Bărbatul găsit mort lângă Ambasada Rusiei de la Berlin era agent FSB sub acoperire

Distribuie acest articol!

Serviciile germane de securitate cred că bărbatul găsit mort lângă ambasadei Rusiei de la Berlin, despre care s-a spus că a căzut de la etaj, era un agent sub acoperire al FSB, serviciului rus de informaţii, relatează publicația „Der Spiegel”.

Cadavrul bărbatului de 35 de ani a fost găsit la 19 octombrie, în zori, de agenții poliției din Berlin care asigurau paza clădirii, dar incidentul nu a fost făcut public, a dezvăluit vineri revista germană. Bărbatul căzuse de la un etaj superior al Ambasadei, au declarat surse din serviciile germane de securitate. Agenții au chemat o ambulanță, dar medicii nu au reușit să îl resusciteze.

Ambasada rusă a confirmat într-o declarație pentru agenția de presă Interfax că un diplomat rus a murit, dar a precizat că nu comentează acest eveniment tragic „din motive etice”, scrie Reuters.

La rândul ei, poliția din Berlin a refuzat să comenteze și i-a îndrumat pe jurnaliști să-i întrebe pe procurori, care au declarat însă că nu pot nici confirma, nici infirma informațiile publicate de Der Spiegel

Surse din serviciile de securitate au declarat că nu este clar cum a căzut diplomatul și ce a cauzat moartea acestuia, dar Ambasada Rusiei nu a fost de acord cu efectuarea unei autopsii, a precizat Der Spiegel.

Un purtător de cuvânt al Ministerului german de Externe a declarat vineri că guvernul german era la curent cu moartea diplomatului rus, dar nu a oferit detalii.

„Toate formalitățile legate de repatrierea corpului diplomatului au fost rezolvate cu promptitudine de autoritățile judiciare și medicale din Germania, în conformitate cu practicile în vigoare”, a precizat Ambasada rusă în declarația sa pentru Interfax.

Bărbatul, al cărui nume nu a fost dezvăluit, figura oficial ca secretar II la Ambasadă. De asemenea, el era rudă cu un ofițer superior din cadrul direcției din FSB care se ocupă de antiterorism.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: