Internațional

Autorităţile au închis plajele din Odesa: În apa Mării Negre au fost descoperiți agenţi patogeni

Autorităţile din regiunea sudică ucraineană Odesa au închis plajele, deoarece calitatea înrăutăţită a apei – cauzată în parte de prăbuşirea barajului Nova Kahovka – reprezintă o „ameninţare reală” pentru locuitorii din zonă, relatează CNN.

„Plajele din Odesa au fost declarate improprii pentru înot din cauza unei agravări semnificative a stării apei în zonele cu apă deschisă (mare, estuar) şi a unei ameninţări reale la adresa sănătăţii locuitorilor oraşului”, a anunţat duminică municipalitatea din Odesa într-o postare pe Telegram.

Odesa era o destinaţie populară printre turiştii ucraineni şi străini, care veneau în număr mare în regiune înainte de izbucnirea războiului. Plajele au devenit însă în mare parte pustii în ultimele luni, deoarece minele din războiul cu Rusia continuă să ajungă pe ţărm.

Acum, prăbuşirea devastatoare a barajului din sudul Ucrainei a trimis resturi şi vestigii ale războiului, inclusiv mine, în râul Nipru, care se varsă în Marea Neagră, transformând litoralul de la Odesa într-o „groapă de gunoi şi un cimitir de animale”, potrivit autorităţilor ucrainene.

Oficialii din Odesa au tras un semnal de alarmă cu privire la scăderea calităţii apei într-o postare pe Telegram, sâmbătă, spunând că testele de laborator au „identificat agenţi infecţioşi în ultima săptămână”. Urme de salmonella, ouă şi larve de viermi au fost găsite în apa care, de asemenea, a depăşit „semnificativ” nivelurile permise pentru E.Coli.

„Prezenţa tuturor acestor agenţi patogeni biologici în apa din zonele deschise din regiunea Odesa, inclusiv în Marea Neagră, estuarul Bilhorod-Dnistrovski şi fluviul Dunărea, constituie o ameninţare reală la adresa vieţii şi sănătăţii populaţiei”, a adăugat municipalitatea.

Sâmbătă, municipalitatea a anunţat că locuitorilor din Odesa li s-a interzis, de asemenea, să vândă peşte şi fructe de mare din „locuri de pescuit neidentificate” în apropierea pieţelor şi a centrelor comerciale.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button