Economie

Avocatul Piperea: Creșterea aberantă a facturilor la gaze și electricitate, cauzată de modul în care Orban, Cîțu și Iohannis au conceput „liberalizarea”


Avocatul Gheorghe Piperea scrie, pe Facebook, că în ceea ce priveşte c
reșterea aberantă a facturilor la gaze și electricitate, aceasta este cauzată de modul în care Orban, Cîțu și Iohannis au conceput „liberalizarea”

„În urmă cu trei ani, așa-zisul mediu academic economic românesc (în fapt, un cuib de influenceri bovarici care nu se ridicau deasupra nivelului “autorilor” de ciripiri pe tuiter) și birocrația din BNR erau foarte speriați de OUG nr.114/2018. Au făcut mega-scandal în presă, la ambasade, la FMI, la UE etc. Au emis și o scrisoare deschisă contra acestei OUG.

Reamintesc că OUG nr.114/2018 plafona prețurile la gaze și punea o taxă pe profiturile excesive, pe activele bancare și pe comisioanele administratorilor de fonduri de pensii. Actul normativ respectiv fost torpilat ca și când ar fi fost amenințarea capitală contra “capitaliștilor” noștri de cumetrie.

Imediat ce a venit la guvernare, Orban, ajutat de unul dintre postacii din poză, a desființat toate aceste dispoziții care, azi, ar fi putut fi o plasă de siguranță pentru sărăciții României. Cîțu, cel mai rău și guraliv dușman plătit al acestei legi, era pe atunci ministru de finanțe. Și el, și Orban, au fost înfipți în acele posturi de K. Werner Iohannis, deși serviciile secrete știau că sunt și bețivi, și cu trecut infracțional. Și sponsorii lor corporatiști știau, dar exact astea i-au recomandat: vocea, talentul și vulnerabilitățile trecutului.

Asta ca să știți de unde vi se trage ceea ce pățiți acum și ceea ce veți îndura în următorii 2-3 ani.

Creșterea aberantă a facturilor la gaze și electricitate este cauzată de modul greșit în care cei trei, mai sus enunțați, și consultanții lor, au conceput “liberalizarea””, scrie Piperea.

De asemenea, într-o altă postare, el citează din Edmund Burke: „Tot ceea ce îi trebuie unei tiranii ca să își găsească un punct de sprijin este tăcerea oamenilor de bună credință.

Singurul lucru necesar pentru ca răul să triumfe este ca oamenii buni să nu facă nimic.

Cu cât este puterea mai mare, cu atât este mai periculos abuzul.

Când conspirațiile răului se unesc, oamenii de bună credință trebuie să se asocieze – altfel, vor cădea unul câte unul, într-un inutil sacrificiu și printr-o luptă care va fi disprețuită”.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button