Politică

Anton Hadăr (Alma Mater): Cadrele didactice din universități ar face grevă, dar e aproape imposibil să o facem legal

Anton Hadăr, preşedintele Federației Naționale Sindicale Alma Mater (care reprezintă cadrele didactice din mediul universitar), a explicat în ce stadiu sunt discuțiile cu cadrele didactice legat de stoparea grevei profesorilor. „Oamenii sunt nemulțumiți, iar greva va merge atâta vreme cât colegii o susţin”, a declarat Hadăr, la Antena 3 CNN.

„Alma Mater n-a reușit până acum să finalizeze toate documentele necesare începerii grevei din motive de necrezut. Este aproape imposibil România să declare o grevă ca să fie legală. Ne uităm pe altă cauză, pe ideea că suntem împotriva politicilor sociale și economice ale României.

A trebuit să luăm întâi semnături, să stăm 10 zile în negocieri. Și am făcut-o laolaltă cu colegii din preuniversitar și după aceea să-i întrebăm pe toți colegii dacă mai mergem mai departe după ce ne-au dat această ordonanță de urgență ori în perioada Rusaliilor, nu găsești pe nimeni la școală. Și începem și noi de marți să vedem încotro o luăm în legătură cu colegii de la preuniversitar greva merge mai departe.

Atâta vreme cât una s-a discutat și alta a ieșit ca element legislativ Ordonanța de Urgență despre care am tot vorbit prin turul de televiziune, este clar că lumea e nemulțumită și greva va merge atâta vreme cât cei care sunt în spatele nostru, în spatele colegilor de la preuniversitar, în cazul acesta, susțin greva, pentru că se votează într-un mod democratic, practic votează orice membru de sindicat, de la noi vine ce s-a discutat la Guvern, la președinție.

Ați văzut că am venit de la Președinție, cu acordul președintelui și oamenii din stradă l-au făcut zob. Deci se merge prin vot la nivelul cel mai de jos, la chiar la femeia de serviciu, dacă e membru de sindicat”, a spus Anton Hadăr, preşedinte Alma Mater.

Sindicatele din preuniversitar continuă greva

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” cer în continuare Guvernului și partidelor aflate la guvernare să-și asume printr-un act normativ articolul scos din Legea Învățământului Preuniversitar și care nu a fost inclus nici în textul OUG 53/2023, ci doar în Nota de fundamentare a ordonanței, potrivit căruia salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Un comentariu

  1. Domnul Hadar de ce nu reprezentati universitarii?? Cu ocazia acestei greve s-a vazut clar ca acestui domn nu-i pasa de universitari. Ce o fi facut la mitinguri si discutii cu guvernul??? Nu se stie. Nici pe site-ul oficial al Alma Mater nu exista nicio informatie/informare; informatiile se opresc la anul 2022. Iar domnul Anton Hadar da declaratii in presa despre preuniversitari (https://www.dcnews.ro/suspendarea-grevei-din-educatie-anton-hadar-oricand-poate-sa-reinceapa-si-cred-ca-va-fi-cu-mult-mai-multa-determinare_919469.html -„Avem colegi nemulțumiți în învățământul preuniversitar și sunt mulți”) …pe cand el este reprezentantul sindicatului Alma Mater, al universitarilor. De ce , domnule Hadar, nu dati informatii si dari de seama in scris catre universitari? De ce ati permis ca universitarilor sa li se fure si din concediul legal de odihna pe cand preuniversitarii au ramas cu acest concediu neatins? Pe cand universitarii au o munca mult mai grea, care printre altele, include in plus, fata de preuniversitari si activitati de cercetare si publicare? Pe cine sustineti, domunle Anton Hadar??!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button