Internațional

Arafat pregătește spitalele pentru război

România și celelalte state membre NATO își pregătesc sistemele sanitare în caz de război. Într-un interviu pentru Digi24, Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), spune că pregătirea pentru o astfel de situație este obligatorie. Țara noastră își face stocuri și pentru detecție nucleară.

„Dacă UPU-rile sau dacă în spitalele civile, în caz de conflict, vom primi pacienți, este normal. Toată Europa, toată lumea vede acest lucru, că militarii, dacă sunt răniți, vor ajunge la un moment în spitalele civile. Nicio țară n-are spitale militare cu toate specialitățile care să acopere nevoia militarilor. Așa că orice spital civil va ajunge în final să primească, posibil, răniți, militari sau civili”, a afirmat Arafat.

Șeful DSU a precizat că „mai este de lucrat pe partea de capacități, mai este de lucrat pe partea de capacități de terapie intensivă, mai este de lucrat pe partea de capacități chirurgicale”.

„Să știți că se lucrează, nu numai în România. Se lucrează peste tot pentru pregătirea sistemelor sanitare din țările membre NATO pentru a face față unei eventuale situații de conflict. Chiar dacă toată lumea spune că acest lucru este foarte puțin probabil și că nu trebuie să ne speriem, da, așa este, dar a fi pregătit este un lucru obligatoriu. Și anul trecut, nu este niciun secret că s-a ținut la NATO o întâlnire a grupului întrunit de sănătate, care este un grup pe care am onoare să-l coordonez de câțiva ani. S-a discutat despre necesitatea ca sistemele să fie mai pregătite, cu viziune spre accidentele colective, indiferent de cauza lor, spre a primi un număr mare de accidentați, că vin din altă țară, că vin din țară, dacă vin din cauza unui conflict sau vin din cauza unei catastrofe, oricum trebuie să fim pregătiți. Deci pot să spun că mai avem încă, dar creștem, creștem la stocuri, la pregătire, la materiale sanitare. Recent am luat un proiect de 96,5 milioane euro pentru crearea unui stoc medical și de detecție și de monitorizare pe partea de chimic, biologic și radio-nuclear. Un stoc pe care noi îl creăm în România în numele Uniunii Europene și sunt alte țări similare nouă care au luat astfel de sume ca să facă aceleași lucru. Astea toate cresc nivelul de pregătire”, a subliniat Raed Arafat.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button