Politică

Probleme pe Autostrada Unirii din cauza escrocilor de la Danlin XXL

Singurul segment nerezolvat de pe A8 a fost contestat din nou. Austriecii de la Strabag acuză constructorul român Danlin XXL că a venit cu prețuri nerealist de mici și termene imposibil de respectat.

Tronsonul 2 Târgu Frumos – Lețcani, cu o lungime de 28,6 kilometri, a rămas singurul segment din secțiunea ieșeană a Autostrăzii Unirii (A8) care nu are un constructor confirmat.

Deși Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a desemnat pe 8 aprilie 2026 constructorul Danlin XXL drept câștigător a contractului de 4,57 miliarde de lei, rezultatul a declanșat un val de nemulțumiri din partea competitorilor.

Până în prezent, au fost depuse patru contestații la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, dintre care două aparțin companiilor turcești Makyol și Kalyon, iar celelalte două constructorului austriac Strabag.

Acuzațiile: „Calendar nerealist și prețuri neobișnuit de scăzute”

Ultima contestație, depusă de Strabag pe 23 iunie, conține nu mai puțin de 112 pagini. Austriecii, care au licitat un preț mai mare, de 5,1 miliarde de lei, au obținut acces la dosar după ce inițial le fusese refuzat sub pretextul confidențialității.

În documentul trimis autorităților, Strabag invocă 14 motive principale de neconformitate și susține că oferta celor de la Danlin XXL nu poate fi implementată în condiții reale de șantier.Compania austriacă reclamă faptul că graficul de lucru Gantt este nefundamentat tehnic, iar duratele și productivitatea nu se potrivesc cu resursele declarate, riscând astfel nerespectarea termenelor.

De asemenea, se invocă abateri tehnice substanțiale de la Studiul de Fezabilitate și prețuri suspect de mici pentru anumite materiale, aspecte care ar face ca propunerea financiară să nu fie corelată cu o execuție fezabilă. Decizia finală privind reluarea procedurii sau menținerea câștigătorului aparține acum CNSC.

Ce pierd ieșenii din cauza blocajului?

Acest tronson este unul extrem de complex și vital pentru infrastructura din Moldova. Pe traseu urmează să fie construite 33 de poduri și pasaje cu o lungime totală de aproape 8 kilometri, două tuneluri, dar și 13 kilometri de drumuri de legătură către DN 28 și DN 28D.În plus, un segment de patru kilometri din această autostradă a fost prioritizat special pentru a funcționa ca variantă de ocolire a localității Podu Iloaiei, o zonă blocată zilnic de ambuteiaje intense.

Restul autostrăzii pornește la drumÎn timp ce lotul Târgu Frumos – Lețcani este blocat în birocrație, restul secțiunii ieșene, finanțată prin programul european SAFE, face pași importanți înainte.

Pe 12 iunie, CNIR a emis deja ordinul de începere pentru tronsoanele 1 (Moțca – Târgu Frumos) și 3 (Lețcani – Iași). Pentru Tronsonul 4, care leagă Iașul de vama Ungheni, contractul urmează să fie semnat curând cu o asociere de firme din Italia.

RedSport.RO Banner

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button