Internațional

 Australia nu mai recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului

Australia a anunţat marţi că a decis să nu mai recunoască Ierusalimul de Vest drept capitală a statului Israel, anulând o decizie luată de guvernul conservator anterior, informează AFP.

„Chestiunea statutului final al Ierusalimului trebuie rezolvată în cadrul negocierilor de pace dintre Israel şi poporul palestinian” şi nu în cadrul unor decizii unilaterale, a declarat ministrul australian de Externe Penny Wong într-un comunicat, informează Agerpres. 

„Nu vom sprijini o abordare care subminează această perspectivă”, a spus ea, adăugând că „ambasada Australiei a fost întotdeauna şi rămâne la Tel Aviv”

Guvernul conservator al premierului Scott Morrison a fost extrem de criticat în 2018, când a anunţat recunoaşte Ierusalimul de Vest drept capitală a Israelului. Un anunţ făcut în urma unei decizii similare a preşedintelui american Donald Trump.

„Ştiu că acest lucru a provocat conflicte şi confuzie în cadrul unei părţi a comunităţii australiene, iar astăzi guvernul urmăreşte să rezolve acest lucru”, a spus Wong.

Ea a acuzat guvernul precedent că a adoptat această decizie în încercarea de a câştiga nişte alegeri parţiale cruciale într-o suburbie din Sydney unde locuieşte o importantă comunitate evreiască.

Decizia din 2018 a provocat consternare şi în Indonezia, ţara cu cei mai mulţi musulmani din lume, afectând temporar un acord bilateral de liber schimb.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button