Inițiativa USR de desființare a Secției Speciale intră luni în dezbaterea Comsiei juridice a Senatului

Propunerea legislativă a USR de desființare a Secției Speciale de anchetare a magistraților intră luni în dezbaterea Comisiei juridice a Senatului, urmând ca apoi să fie transmisă plenului Senatului, forul decizional, pentru dezbatere și vot final.
Pe 30 iunie Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins inițiativa cu 167 voturi ”pentru”, 97 ”împotrivă” şi 25 abţineri.
Propunerea legislativă, iniţiată de 41 de parlamentari de la USR şi de deputata neafiliată Ana Birchall, are ca obiect de reglementare desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, avându-se în vedere, potrivit expunerii de motive, „toate luările critice de poziţie exprimate de magistraţi, de instituţiile europene, de organisme prestigioase cu rol consultativ în domeniile dreptului constituţional şi anticorupţiei, Comisia de la Veneţia şi GRECO, precum şi numeroasele măsuri luate de secţie în scurta sa perioadă de existenţă”.
La dezbaterile din Camera Deputaților, deputatul USR Stelian Ion a solicitat adoptarea proiectului. „Această secţie ar fi trebuit demult desfiinţată (…) Cine nu votează proiectul consider că vrea să distrugă şi să controleze justiţia”, a afirmat Stelian Ion, unul dintre iniţiatorii proiectului.
De asemenea, Ana Birchall a făcut un apel la adoptarea proiectului. „Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie este văzută ca fiind cooperativa ‘Nufărul’ de curăţire a magistraţilor care nu fac cinste acestei funcţii”, a spus Birchall.
În replică, deputatul PSD Florin Iordache a susţinut că cine doreşte desfiinţarea secţiei vrea subordonarea justiţiei.
„În decizia CCR din 2018 s-a spus că înfiinţarea secţiei constituie o garanţie legală a principiul independenţei magistratului. Practic, cine doreşte desfiinţarea secţiei doreşte o subordonare a justiţiei. (…) Vreţi să ne întoarcem în perioada în care Portocală şi alţii de la Ploieşti făceau anchete cum voiau? O rog pe doamna procuror general Scutea să dea tot concursul pentru o eficientă şi bună funcţionare a secţiei. O adevărată independenţă a justiţiei este dată prin buna funcţionare a acestei secţii”, a spus Iordache.
Sursa: www.g4media.ro
- Dan Dungaciu: Alegerile parlamentare nu au clarificat direcția MoldoveiDan Dungaciu afirmă că alegerile parlamentare din 28 septembrie nu au reușit să aducă răspunsuri clare la marile dileme ale Republicii Moldova — nici în privința viitorului integrării europene, nici în ceea ce privește dezvoltarea internă a țării. Potrivit analistului, campania electorală nu a fost una axată pe soluții de guvernare, ci mai degrabă pe …
- CCR: testul poligraf, declarat neconstituționalCurtea Constituțională a României a decis, luni, că Legea privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative este constituțională în ansamblul ei, cu excepția prevederii referitoare la folosirea testului poligraf pentru funcționarii din cadrul Autorității Vamale Române. Actul normativ face parte din al doilea pachet de …
- Stelian Bujduveanu, campanie pe cadavre: primarul interimar al Capitalei, acuzat că se folosește de tragedia din Rahova pentru imagine electoralăDrama celor care și-au pierdut viața și casele în explozia din Rahova a devenit, pentru Stelian Bujduveanu, un pretext de autopromovare. În timp ce oamenii plâng și ancheta bate pasul pe loc, edilul interimar al Capitalei a lansat clipuri plătite pe rețelele sociale, cu muzică tristă și mesaje de „solidaritate”. Internauții l-au pus la zid: …
- Drumuri construite ilegal peste magistrale de gaz, de edilul Sectorului 3. „În caz de explozie, nu mai rămâne nimic”În Sectorul 3, primarul Robert Negoiță a dispus construirea neautorizată a mai multor drumuri asfaltate direct peste magistrale de gaz, încălcând avertismentele transmise de Transgaz și regulile de siguranță. Această decizie pune zona în pericol de fisuri, scurgeri și potențiale explozii, în timp ce drumurile respective deservesc ansambluri imobiliare nou ridicate. Ca urmare, Primăria Sectorului …
- Ion Cristoiu, după decizia CCR: ‘Bolojan să demisioneze. Ar trebui să candideze la PMBJurnalistul Ion Cristoiu a reacționat după decizia Curții Constituționale, care a admis luni sesizarea de neconstituționalitate privind reforma pensiilor de serviciu. CCR a respins întreaga lege din motive de procedură, arătând că Guvernul nu a solicitat din nou avizul CSM pentru forma finală a actului normativ, deși aceasta conținea modificări semnificative față de varianta trimisă …