Social

Aproape 1.400 de locuitori din zona de munte a judeţului Vrancea au rămas fără energie electrică

Aproape 1.400 de locuitori din zona de munte a judeţului Vrancea, din localităţile Coza, Lepşa şi Greşu, comuna Tulnici, au rămas, sâmbătă, fără energie electrică, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, transmite Agerpres.

Alţi trei consumatori din zona Măgura Odobeşti nu au energie electrică de aproape 24 de ore, dar, potrivit prefectului judeţului Vrancea, Nicuşor Halici, aceştia dispun de generatoare electrice.

Alimentarea cu energie electrică la Lepşa şi Greşu a fost întreruptă şi vineri, dar avaria a fost remediată după numai câteva ore.

În prezent, echipele Sucursala Focşani de Distribuţie a Energiei Electrice se află în zonă şi lucrează pentru remedierea acestor probleme.

În cursul zilei de sâmbătă, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a dispus decretarea stării de alertă în judeţul Vrancea, ca urmare a situaţiei generate de codul portocaliu de ninsoare şi viscol la nivelul judeţului.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button