Începe procesul în care fostul ministru Sebastian Vlădescu e acuzat că a luat mită peste 3 milioane de euro

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, luni, începerea judecării pe fond în dosarul în care fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu este acuzat de DNA pentru luare de mită şi trafic de influenţă privind reabilitarea unor tronsoane de cale ferată.
„În temeiul art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii Mircea Ionuţ Costea, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu, Mihaela Mititelu şi Cristian Alexandru Boureanu. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 89/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii Mircea Ionuţ Costea, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu, Mihaela Mititelu, Cristian Alexandru Boureanu şi Constantin Dascălu”, se arată în minuta deciziei.
Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 3 zile.
Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu a fost trimis în judecată de DNA în acest dosar pe 15 noiembrie 2019 pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
Potrivit unui comunicat al DNA, dosarul are ca obiect infracţiuni de corupţie săvârşite în perioada 2005 – 2017, respectiv plăţi în valoare de aproximativ 20 de milioane de euro de către o companie străină, cu titlu de comisioane, unor oficiali români în legătură cu încheierea şi executarea unor contracte de reabilitare a liniei ferate.
În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi fostul deputat Cristian Boureanu, acuzat de trafic de influenţă.
De asemenea, au fost deferiţi Justiţiei Mircea Ionuţ Costea (fost angajat la Ministerul Finanţelor şi fost director al Eximbank) – trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită şi Constantin Dascălu (fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor) – luare de mită.
Într-un dosar separat, în luna martie, a fost trimis în judecată omul de afaceri Josef Hornegger, care a recunoscut că a dat mită mai multor oficiali români, printre care se află şi Sebastian Vlădescu.
Sursa: www.agerpres.ro
- Nimeni nu crede în reforma lui Bolojan. Vorbește mult, nu face nimicGuvernul condus de Ilie Bolojan se confruntă cu un val de critici dure din toate direcțiile, după ce au fost anunțate măsuri controversate de reducere a cheltuielilor, printre care tăierea burselor pentru elevi și reduceri în sprijinul financiar pentru mame. Reformele promise de Bolojan, prezentate ca parte a unui plan de „austeritate responsabilă”, sunt percepute …
- Nicușor Dan… o ”eroare” de președinte! a retractat afirmaţia conform căreia R. Moldova va începe pe 4 iulie negocierile cu UEPreședintele României, Nicușor Dan, a recunoscut că a greșit spunând că R. Moldova va începe în zilele următoare negocierile de aderare la Uniunea Europeană. „Lumina verde” a fost dată, R. Moldova își dorește acest lucru, Ucraina la fel, dar în cazul Kievului lucrurile sunt blocate de Ungaria. Noul șef al statului român spusese chiar când …
- AUR prezintă soluţiile pentru depăşirea actualei crize economico-financiareÎn timp ce măsurile anunțate de noul Guvern au revoltat o țară întreagă, iar românii amenință că ies în stradă, opoziția vine cu propriul plan pentru rezolvarea problemelor fiscale. Partidul AUR propune 12 măsuri pentru rezolvarea crizei printre care scăderea numărului de parlamentari si ministere, dar si reducerea cheltuielilor bugetare pe o perioadă de doi …
- Gheorghe Piperea a depus moțiunea împotriva Ursulei vin der Leyen! E prima, e istoric! AUR face diferențaPentru prima dată în istoria recentă a Uniunii Europene, un europarlamentar român – Gheorghe Piperea, reprezentant AUR – a avut curajul să spună „Ajunge!” și să declanșeze o moțiune de cenzură împotriva președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Este o premieră absolută. Nicio forță politică din România nu a mai îndrăznit să conteste sistemul …
- Ion Cristoiu, după ce a auzit discursul lui Ilie Bolojan: Este doar un contabil mărunt și nu un politicianGazetarul Ion Cristoiu a ascultat discursul lui Ilie Bolojan la Consiliul Național al PNL și susține că actualul premier este ”doar un contabil mărut și nu un politician”. Cristoiu trage această concluzie pentru că Ilie Bolojan le-a cerut membrilor PNL să contribuie la bugetul partidului cu o parte din veniturile încasate ca urmare a sprijinului politic. ”Încă o dovadă …