UE propune oprirea schimbării sezoniere a orei

Comitetul de Turism şi Transporturi al UE propune oprirea schimbării sezoniere a orei, ceea ce nu ar modifica dreptul ţărilor UE de a decide cu privire la ora lor standard, conform News European Parliament.
Pentru ţările care decid să își păstreze definitiv ora de vară, ultima schimbare a ceasului va fi duminică din martie 2021.
Statele membre care preferă să îşi păstreze ora standard, cunoscută şi sub numele de „ora de iarnă”, schimbă ceasurile pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021.
Pentru a proteja piaţa unică, Comisia Europeană va analiza propunerile de fus orar ale statelor. Astfel, țările UE vot trebui să stabilească şi să comunice între ele toate modificările pe care le fac și să se asigure că aplicarea orei de vară în unele ţări şi a orei de iarnă în altele nu perturbă funcţionarea pieţei interne.
CE a organizat o consultare publică în vara anului 2018, care a primit 4,6 milioane de răspunsuri, din care 84% erau în favoarea întreruperii modificărilor semestriale ale ceasului, în timp ce 16% doreau să le păstreze.
UE a unificat pentru prima dată aranjamentele referitoare la ora de vară în 1980, pentru a asigura o abordare armonizată a schimbării orei pe piaţa unică, deoarece până atunci, practicile şi programele naţionale de oră de vară erau divergente.
Directiva actuală privind orele de vară impune ca ţările UE să treacă la ora de vară în ultima duminică din martie şi să revină la ora standard în ultima duminică din octombrie.
Sursa: Știrile TVR
- Avocatul Poporului e o instituție capturată! Nu mai apără nimic, nu contestă nimicAvocatul Poporului, creat pentru a apăra cetățenii în fața abuzurilor statului, a devenit astăzi o instituție decorativă, lipsită de reacție și complet subordonată politic. În loc să fie vocea oamenilor, a ajuns un scut al puterii. Deși România trece prin crize sociale și economice grave, iar drepturile românilor sunt călcate în picioare prin taxe, abuzuri …
- Tot mai aproape de anticipate. Singurele care pot readuce încredereaRomânia se apropie cu pași repezi de alegeri anticipate. Criza politică, corupția și incapacitatea guvernării PSD-PNL de a gestiona economia au adus statul în prag de colaps. Oamenii nu mai au încredere în actuala clasă politică, iar partidele de la putere fug de răspundere. Alegerile anticipate devin singura soluție reală pentru a reda cetățenilor vocea …
- PSD e pe cale de dispariție. Va păți precum PNȚCD!PSD, odinioară cel mai puternic partid din România, dă semne vizibile de prăbușire. Scandalurile de corupție, minciunile electorale și guvernarea dezastruoasă l-au transformat într-un colos cu picioare de lut. Exact ca PNȚCD în urmă cu două decenii, PSD își sapă singur groapa. Românii s-au săturat de promisiuni deșarte și de taxele puse pe spinarea lor. …
- România are un curs valutar subevaluat care subvenționează importurile și distruge producția localăEconomia României este ținută captivă de un curs valutar artificial, menținut la un nivel care avantajează importurile și lovește direct în producătorii locali. Prin această politică, statul practic subvenționează marfa adusă din străinătate, în timp ce firmele românești sunt împinse spre faliment. Un leu subevaluat face ca produsele din import să pară mai ieftine, iar …
- Colonie de consum: Au crescut importurile. Vom importa mai mult ca anul trecutRomânia continuă să își adâncească dependența de produsele aduse din afară. Datele arată că importurile au crescut semnificativ și, dacă tendința se menține, anul acesta vom importa mai mult decât anul trecut. În loc să sprijine producția internă, guvernanții au preferat o politică economică ce favorizează marfa din străinătate. De la alimente la echipamente industriale, …