Băsescu: „Statul e depășit. Depindem de ceea ce facem!”

Distribuie acest articol!

Traian Băsescu, fostul președinte al României, acuză statul român că a fost luat prin surprindere de această situație.

De o lună jumătate vorbesc de carantinarea tuturor celor care vin de afară, de dotarea spitalelor. Sunt foarte târzii măsurile. Statul e depășit.

Suntem în stadiul în care depindem fiecare de ceea ce facem. Măsurile sunt întârziate, nu pot să mint. Și Italia, Franța, Marea Britanie și Spania au reacționat târziu, de-asta se întâmplă ce se întâmplă, îmi pare rău să spun. Nu merge cu măsuri graduale, trebuie luate măsuri dure din secunda 1.

Până acum o lună au intrat zeci de mii de cetățeni români veniți din țări pline de infecție, necontrolați și nebăhgați în carantină. Hotelurile de pe valea Oltului, Prahovei, litoral, trebuiau făcute centre de carantină.

Am trăit asta în viața mea de navigator, știu foarte bine ce înseamnă un virus, știu cum se tratează, le-am trăit. Ce s-a făcut la noi este o eroare formidabilă cu introducerea treptată a măsurilor.

Să se facă apeluri zilnice la populație, că sunt singuri în fața bolii. În momentul de față cea mai sigură modalitate de a se apăra de virus este izolarea. O să dau un exemplu: plecam cu nava din port, ajungeam în mijlocul oceanului și mă trezeam cu un om infectat. Nu aveai ce să faci decât să-l izolezi pe cel infectat și pe cei ce făceau cart cu el. Fiecare dintre noi poate lua virusul de oriunde.

Criza va dura mult. În iunie probabil vom fi pe panta descrescătoare. Cei care pot, trebuie să stea izolați, dar vor fi și oameni care nu pot sta izolați. Pe mine mă miră că firme mari, precum Dacia, s-au repezit să închidă, când puteau să nu piardă bani, să cumpere echipament de protecție și să nu oprească producția. Sunt imm-uri care au făcut asta”, a afirmat Traian Băsescu, la Digi 24.

Sursa: www.evz.ro


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: