EconomieInternaționalȘtirile 60m.RO

Legea privind piaţa internă: Comisia Europeană lansează o procedură de infringement împotriva Londrei

Sefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi că executivul european a lansat o procedură de infringement la adresa Regatului Unit, în conformitate cu prevederile Acordului de retragere, în legătură cu noua lege britanică privind piaţa internă, transmit Reuters, AFP şi dpa.

„În această dimineaţă, Comisia a decis să trimită o scrisoare de notificare oficială guvernului Regatului Unit. Acesta este prima etapă într-o procedură de infringement”, a declarat Ursula von der Leyen.

„Acest proiect de lege este prin natura sa o încălcare a obligaţiei de bună credinţă incluse în Acordul de retragere”, a adăugat şefa executivului comunitar.

Londra are la dispoziţie un termen de 30 de zile pentru a răspunde scrisorii executivului UE.

În urmă cu trei săptămâni, Comisia Europeană a dat termen Regatului Unit până la finalul lunii septembrie pentru a retrage proiectul de lege ce repune în discuţie angajamentele asumate de Londra în cadrul Brexitului, care a adus „atingere gravă încrederii”, subliniind că Uniunea Europeană nu va ezita să se adreseze justiţiei.

Legea privind piaţa internă îi conferă premierului Boris Johnson puterea de a anula o prevedere din Acordul de retragere care i-ar impune provinciei Irlanda de Nord reguli vamale diferite de restul Regatului Unit în perioada post-Brexit.

Regatul Unit a părăsit oficial Uniunea Europeană la 31 ianuarie, la câteva zile după semnarea Acordului de retragere care includea condiţiile despărţirii.

Ţara a intrat de atunci într-o perioadă de tranziţie, până la 31 decembrie 2020, timp în care va continua să aplice regulile europene. Bruxellesul şi Londra profită de acest lucru pentru a negocia un acord privind viitoarea lor relaţie, în special legătura comercială, cu speranţa că ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2021. În cazul absenţei unui asemenea acord, viitoarea relaţie comercială dintre UE şi Regatul Unit va fi guvernată de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Sursa: Agerpres

  • WSJ: Trump inversează istoria și desemnează Europa, nu Rusia, drept inamic în noua politică de securitate
    Un document strategic anual, care descria amenințările de la China la Rusia, își îndreaptă acum o parte din limbajul cel mai dur către aliații NATO. Timp de ani, guvernul SUA a publicat o Strategie de Securitate Națională anuală care prezintă modul în care Washingtonul vede lumea și abordarea sa pentru a gestiona amenințările iminente, de …
  • Alertă energetică în Republica Moldova. Chișinăul a cerut României ajutor de avarie, după atacurile rusești asupra infrastructurii ucrainene
    Alertă energetică în Republica Moldova, după atacurile devastatoare ale armatei ruse asupra infrastructurii electrice din Ucraina, care au afectat „un grup energetic important”. Ca urmare, liniile de intercomunicare ale Moldovei sunt suprasolicitate, iar autoritățile de la Chișinău au solicitat României, preventiv, ajutor energetic de urgență. „Urmare a atacurilor asupra sistemului energetic a Ucrainei, în regiunea …
  • Evoluția României, de la credite cu buletinul la apă cu buletinul
    România traversează un moment absurd, care arată mai clar ca niciodată falimentul moral și administrativ al clasei politice: dacă în urmă cu câțiva ani românii primeau credite cu buletinul, astăzi au ajuns să primească… apă cu buletinul. Situația din Prahova, unde alimentarea cu apă potabilă a fost întreruptă în peste zece localități, expune dimensiunea reală …
  • Cum pot vota pentru Primăria Capitalei românii care dețin noul buletin electronic
    Peste 900.000 de români au obținut deja cartea electronică de identitate până la finalul lunii noiembrie, un document de mărimea unui card bancar cu adresa de domiciliu stocată exclusiv pe cip, fără a fi tipărită.​ La alegerile locale de duminică, 7 decembrie, pentru Primăria București, unde votul este permis doar celor cu domiciliul în Capitală, …
  • Șefa diplomației europene: SUA rămân principalul aliat al Europei
    Mesaj ferm de la vârful UE! Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, a reafirmat sâmbătă importanța Statelor Unite pentru Uniunea Europeană, după publicarea noii strategii americane de securitate, percepută ca naționalistă și alarmistă cu privire la viitorul Europei. „Desigur, există multe critici, dar cred că unele dintre ele sunt întemeiate”, a declarat Kallas, întrebată despre acest document …
Back to top button