Zeci de arme și sute de cartușe confiscate de polițiști în acțiuni la nivelul țării. 40 de persoane sunt cercetate

Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Poliției Române a confiscat, vineri, la nivelul întregii țări, 33 de arme, 330 de cartușe și peste 8.500 de proiectile destinate armelor tip airsoft. Ca urmare a acțiunii, 40 de persoane sunt cercetate pentru săvârșirea unor infracțiuni privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a susținut o declarație de presă, sâmbătă, în care a comunicat acțiunile forțelor de ordine pentru prevenirea și combaterea criminalității.
“La nivel național sunt în desfășurare 20 de descinderi, la persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni, inclusiv infracțiuni grave precum tâlhărie și trafic de droguri.
Ieri, pe întreg teritoriul țării a avut loc o acțiune de amploare a Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu structurile teritoriale, pentru identificarea persoanelor care dețin ilegal arme și aparțin unor grupări infracționale sau se află în stare conflictuală cu alte persoane.
- Orbán a părăsit masa negocierilor de la Bruxelles când Zelenski a apărut pe ecran
Premierul Ungariei, Viktor Orbán, s-a ridicat de la masa Consiliului European, atunci când președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a început să vorbească, prin videoconferință, liderilor UE. În timp ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski vorbea cu liderii UE prin legătură video șefilor de stat și de guvern din UE, în cadrul Consiliului European, prim-ministrul ungar Viktor Orbán … - Hubert Thuma, tot mai izolat în PNL. CV-ul cu „studii” înainte de facultate și atacurile disperate la Bolojan
Hubert Thuma pare să traverseze una dintre cele mai dificile perioade politice din ultimii ani. În timp ce influența sa în Partidul Național Liberal scade vizibil, iar Ilie Bolojan își consolidează poziția de lider autoritar în partid, președintele CJ Ilfov este lovit frontal de o controversă care îi șubrezește grav credibilitatea: neclarități majore în propriul … - Scenariul Arabiei Saudite: Petrolul la 180 de dolari la sfârșitul lunii aprilie
Oficialii saudiți „prevăd” o creștere bruscă a prețurilor până la sfârșitul lunii aprilie, avertizând asupra unei recesiuni sau a unui colaps al cererii, scrie Wall Street Journal. Într-unul dintre cele mai îngrijorătoare scenarii de la începutul războiului cu Iranul, oficialii saudiți estimează că prețurile petrolului ar putea crește până la 180 de dolari pe baril în … - Criză pe piața imobiliară din România. Cifrele nu arată bine
Sectorul construcțiilor a început anul 2026 cu o scădere abruptă, care ridică semne serioase de întrebare asupra evoluției pieței imobiliare. După o lună decembrie 2025 activă, începutul de an aduce un recul masiv al lucrărilor, iar datele oficiale arată că încetinirea nu este doar sezonieră, ci reflectă o tendință mai profundă.Chiar și după ajustarea datelor … - Maraton nocturn în Parlament: Bugetul de stat pe 2026, blocat după șase ore de dezbateri tensionate
Ședința plenului reunit al Parlamentului, în care se dezbate bugetul de stat pentru anul 2026, a fost suspendată în jurul orei 03:00, după mai multe ore de discuții tensionate care s-au prelungit pe parcursul nopții. Liderii grupurilor parlamentare au convenit reluarea lucrărilor vineri dimineață, de la ora 10:00, când este așteptat și votul final asupra …




