elementară. Este rușinos și arată cât de slabi sunt primarii: nu știu să planifice, nu știu să atragă fonduri, nu știu să administreze. În loc de rețele moderne, avem drumuri …
- Slovacia oprește ajutorul militar pentru UcrainaPremierul Robert Fico a anunțat încetarea sprijinului militar și financiar din partea statului slovac pentru Ucraina, subliniind că guvernul respectă promisiunea făcută cetățenilor de a nu implica direct Slovacia în conflict. În același timp, exporturile de armament realizate de companii private au înregistrat o creștere record, aducând beneficii economice importante. Premierul slovac Robert Fico a confirmat oficial că Slovacia nu va mai trimite ajutor militar Ucrainei. El a explicat că statul va continua să acorde sprijin doar sub formă de asistență non-letală și livrări de electricitate, esențiale pentru funcționarea infrastructurii. Fico a criticat sancțiunile europene împotriva Rusiei și a pledat …
- Marile lanțuri refuză roșiile românești! Aduc din Ungaria!Un nou episod de batjocură la adresa agricultorilor români. Marile lanțuri de supermarketuri refuză roșiile românești, dar aduc tone de legume din Ungaria și alte țări vecine. Fermierii noștri rămân cu solariile pline, în timp ce pe rafturi găsim produse de import, de multe ori mai scumpe și mai slabe calitativ. Este o situație revoltătoare: românii produc, dar nu au cui să vândă, pentru că marile rețele preferă contracte externe și profituri mai mari. În loc să susțină economia locală și să ofere consumatorilor produse proaspete, aleg să alimenteze piața cu marfă străină. În fiecare an, fermierii români sunt împinși …
- Analiștii avertizează: economia dă semne de încetinire, cu inflație în creștere, presiune pe leu și stagnare pe piața imobiliară.Noua prognoză CFA România arată o economie aproape blocată, cu riscuri de recesiune. Analiștii semnalează încredere scăzută în perspectivele de creștere, pe fondul incertitudinilor și al măsurilor de austeritate adoptate de guvernul Bolojan. CFA România: Deficitul bugetar și datoria publică în creștere, inflația și deprecierea leului par inevitabileDeficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2025 a crescut ușor față de exercițiul anterior, ajungând la o valoare medie estimată de 7,6% din PIB. Totodată, datoria publică, calculată ca procent din PIB, este anticipată să se majoreze la 59% în următoarele 12 luni, potrivit Asociației CFA România.Inflația în creștere, leul în scădere.Cea …
- Marius Lulea: Bolojan minte primăriile că nu sunt bani, dar sunt pensii speciale și război în UcrainaMarius Lulea, prim-vicepreședinte AUR, îl acuză pe Ilie Bolojan că îi minte pe primari atunci când afirmă că „nu sunt bani” pentru investițiile locale. „Se găsesc miliarde pentru pensii speciale și pentru a finanța războiul din Ucraina, dar când vine vorba de drumuri, școli sau spitale, ni se spune că nu există fonduri. Asta este cea mai mare minciună servită administrațiilor locale”, a declarat Lulea. El a subliniat diferența uriașă dintre trecut și prezent: „Înainte de 1989 s-au ridicat hidrocentrale, fabrici, spitale, școli și milioane de locuințe, într-o perioadă cu resurse mult mai limitate. Astăzi, după 35 de ani de …
- Se aduc cereale din Ucraina. Vasele din Constanța pline cu marfă străinăPortul Constanța, odinioară poarta de export a României, a ajuns astăzi depozitul cerealelor ucrainene. Vase întregi sosesc pline cu marfă străină, în timp ce grâul și porumbul fermierilor români zac nevândute în silozuri sau se vând pe nimic. În loc ca statul să apere producătorii autohtoni și să prioritizeze agricultura românească, guvernanții au transformat țara într-o autostradă a cerealelor ucrainene. Fermierii noștri nu mai au loc pe piață, fiind împinși spre faliment. Este absurd ca România, țară agricolă cu tradiție, să importe masiv în timp ce milioane de tone de cereale românești rămân blocate. Totul pentru interese externe, iar românii …
- Primarii fac achiziții umflate dar se plâng că nu primesc bani de investițiiUn spectacol absurd se joacă zilnic în administrația locală: primarii plâng pe umerii cetățenilor că nu primesc bani pentru investiții, dar în același timp aruncă sume uriașe pe achiziții umflate, festivaluri și contracte cu dedicație. Realitatea este că banii publici nu dispar singuri – sunt direcționați către firme de partid, contracte umflate de câteva ori față de valoarea reală și cheltuieli de lux pentru confortul aleșilor. În loc să vedem școli renovate, drumuri asfaltate sau rețele de apă și canalizare, vedem scene și focuri de artificii plătite regește. Această dublă ipocrizie – „nu avem bani pentru investiții” dar „avem bani …
- În sectorul de stat totul e pe pile, nu e nimeni angajat pe buneRomânii știu foarte bine că în instituțiile statului nu mai contează competența, ci relațiile. Funcțiile sunt ocupate pe criterii de pile, rudenii și apartenență de partid, nu pe baza meritului sau a concursurilor corecte. Concursurile sunt o farsă: subiectele se scurg „în familie”, dosarele sunt aranjate, iar cei care chiar știu meserie rămân pe dinafară. Statul a devenit o agenție de plasare a neamurilor și a clientelei politice, unde singura condiție reală este carnetul de partid. Rezultatul e vizibil: birocrație sufocantă, incompetență crasă și o administrație care trăiește doar pentru salarii și privilegii, nu pentru cetățean. România nu are stat, …
- Justiția în slujba mafiei: Dani Mocanu a scăpat de acuzațiile de proxenetism, spălare de bani și grup infracțional organizat prin prescripțieDani Mocanu a scăpat de acuzațiile de proxenetism, spălare de bani și grup infracțional organizat în baza deciziei Curții Constituționale privind prescripția, conform informațiilor publicate pe portalul instanțelor. În primă instanță, manelistul anchetat de DIICOT fusese condamnat la 6 ani și 5 luni de închisoare cu executare de judecătorii Tribunalului Dâmbovița. Mocanu scăpase în ianuarie de acuzația de constituire de grup infracțional, iar prin decizia din 12 august a Curții de Apel Ploiești, Mocanu a scăpat și de acuzațiile de proxenetism și spălare de bani pentru că faptele s-au descris. Manelistul a anunțat decizia în timpul unui concert: ”Am o veste bună pentru …
- Isărescu poartă mare parte din vina dezastrului economic. A permis PSD-PNL să facă oriceDe peste trei decenii, Mugur Isărescu stăpânește Banca Națională ca pe propria moșie. În tot acest timp, a jucat rolul de garant al stabilității, dar realitatea este că a fost complice la toate excesele guvernelor care au distrus economia. PSD și PNL au risipit miliarde, au împins România în datorii istorice, iar Isărescu a tăcut sau a girat prin decizii care au convenit sistemului. În loc să fie un arbitru al responsabilității financiare, guvernatorul BNR a închis ochii la inflație, la deficit, la împrumuturile aberante făcute doar pentru a plăti pensii speciale și salarii grase pentru clientela de partid. Practic, …
- S-a întâmplat exact cum a zis Georgescu: Războiul e pierdut, Trump s-a văzut cu PutinPreviziunea lui Georgescu s-a confirmat pas cu pas. Donald Trump și Vladimir Putin au avut prima întâlnire oficială după revenirea lui Trump la Casa Albă. Summitul s-a desfășurat la Anchorage, Alaska, pe 15 august 2025, într-un cadru marcat de tensiuni internaționale și controverse aprinse. Întâlnirea a început într-un format restrâns, doar cei doi lideri, dar ulterior au intrat în discuție și consilierii apropiați. De partea americană, au participat Marco Rubio și Steve Witkoff, iar Rusia a fost reprezentată de Serghei Lavrov și Iuri Ușakov. În ciuda așteptărilor, discuțiile nu au produs un acord concret, ci doar declarații vagi și promisiuni …
- Trump: Zelenski trebuie să accepte unele dintre condiţiile Rusiei pentru încetarea războiului din UcrainaÎn pragul discuţiilor extrem de importante cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi o delegaţie numeroasă de lideri europeni, preşedintele american Donald Trump a dezvăluit mesajul pe care îl va transmite oaspeţilor săi de la Casa Albă: Zelenski trebuie să accepte unele dintre condiţiile Rusiei pentru încetarea războiului din Ucraina. „Preşedintele Zelenski al Ucrainei poate pune capăt războiului cu Rusia aproape imediat, dacă doreşte, sau poate continua să lupte”, a scris Trump pe reţeaua de socializare, Truth Social. „Amintiţi-vă cum a început totul. Nu poate primi înapoi Crimeea cedată de Obama (acum 12 ani, fără să se tragă un singur foc!), şi UCRAINA NU POATE …
- De ce l-au huiduit românii pe Bolojan la ConstanțaIlie Bolojan a venit la Constanța de Ziua Marinei cu un discurs care ar fi trebuit să fie festiv și mobilizator. În loc de asta, a ținut o lecție rece despre „austeritate” și „responsabilitate”, exact în fața oamenilor care văd zilnic cum banii publici se risipesc pe privilegii și contracte umflate. Momentul a fost complet nepotrivit, iar reacția mulțimii a fost pe măsură: huiduieli puternice. Oamenii nu au mai suportat ipocrizia. În timp ce marinarii, publicul și oficialii se așteptau la un mesaj despre România, demnitate și viitor, Bolojan a livrat aceeași placă obosită despre cum „nu sunt bani”. Dar …
- Sute de primării din România în pericol de faliment: au luat banii de fonduri europene dar nu au finalizat proiecteleRomânia se confruntă cu un nou scandal financiar de proporții. Sute de primării din toată țara sunt în pragul falimentului după ce au încasat bani din fonduri europene, dar nu au dus la capăt proiectele pentru care au semnat. În loc să avem drumuri asfaltate, școli modernizate sau sisteme de apă și canalizare, avem proiecte abandonate și datorii uriașe. Unii primari au folosit avansurile pentru cheltuieli curente sau pentru pomeni electorale, mizând că Bruxelles-ul nu va urmări până la capăt modul în care sunt folosiți banii. Acum, când trebuie să dea socoteală, realitatea îi lovește: Comisia Europeană cere returnarea fondurilor, …
- Ursula von der Leyen, mizează pe continuarea războiului: Ucraina trebuie să devină un „arici de oțel”, imposibil de invadatPreşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat recent poziția oficială a UE privind viitorul Ucrainei, într-o conferință de presă comună cu preşedintele Volodimir Zelenski. Mesajul său a fost ferm și simbolic, subliniind necesitatea ca Ucraina să fie o fortăreață de neînvins pentru orice agresor extern. Von der Leyen a declarat fără echivoc că Ucraina trebuie să devină „un arici de oţel, de neînghiţit pentru potenţialii invadatori”. Această metaforă evidenţiază dorința Bruxelles-ului ca țara să își întărească apărarea și să devină imposibil de ocupat pentru orice forță externă care ar încerca să încalce suveranitatea sa. Garanții de securitate solide …
- Marius Lulea (AUR): Primăriile care îl cred pe Bolojan că nu sunt bani își merită soartaMarius Lulea, prim-vicepreședinte AUR, a lansat un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan, după ce acesta a transmis primarilor că „nu sunt bani” pentru investițiile locale. „Adevărul este că edilii sunt mințiți și li se cere să accepte austeritatea în timp ce banii publici sunt risipiți pe privilegii, sinecuri și contracte umflate pentru clientela de partid”, a declarat Lulea. El a făcut o comparație cu perioada de dinainte de 1989, arătând că România a avut atunci o viziune clară de dezvoltare: „Înainte de Revoluție s-au ridicat sute de hidrocentrale, milioane de locuințe, zeci de mii de fabrici și ferme, …
- Liderii UE merg la Washington cu Zelenski: Războiul va continua cât e nevoieLista cu lideri europeni care au confirmat prezența la Washington crește de la o oră la alta. Dacă inițial doar Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, și Mark Rutte, șeful NATO, erau așteptați, acum lista e mai mare. O serie de lideri europeni, printre care cancelarul german Friedrich Merz, preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul britanic Keir Starmer, vor participa luni, la Casa Albă, la discuţiile dintre preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi preşedintele american Donald Trump, menite să contureze perspectivele unui acord de pace, relatează CNN. Cancelarul german Friedrich Merz a transmis prin biroul său că va discuta ”stadiul eforturilor …
- Nicușor Dan face turul mănăstirilor. Pelerinaj la Arsenie BocaNicușor Dan a mers în pelerinaj la Mănăstirea Arsenie Boca, din Valea Sâmbetei. Președintele României și-a purtat fiul cel mic în spate pe tot traseul. La sosire a fost întâmpinat de stareț. Președintele a urmat pe traseul de creastă pe Valea Sâmbetei, unul care are de 7 kilometri, până în Căldarea Sâmbetei la Mănăstirea Arsenie Boca, schitul unde a trăit Sfântul Ardealului. Din imaginile publicate de Antena 3 CNN se vede cum Nicușor Dan și-a purtat fiul în spate. La mânăstire a fost întâmpinat de de către stareț, cu pâine și stareț. Apoi i-a salutat și a schimbat câteva cuvinte și cu enoriașii …
- Bolojan anunță noi măsuri de sărăcire a românilor. Nu există altă soluțiePremierul Ilie Bolojan a anunțat duminică, într-un mesaj video postat pe pagina de Facebook a Guvernului, că în perioada următoare vor fi adoptate noi pachete de măsuri pentru reformarea României. El a transmis că forțele politice sunt conștiente de situația dificilă și a afirmat că ‘nu există altă soluție’. ‘Forțele politice au responsabilitatea și sunt conștiente de situația dificilă în care suntem și că acest pachete, și alte pachete, și alte măsuri vor fi adoptate în perioada următoare. Nu există altă soluție. Dacă nu se adoptă acesta măsură, ce se va vedea? Că nu putem corecta lucrurile. Dacă se cedează …
- Dragoș Pîslaru a cheltuit mii de euro din banii statului pentru a se caza la Bruxelles, deși are o casă acoloDe la preluarea mandatului de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, aproximativ două luni, Dragoș Pîslaru a mers de cinci ori la Bruxelles în interes de serviciu. În urma unei solicitări, ministerul i-a transmis faptul că aceste deplasări au costat 7.405,12 euro, bani de la bugetul de stat. Dintre aceștia, 3.600 de euro au fost alocați pentru cazare, mai scrie publicația, în contextul în care Dragoș Pîslaru deține o casă de 225 mp cumpărată chiar anul acesta în Bruxelles. „Deplasările domnului ministru Dragoș Pîslaru la Bruxelles au vizat prioritățile aferente implementării politicii de coeziune în perioada 2021-2027, precum și elementele …
- Piperea, după declarațiile de la Guvern și BNR: Lipsa banilor pentru salarii ar fi un tsunami economic și socialEuroparlamentarul AUR Gheorghe Piperea, avocat și profesor de drept comercial, explică într-o postare pe Facebook efectele devastatoare ale situației în care România s-ar confrunta, în a doua parte a anului, cu o criză bugetară de proporții. Doi miniștri și un consilier al guvernatorului BNR au declarat că nu există bani pentru plata salariilor bugetarilor timp de două luni din semestrul al doilea al lui 2025. Mai mult, premierul a recunoscut public riscul unei încetări de plăți la nivel guvernamental. „Asta în timp ce ni se spune că România are, în primul semestru al anului 2025, cea mai mare creștere economică din …
- Trump vrea un summit cu Zelenski şi Putin până vineri. Putin cere teritorii pentru pacePreședintele american Donald Trump le-a spus liderilor europeni, în apelul telefonic avut după summitul din Alaska cu Putin, că dorește să organizeze o întâlnire trilaterală cu președintele rus și liderul ucrainean Volodimir Zelenski până vinerea viitoare, transmite CNN, care citează surse la curent cu discuția. Trump a spus că va începe să lucreze la organizarea întâlnirii dacă discuţiile de luni, de la Casa Albă, cu Zelenski vor decurge bine. Oficialii europeni lucrează la un plan de a-l trimite alături de președintele ucrainean pe unul dintre interlocutorii preferați ai lui Trump, președintele finlandez Alexander Stubb, au dezvăluit pentru Politico doi diplomați …
- Isărescu refuză să vină cu o lege care să protejeze cetățenii în fața băncilorGuvernatorul BNR, Mugur Isărescu, continuă să apere băncile și să lase cetățenii fără protecție. De peste trei decenii, acesta blochează orice inițiativă care ar putea să limiteze abuzurile sistemului bancar asupra românilor. Dobânzi uriașe, clauze abuzive și executări silite – toate se fac sub ochii unui BNR care nu intervine. În loc să impună o lege clară care să apere cetățenii în fața băncilor, Isărescu menține un sistem care favorizează instituțiile financiare și sufocă oamenii. Românii plătesc rate duble față de alte state din UE, iar băncile raportează profituri record, trimise imediat în străinătate. Refuzul lui Isărescu de a reglementa …
- Sumele exorbitante încasate de Liviu Iolu de la români din campania lui NicușorCampania prezidențială a lui Nicușor Dan a costat zeci de milioane de lei, bani decontați din fondurile publice pe care românii le plătesc prin taxe și impozite. Din această sumă uriașă, o parte consistentă a fost direcționată către apropiați, iar printre beneficiari s-a numărat Liviu Iolu, devenit un adevărat abonat la banul electoral. Deși nu toată suma a intrat în conturile sale, Iolu a facturat sume colosale pentru „serviciile” sale, transformând campania lui Nicușor într-o afacere personală. Practic, românii au plătit nu doar campania, ci și prosperitatea unei rețele de prieteni care s-au îmbogățit pe seama iluziei de „independență”. În …
- Românii au sărăcit. Magazine goale în weekendRomânia lui Ilie Bolojan, premier, și a lui Nicușor Dan, președinte, arată exact așa: magazine goale, oameni fără bani și o populație care se zbate la limita supraviețuirii. Weekendul trecut, în toată țara s-a văzut aceeași imagine sumbră – rafturi pline, dar cumpărători tot mai puțini. Bolojan se laudă cu „disciplină financiară”, dar în realitate a tăiat investițiile și a condamnat economia la stagnare. Nicușor Dan, de la Cotroceni, își face campanie cu slogane seci despre „reformă”, dar românii simt doar frigul din case și golul din portofel. În loc să vină cu soluții pentru redresarea nivelului de trai, cei …
- Situație catastrofală în zootehnie. Importăm 80% din carnea de porcRomânia, cândva un mare producător agricol și zootehnic, a ajuns astăzi dependentă de importuri. 80% din carnea de porc de pe mesele românilor vine din străinătate. În loc să sprijine fermele locale, guvernanții au distrus zootehnia autohtonă prin taxe, birocrație și nepăsare. Fermierii români sunt sufocați de prețurile uriașe la furaje și de lipsa de subvenții reale, în timp ce supermarketurile sunt pline de carne adusă din afară, de multe ori de calitate îndoielnică. Astfel, banii românilor pleacă în economiile altor state, iar satele noastre rămân pustiite. Aceasta este politica dezastruoasă a lui Nicușor Dan, președinte, și Ilie Bolojan, premier: …
- Prețul cerealelor s-a prăbușit. Importurile din Ucraina sunt ieftineFermierii români trec printr-un nou dezastru: prețul cerealelor s-a prăbușit dramatic, iar cauza principală este invazia de produse ieftine din Ucraina. Grâul și porumbul ajung pe piața românească la prețuri de dumping, lăsându-i pe agricultorii noștri fără șanse să își acopere costurile. În timp ce fermierii români lucrează pământul cu cheltuieli uriașe la motorină, îngrășăminte și utilaje, importurile ucrainene trec granița fără taxe și fără reguli stricte. Rezultatul: hambarele românești rămân pline, dar agricultorii nu au cui vinde. Nicușor Dan, președinte, și Ilie Bolojan, premier, asistă nepăsători. Niciun plan real de protejare a producătorilor locali, nicio măsură de sprijin pentru …
- Rafturile sunt pline cu mere din Polonia! Lanțurile mari refuză produsele româneștiÎn supermarketurile din România, situația e revoltătoare: rafturile sunt pline cu mere din Polonia, în timp ce livezile românești rămân cu fructele nevândute. Muncă de un an, aruncată pe nimic, pentru că lanțurile mari de magazine refuză produsele locale. Producătorii români sunt puși la pământ de jocurile marilor rețele comerciale, care preferă să aducă marfă din afară la prețuri de dumping, decât să cumpere merele cultivate aici, acasă. În sate, merele românești putrezesc, iar în orașe oamenii plătesc mai scump pentru merele poloneze. Nicușor Dan, președinte, și Ilie Bolojan, premier, tac complice. Nicio strategie pentru protejarea producătorilor români, nicio lege …
- Ouăle aduse din Ucraina la jumătate de preț față de România. De importuri se ocupă mafia PSDPe piața românească, ouăle din Ucraina ajung la jumătate de preț față de cele produse în fermele noastre. În loc să sprijine agricultorii români, guvernarea a deschis larg granițele pentru importuri masive, care distrug zootehnia autohtonă. Fermierii români nu pot concura cu dumpingul din Ucraina: costurile la furaje, energie și taxe sunt duble, iar lanțurile mari de magazine preferă marfa de import. Rezultatul? Ferme închise, muncă aruncată la gunoi și oameni disperați că nu își mai pot vinde producția. În spatele acestor importuri stă mafia PSD, aceeași rețea care controlează porturi, vămi și marile contracte. Nu e vorba doar de …
- Mirel Palada: BNR, complice la schema multinaționalelor de externalizare a profituluiSociologul Mirel Palada lovește direct în inima sistemului financiar românesc. El denunță o schemă prin care, de mai bine de 10 ani, multinaționalele scot plus valoarea din România cu ajutorul chiar al Băncii Naționale. „BNR permite extracția de plus valoare în străinătate prin păstrarea forțată a cursului valutar la un nivel aproape constant”, afirmă Palada. Consecința acestei politici este dramatică: România devine doar o piață de consum, unde salariile rămân mici, producția e descurajată, iar profiturile sunt scoase imediat afară, convertite într-o monedă stabilă. Fix asta urmăresc și corporațiile – o țară dependentă, fără industrie competitivă și cu o populație …
- Deficitul bugetar a crescut cu 10% în primele 10 luni. Degeaba impune Bolojan taxe mariÎn ciuda taxelor tot mai mari puse pe spinarea românilor și a firmelor, deficitul bugetar a explodat: în primele zece luni ale anului a crescut cu 10%. Asta arată clar că nu românii sunt problema, ci un stat incompetent și risipitor. Bolojan, premier, și Nicușor Dan, președinte, continuă aceeași politică falimentară: stoarcerea populației prin taxe, în timp ce banii se duc pe pensii speciale, contracte cu dedicație și o administrație supradimensionată. Rezultatul? România trăiește din împrumuturi, iar gaura bugetară se adâncește. Taxele mari nu aduc stabilitate când statul e un sac fără fund. Orice leu luat cu forța din buzunarele …
- Exodul românilor continuă! Tinerii nici nu vor să audă de RomâniaRomânia se golește de oameni, iar tinerii sunt primii care fug. Nu mai vor să audă de o țară în care salariile sunt de mizerie, spitalele prăbușite, iar școlile distruse. Pleacă spre Vest cu gândul la un viitor decent, pe care aici nu îl pot construi. Bolojan, premier, și Nicușor Dan, președinte, nu au făcut nimic să oprească acest exod. Dimpotrivă, prin austeritate, tăieri de investiții și taxe tot mai mari, au împins generațiile tinere să caute alt drum. România devine un loc pentru bătrâni și săraci, nu pentru cei care vor să muncească și să trăiască normal. Cei care …
- BNR ține forțat cursul de schimb pentru a subvenționa importurileBanca Națională a României menține forțat cursul valutar la un nivel aproape constant, nu pentru a proteja economia națională, ci pentru a facilita profiturile importatorilor și multinaționalelor. Prin această politică, România devine o piață de consum dependentă, în care producătorii locali sunt sacrificați. Un curs artificial de schimb înseamnă importuri mai ieftine, dar și lovituri fatale pentru fermierii și antreprenorii români. Produsele din străinătate ajung să fie mai accesibile decât cele realizate în țară, iar rezultatul este prăbușirea producției interne și scurgerea miliardelor către economiile altora. BNR ar fi trebuit să apere interesele României și să stimuleze capitalul autohton. În …
- Inflație și sărăcie: Isărescu va printa în acest an aproape 70 de miliarde de leiGuvernatorul BNR, Mugur Isărescu, pregătește încă o lovitură pentru români: aproape 70 de miliarde de lei vor fi tipăriți în acest an. În loc să fie rezultatul muncii și al producției reale, banii apar din nimic, ceea ce înseamnă inflație, scumpiri și sărăcirea populației. De fiecare dată când statul rămâne fără bani, soluția lui Isărescu nu este reforma sau responsabilitatea fiscală, ci tiparnița. Așa au crescut prețurile la alimente, combustibil și utilități, în timp ce salariile au rămas pe loc. Românii plătesc prin scăderea puterii de cumpărare, iar bancherii și statul scapă basma curată. Cei 70 de miliarde nu sunt …
- Condiția pusă de Putin lui Trump în schimbul înghețării frontului. Cele două regiuni din care Ucraina ar trebui să se retragăVladimir Putin i-a pus lui Donald Trump o condiție pentru încheierea războiului: retragerea Ucrainei din regiunea Donețk și Lugansk, oferind în schimb „înghețarea” restului liniei frontului. Președintele rus a prezentat propunerea la o întâlnire cu Trump în Alaska, vineri, au declarat patru persoane cu cunoștințe directe despre discuții. A doua zi, Trump a transmis mesajul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski și liderilor europeni , îndemnându-i să renunțe la încercarea de a obține un armistițiu și să se concentreze pe un acord de pace. Propunerea Kremlinului ar oferi Moscovei control deplin asupra regiunii Donețk, unde forțele rusești fac cel mai mare avans …
- Impostorul Bolojan nu ar avea specializarea necesară funcțiilor înalte în stat. Ce îi lipsește din CVPremierul Ilie Bolojan nu figurează în CV-ul său cu absolvirea unui program de formare specializată necesar pentru ocuparea unei funcții publice la nivel înalt, organizat de Institutul Național de Administrație (INA). Potrivit legii privind statutul funcționarilor publici, pentru a deveni prefect, președinte de consiliu județean sau membru al Guvernului, candidații trebuie să urmeze un astfel de program și să promoveze un concurs ulterior. Conform datelor obținute de Oficiul de Știri, Bolojan s-ar fi înscris la cursurile INA în toamna anului 2007, deja fiind prefect al județului Bihor din 2005. Programul nu ar fi fost finalizat de premier, acesta fiind exclus în februarie 2008 din cauza absențelor acumulate. …
- Daniel David, despre măsurile sărăciei impuse profesorilor și tăierea burselor: „Sunt măsuri de supraviețuire în situații de criză”Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a explicat că modificările recente din sistemul educațional sunt reflexia constrângerilor bugetare acute și nu pot fi considerate, cu adevărat, reforme. Daniel David a fost întrebat, în direct la Euronews, ce criterii de departajare ar putea aplica un director de școală pentru bursa de merit și dacă ar putea sta în picioare o metodologie ca pragul burselor de merit să crească, din nou, de la nota 9, la 9.5, prag ce a mai fost ridicat temporar în 2020-2021. „Eu vă spun sincer că dacă ar fi fost după mine, aș fi gândit altfel sistemul de …