AUR cere demisia judecătorilor care au anulat alegerile: ”CCR acționează după propria voință, nu după Constituție”

AUR cere demisia judecătorilor CCR care au decis anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie. Gheorghe Piperea critică dur Curtea Constituțională, instituție despre care spune ia decizii după propria voință, nu după ce scrie în Constituție.
”Am solicitat demisia întregii echipe de nouă judecători. Nu toți mai sunt acum judecători în funcție, trei dintre ei au ieșit din mandat și bineînțeles se bucură acum de pensia care probabil se cumulează și cu salariul.
Nu a fost vorba de nicio analiză a probelor, de nicio respectare a legii sau a Constituției, ci pur și simplu s-a inventat o nouă modalitate de a interveni în procesul electoral, modalitate care este, desigur, anti-constituțională și care de altfel a fost condamnată cu jumătate de gură și de Comisia de la Veneția.
Așadar, tot ceea ce am spus noi de 9 luni de la acea catastrofă antidemocratică se dovedește a acum retroactiv a fi adevărat”, a declarat avocatul Gheorghe Piperea.