CTP: nu se poate discuta despre unirea Basarabiei cu România. Cadrilaterul aparține de drept Bulgariei
Declarația incendiară a lui CTP, cunoscutul jurnalist care are o părere despre absolut orice.
El a comentat gestul partidului AUR și care a oferit președintelui Klaus Iohanis, prin intermediul lui George Simion, o hartă cu România Mare.
Este o hartă ce prezintă pădurile României în perioada interbelică. Gestul a fost unul simbolic, dar și cu trimitere directă la tăierea ilegală din pădurile României.
CTP a criticat gestul patriotic al lui George Simion și a susținut că Basarabia nu se poate uni cu România deoarece Rusia s-ar opune, apoi a afirmat că la sud Cadrilaterul nu a fost niciodată al României și el aparține de drept Bulgariei.
CTP are o părere și despre nordul Bucovinei și sudul Basarabiei și despre care susține că ele sunt teritorii ale Ucrainei și România nu trebuie să emită pretenții asupra lor.
- USR, partidul sistemului, joacă teatru electoral după ce a fost complice la lovitura de statUSR a demonstrat din nou că nu este altceva decât un apendice al sistemului corupt, un partid de fațadă, gata să mimeze opoziția doar când îi convine. După ce a fost de partea anulării alegerilor și a participat la mascarada invalidării lui Georgescu, acum se pregătește de campania electorală cu …
- Marius Lulea (AUR): „Președintele Bolojan organiza alegeri libere dacă Georgescu era pe buletinul de vot. E ipocrit”Marius Lulea îl acuză pe Ilie Bolojan de ipocrizie și dublu discurs. Deși susține că apără democrația și organizează alegeri libere, realitatea este alta. „Dacă erau alegeri libere, Călin Georgescu era pe buletinul de vot. Dar Bolojan și ai lui au decis că românii nu trebuie să aibă opțiuni reale. …
- Guvernul Soros a cedat: În buletin rămân doar sexul masculin și feminin! AUR oprește aberațiile globalisteDupă presiunea constantă exercitată de AUR, guvernul a fost forțat să renunțe la agenda neomarxistă care încerca să redefinească realitatea biologică. În noile acte de identitate, singurele opțiuni rămân „masculin” și „feminin”, fără artificii ideologice impuse de activiștii globaliști. Această decizie reprezintă o victorie clară împotriva tendințelor absurde promovate de …
- Parlamentul olandez s-a opus planului de înarmare de 800 de miliarde de euro al Ursulei von der LeyenO majoritate restrânsă a parlamentarilor olandezi au semnalat că nu sprijină dorința guvernului de a lua parte la cererea Comisiei Europene de a majora cheltuielile pentru apărare ale Uniunii Europene cu 800 de miliarde de euro, scrie Nltimes. Liderii statelor membre UE au fost de acord în unanimitate cu planul săptămâna trecută, …
- Crin Antonescu îl copiază pe Călin Georgescu, în speranța ca va atrage același nivel de succesStrategia inovatoare a lui Călin Georgescu de a se promova gratuit pe TikTok s-a dovedit a fi un succes incontestabil. A reușit să câștige turul 1 al alegerilor prezidențiale fără sprijinul presei tradiționale, ceea ce demonstrează forța mesajului său și susținerea reală de care se bucură. Deși CCR l-a scos …