Politică

Guvernul PSD/PNL a prelungit starea de alerta cu încă 30 de zile

Guvernul prelungeşte starea de alertă pe întreg teritoriul naţional, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 7 februarie. Se menţin aceleaşi restricţii de până acum, aşa cum a propus Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, însă este posibil ca accesul în magazinele alimentare situate în centre comerciale să fie permis tuturor persoanelor, chiar şi celor nevaccinate, cu respectarea unor condiţii.

Ședința de guvern tocmai s-a încheiat, așa este. Guvernul a prelungit cu încă 30 de zile starea de alertă, de luni, 7 februarie. O ordonanță de urgență prelungește de la 24 la 72 de ore posibilitatea ca o persoană să poată completa formularul digital atunci când va intra în România.

O altă ordonanță de urgență de pe ordinea de zi a adoptat mai multe decizii europene privind modul în care se eliberează certificatul verde în România pentru cetățenii din alte state ale Uniunii Europene și din spațiul economic european, adică acești cetățeni, dacă au cel puțin o doză de vaccin efectuată în România, vor putea să primească certificatul verde în țara noastră.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button