Andrei Busuioc: AUR nu va vota proiectul de lege prin care certificatul verde devine obligatoriu în domeniul sanitar

Distribuie acest articol!

Alianța pentru Unirea Românilor reiterează faptul că nu va vota proiectul de lege potrivit căruia certificatul verde devine obligatoriu pentru angajații din domeniul sanitar. O astfel de lege încalcă drepturilor cetățenești și creează o presiune suplimentară asupra sistemului medical, având în vedere că în țara noastră există are un deficit major de personal, transmite senatorul AUR Andrei Busuioc.

Este vorba despre propunerea legislativă privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unități publice și private, ce urmează a fi supusă la vot în Parlament, cel mai probabil săptămâna viitoare. În expunerea de motive se precizează că prezentarea certificatului verde trebuie să devină obligatorie pentru personalul medical deoarece „reprezintă una dintre categoriile profesionale cele mai expuse la riscul de îmbolnăvire de Covid și implicit devine transmițător al infecției atât către pacienți, cât și către membrii de familie”. Ori, o astfel de măsură obligă angajații din sistemul sanitar să se vaccineze împotriva voinței lor; altfel, autoritățile vor cere suspendarea sau încetarea contractului de muncă.

Mai mult decât atât, atrage atenția Andrei Busuioc, după cum arată observațiile Consiliului Legislativ, rațiunile obiective pentru care persoanele în cauză ar putea fi obligate să-și exercite dreptul fundamental la muncă numai pe baza certificatului digital, în considerarea dreptului la viață și integritate corporală, sunt prezentate de o manieră sumară și neargumentată juridic, ci doar cu informații declarative, fără nicio trimitere sau menționare a unor documente oficiale emise de autorități ale statului român sau ale altor state sau instituții/autorități/organizații internaționale competente.

„AUR nu susține un astfel de proiect de lege, care afectează calitatea vieții, integritatea corporală și viața persoanelor vizate. Angajații din sistemul sanitar ar putea fi astfel privați de mijloacele de subzistență necesare și, mai mult decât atât, România nu are cum să gestioneze criza lipsei de personal medical, care se va agrava în urma implementării acestei decizii”, a adăugat senatorul Andrei Busuioc.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: