Elvețienii au respins prin referendum propunerea de blocare a accesului lucrătorilor din UE

3 la sută dintre alegătorii din Elveția au răspuns negativ, duminică, la o propunere de restricționare a liberei circulații a lucrătorilor între țara lor și cele din Uniunea Europeană.
Propunerea, lansată de Partidul Popular Elveţian (Schweizerische Volkspartei – SVP), partid evaluat ca fiind de dreapta, a fost supusă votului cetățenilor în cadrul unui referendum. Referendumul se desfășoară duminică, 27 septembrie și încă nu s-a încheiat, dar rezultatele sale sunt deja anticipate pe baza unor sondaje de opinie.
Propunerea de restricționare a accesului lucrătorilor străini aducea drept argument faptul că, în fiecare an, în Elveţia se mută circa 75.000 de cetăţeni proveniți din UE, ceea ce duce la suprapopularea Elveției şi la scumpirea locuinţelor.
Punctul de vedere favorabil menținerii actualei situații este acela că, dacă s-ar bloca accesul angajaților străini, în Elveția s-ar accentua criza de lucrători calificați.
SVP este cel mai numeros partid din Parlamentul Elveției.
Sursa: Romania Libera
- Concedieri voluntare la Dacia, din martie: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Strategia de resurse umane a companiei Automobile Dacia SA, care are în vedere reducerea personalului în acest an, ca urmare a unei posibile diminuări a producției de autovehicule, se bazează în special pe campanii de plecări voluntare, prin care persoanele care doresc încetarea contractului de muncă pot fi bonificate cu sume importante, în funcție de … - Trei sferturi dintre profesorii care au răspuns la chestionarul sindicatelor „Spiru Haret” sunt dispuși să participe la grevă. „O stare de nemulțumire fără precedent”
Peste 74% dintre profesorii care au răspuns la chestionarul FSE Spiru Haret sunt dispuși să participe la grevă, potrivit rezultatelor chestionarului derulat de Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” în perioada 14 – 31 ianuarie. Potrivit documentului, peste 17.000 de angajați din învățământ au răspuns la chestionar. „Chestionarul a fost anonim (răspunsurile fiind analizate exclusiv … - Hubert Thuma, baronul PNL cu PSD în suflet
În județul Ilfov, democrația a fost suspendată și înlocuită cu o „pace mafiotă”. Hubert Thuma (PNL) și Florentin Pandele (PSD) au pus bazele unui cartel politic transpartinic care controlează tot ce mișcă: de la numiri în funcții cheie și bani publici, până la cele mai valoroase terenuri din jurul Capitalei. În timp ce la televizor … - Ciucu „Pinocchio” și marele jaf de la STB: Cum vrea PNL să acopere falimentul provocat de sinecurile partidului cu banii bucureștenilor
De ani de zile, Societatea de Transport București (STB) a fost transformată într-o vacă de muls pentru clientela de partid a PNL. Astăzi, când compania este în pragul colapsului financiar, liderii liberali, în frunte cu Ciprian Ciucu, încearcă o manevră demnă de povestea lui Pinocchio: aruncă vina în eter și prezintă nota de plată cetățenilor. … - PSD și PNL, înțelegere pe termen lung. Bolojan, piesă de tranzit până în 2027
În spatele discursurilor publice și al certurilor de fațadă, PSD și PNL par să fi bătut palma pe un aranjament clar: Ilie Bolojan este soluția de avarie, omul de tranziție, cel care ține locul cald până în 2027. După aceea, rotația revine „natural” la PSD. Exact același scenariu, aceeași piesă prost jucată, doar actorii se …