Pacienții pozitivi care s-au externat după decizia CCR vor fi căutați

Premierul Ludovic Orban susține că acienții infectați cu Sars-CoV-2 care s-au externat la cerere din spital vor fi căutați acum.
„Am solicitat transmiterea rapidă a bazelor de date, astfel încât fiecare direcție de sănătate publică să poată să emită deciziile privitoare la aceștia, fie dacă doresc să se interneze în spital, fie, dacă nu, să fie tratați în izolare la domiciliu sau în altă locație de izolare pe care și-o doresc. Toată baza de date de la Ministerul sănătății să fie transmisă la MAI, să existe, practic supraveghere medicală pentru respectarea tratamentului, evoluția bolii, și în același timp, controale de respectare a măsurii izolării la domiciliu”, a declarat luni seara, la Digi 24, premierul Ludovic Orban, întrebat ce cele aproape 1.000 de persoane care au părăsit, la cerere, spitalul, în urma deciziei CCR.
Premierul susține că autoritățile nu cunosc la acest moment ce efecte a avut externarea acestora, dar le atrage atenția celor care știu că sunt infectați și nu se izolează și infectează alte persoane că vor răspunde penal.
Ludovic Orban a reiterat faptul că autoritățile nu doresc să mai ia nicio măsură restrictivă:
„Obiectivul nostru este să nu luăm nicio măsură care să afecteze negativ economia în primul rând și activitățile care se derulează. Sigur că nu ne dorim, nu vrem să ajungem în situația să fim obligați să luăm astfel de măsuri. Pentru că într-adevăr, dacă va crește numărul de persoane infectate, să spun, peste 1.000, peste 1.200, deja ne apropiem de un prag de risc și putem ajunge în situația în care să fim obligați să luăm măsuri restrictive, acolo unde există cel mai mare risc epidemiologic, măsuri care pot fi locale, zonale, de carantinare zonală, mai ales a zonelor cu cel mai mare nivel de răspândire a virusului”.
Prim-ministrul s-a referit și la „negaționiști”: „Din păcate, ne-am confruntat cu această campanie, pe care, sincer, eu nu pot să o să înțeleg, cu oameni cu scaun la cap, oameni cu bun simț, oameni chiar mulți cu pregătire intelectuală pot să cadă în capcana acestei campanii”.
Sursa: www.euractiv.ro
- Adriana Georgescu și ”generalul SIE” Gheorghe Iscru, propuși de DNA pentru arestare
O avocată, membră PNL Sector 1, a fost prinsă în flagrant de procurorii DNA când primea 60.000 de euro. Femeia ar fi pretins că are influență la Guvern și șeful DNA. Avocata este Adriana Georgescu. Alături de ea ar fi fost prins și un bărbat care pretindea că este general SIE. Adriana Georgescu și ”generalul … - Marcel Ciolacu a îngropat economia României. Românii plătesc taxe mai mari din cauza guvernării PSD
De la „patriotismul economic” promis la tribuna Parlamentului, la realitatea crudă a buzunarelor golite. Guvernarea PSD, condusă de Marcel Ciolacu, a reușit într-un timp record să transforme mediul privat într-o victimă sigură și să arunce povara incompetenței bugetare pe umerii contribuabililor onesti. Ceea ce trebuia să fie o guvernare a echilibrului și a responsabilității sociale … - Înfrângere pentru Ciprian Ciucu în Consiliul General. Biletele STB nu se scumpesc
Consilierii municipali au respins joi proiectul privind majorarea prețului la călătoriile cu STB. Potrivit inițiativei, biletul urma să se scumpească pentru călătorie cu 66%, în timp ce abonamentul de 24 ore urma să sufere o majorare de 75%. Consilierii au respins proiectul propus de primarul general Ciprian Ciucu. 23 de consilieri generali au votat pentru … - Cumătrul șefului AEP, Adrian Țuțuianu, edilul PSD de la Dragomirești-Dâmbovița, „toacă” peste 350.000 de euro pentru un loc de joacă și o parcare la … minifotbal
Un primar PSD din județul Dâmbovița, susținut și garantat de baronul Adrian Țuțuianu, ajuns acum șeful Autorității Electorale Permanente (AEP), a tocat peste 350.000 de euro pentru o parcare și un loc de joacă, unde copiii sunt o „rara avis”. Pentru edilul PSD al comunei dâmbovițene Dragomirești, Dragoș Vlădulescu, susținut și garantat de baronul de … - Avocata șpăgară de la PNL a cerut între 100 de mii și 1 milion de euro pentru campania lui Ciprian Ciucu
Avocata Adriana Georgescu, membru al PNL Sector 1, prinsă în flagrant delict de procurorii DNA, în timp ce primea 60.000 de euro mită în schimbul unor intervenţii în justiţie, a fost reţinută. Atât ea, cât şi complicele ei, vor fi prezentaţi joi Curţii de Apel Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. …