Republica MoldovaȘtirile 60m.RO

Autoritățile doresc urgentarea interconectării rețelelor de aprovizionare cu apă din România și Rep. Moldova

Procedurile de semnare și implementare a Acordului interstatal dintre R. Moldova și România privind construcția unor apeducte vor fi urgentate. Solicitarea a fost făcută de deputații PD, care l-au invitat astăzi pe ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și a Mediului, Ion Perju, la ședința fracțiunii.

Deputații au cerut responsabililor din domeniu să elimine impedimentele existente și să elaboreze un plan comun de acțiuni, care să asigure realizarea acestui proiect cu impact social pentru cetățenii Republicii Moldova.

În acest sens, urmează a fi asigurată interconectarea rețelelor de aprovizionare cu apă dintre S.A. „Apă Vital Iași” și rețele de aprovizionare cu apă din raioanele Ungheni, Nisporeni, Fălești și Glodeni.

Încă din 2014 s-a pus problema desfăşurării unui program de colaborare între S.A. APAVITAL Iaşi şi primăriile localităţilor Măcăreşti, raionul Ungheni, şi Boldureşti, Brătuleni, Valea Trestieni, raionul Nisporeni, referitor la aprovizionarea cu apă potabilă a 10 localităţi din primăriile menţionate.

Back to top button