Știrile 60m.RO

„Austeritate cu șofer personal”. Lecția de economie după modelul Jurcă-Bolojan

Șeful Cancelariei premierului Ilie Bolojan, Mihai Jurcă, a anunțat cu mândrie că a redus de 10 ori cheltuielile cu parcul auto al Cancelariei. Dar, întrebat de ce el beneficiază în continuare de mașină și șofer, oficialul a explicat senin: rangul său de secretar de stat îi permite acest lux. Cu alte cuvinte, austeritatea e pentru alții.

Se taie costurile, se reduc șoferii, se comprimă parcul auto, dar nu pentru toată lumea. În timp ce funcționarii mai mici din Cancelarie au rămas fără șoferi, Mihai Jurcă, omul de încredere al lui Ilie Bolojan, se bucură liniștit de mașină cu șofer de la SPP.

„Am pornit în iulie cu un nivel al cheltuielilor legate de parcul auto al Cancelariei de 850.000 de lei, astăzi suntem la un cost de 84.000 de lei, e adevărat, nemaiavând și șoferi”, a explicat Jurcă într-un briefing de presă la Guvern.

Când jurnaliștii l-au întrebat dacă aceste reguli se aplică și lui, răspunsul a venit rapid: nu. „Eu, având rangul de ministru, beneficiez de o mașină și șofer de la SPP”, a precizat șeful Cancelariei, adăugând că e „populism ca un ministru să își conducă mașina”.

Ironia e că, deși austeritatea e ridicată la rang de virtute publică, Jurcă găsește de cuviință să explice că, de fapt, e doar pentru ceilalți. „Decizia de a reduce de la 30 la 17 este o decizie care vine și se raportează și la un număr mai mic de secretari de stat, de consilieri de stat, de cabinete ale acestor demnitari și am constatat că sunt suficiente”, a mai spus el.

Iar ca tabloul să fie complet, șeful Cancelariei a ținut să ne liniștească: în timpul liber, conduce și singur, „îmi face plăcere să o fac cu atât mai mult cu cât este o mașină produsă în România”.

Așadar, România austeră a lui Bolojan și Jurcă are două viteze: una pentru muritorii de rând din Cancelarie, care rămân pe jos sau cu transportul în comun, și alta pentru șefii cu rang de ministru, care consideră „populism” să-și țină mâinile pe volan.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button