Internațional

Austria: Zeci de mii de persoane protestează împotriva dictaturii medicale

Zeci de mii de persoane au protestat, sâmbătă, la Viena împotriva măsurilor adoptate şi anunţate de guvern pentru stoparea pandemiei virusului Wuhan şi a programului de vaccinare obligatorie, care va intra în vigoare în februarie 2022, potrivit agenţiei Reuters.

Protestul – la care, conform autorităţilor au participat 44 de mii de persoane – a început spre prânz, denunţând ridicarea carantinei generale şi păstrarea libertăţii de mişcare doar pentru cei vaccinaţi.

Măsura este criticată de numeroşi analişti, deoarece încalcă drepturile celor care nu se vaccinează, deoarece atât cei care nu au avut COVID cât şi cei vaccinaţi pot transmite virusul, însă restricţiile apasă doar asupra celor nevaccinaţi.

Conform noilor măsuri impuse de Austria, nevaccinaţii pot ieşi din locuinţe doar pentru a merge la lucru, la şcoală sau pentru nevoi de bază, precum achiziţia de alimente şi medicamente, plimbări scurte şi sport în aer liber.

Deşi protestul a fost paşnic, poliţia, care a desfăşurat 1.400 de agenţi pentru a asigura ordinea, a făcut arestări şi a efectuat controale pentru a „garanta securitatea”.

Austria a fost prima ţară a blocului european care a impus vaccinarea pentru întreaga populaţie, ameninţând cu amenzi de până la 3.600 de euro pentru cei care nu se vaccinează începând din februarie. Regula se aplică tuturor rezidenţilor peste 14 ani, cu excepţia gravidelor şi a persoanelor cu probleme medicale care îi împiedică să se vaccineze.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button