Ministrul justiţiei din Olanda, amendat cu 390 de euro pentru că a încălcat distanţarea socială la căsătoria sa

Parchetul olandez a informat vineri că i-a aplicat o amendă ministrului justiţiei, Ferdinand Grapperhaus, care, cu ocazia căsătoriei sale în luna august, a încălcat măsura de distanţare socială impusă contra răspândirii noului coronavirus, transmite AFP, citată de Agerpres.
‘Ministerul Public i-a aplicat o amendă de 390 de euro ministrului Grapperhaus pentru că acesta a încălcat regulile împotriva coronavirusului cu ocazia căsătoriei sale, la 22 august’, a comunicat instituţia.
Ferdinand Grapperhaus a făcut obiectul a numeroase critici după publicarea în presă a unor fotografii de la căsătoria sa, unde apare alături de zeci de invitaţi, fără a respecta distanţarea socială.
Mai mulţi deputaţi şi politicieni ai partidelor din coaliţia de guvernare au fost de părere că ministrul justiţiei şi-a pierdut orice credibilitate prin încălcarea unor măsuri a căror necesitate a repetat-o neîncetat.
Criticile numeroase l-au determinat pe Grapperhaus să-şi exprime, vizibil emoţionat, regretele, cu prilejul unei dezbateri în camera inferioară a parlamentului.
Amenda dictată pentru ‘încălcare vizibilă’ a distanţării sociale trebuie să servească ‘credibilităţii’ aplicării măsurilor pentru care Grapperhaus este ‘figura emblematică’, a explicat parchetul.
De la debutul epidemiei, guvernul olandez insistă pe regula de păstrare a unei distanţe de 1,5 metri între cetăţeni.
Olanda, unde numărul de noi infectări este în creştere, a raportat până acum un total de 84.778 de cazuri, dintre care 6.258 de decese.
- Băsescu ironizează nunta lui Nazare în plină criză pentru desemnarea premierului. Atacuri la Nicușor Dan și Ilie Bolojan
Fostul președinte Traian Băsescu critică dur modul în care este gestionată criza politică și îi cere președintelui Nicușor Dan să desemneze rapid un candidat pentru funcția de premier. Băsescu susține că următorul guvern are șanse mari să treacă de Parlament și îl acuză, în același timp, pe Ilie Bolojan că a folosit „toate tertipurile” pentru a rămâne … - O pistă de biciclete de 120.000 de euro din Iași se termină în șanț. Drumul e neasfaltat, iar găinile se plimbă pe investiția costisitoare
În comuna Șcheia din județul Iași, o investiție de 120.000 de euro într-o pistă de biciclete ridică semne de întrebare în condițiile în care localitatea încă nu are apă, canalizare și drumuri asfaltate. Pista are 2,4 kilometri, a fost construită de-a lungul unui drum de pământ și, în anumite zone, se termină chiar în șanț. … - Breșă majoră de securitate la Revolut. Compania, păcălită să dezvăluie datele unor clienți, inclusiv selfie-uri de verificare și extrase de cont
Revolut a confirmat că informații sensibile ale clienților au fost divulgate către o terță parte neautorizată, după ce a primit solicitări frauduloase trimise de pe un domeniu de e-mail al unei agenții guvernamentale legitime, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al companiei britanice fintech. Revolut are peste 4,5 milioane de clienți în România, … - Poporul vrea să îl demită pe Nicușor Dan
Sociologul Sebastian Lăzăroiu, fost consilier prezidențial al lui Traian Băsescu și fost ministru al Muncii, spune că, din informațiile lui, sondajele de opinie nepublice arată că „unu din 10 români mai are încredere în Nicușor Dan”. „La un an de la alegeri situația lui Nicușor Dan este fără precedent”, a spus Sebastian Lăzăroiu, referindu-se la … - Oameni aduși din Timișoara la Oradea ca să-l susțină pe Călin Georgescu, noua marionetă a sistemului
Călin Georgescu a devenit noua jucărie a sistemului după ridicarea controlului judiciar. De câteva luni acesta e plimbat prin piețe și târguri alături de enoriași de la AUR. Prezent duminică dimineață într-o piață foarte cunoscută din Oradea, fostul candidat la președinție Călin Georgescu a fost întâmpinat acolo de câteva sute susținători. O parte dintre ei …




