Știrile 60m.RO

Ambasadorul Muraru trebuie demis. Unica lui competență este slugărnicia față de Iohannis. Ciolacu se face de râs în SUA

Recenta vizită a premierului României în Statele Unite ale Americii a scos în evidență o serie de neajunsuri flagrante în gestionarea relațiilor externe ale țării. Incidentul dintre premier și ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, nu este doar o situație jenantă, ci reflectă un deficit major de profesionalism și competență la cel mai înalt nivel diplomatic.

Primul aspect care merită punctat este numirea acestui personaj – Muraru într-o poziție atât de influentă. Muraru a fost trimis în SUA exclusiv datorită slugărniciei sale față de președintele Klaus Iohannis. Acesta nu are niciun fel de abilitate diplomatică. Această realitate subliniază o problemă gravă în sistemul politic românesc: promovarea pe criterii de lingușeală și slugărnicie, în detrimentul competenței. Acest mod de operare nu doar că descalifică diplomația românească, dar și compromite integritatea și eficacitatea ei.

Rolul unui ambasador nu este doar de a reprezenta țara în străinătate, ci și de a pregăti terenul pentru vizitele oficiale de rang înalt. În acest caz, Muraru a eșuat lamentabil. În loc să asigure o vizită productivă și lipsită de incidente pentru premier, Muraru a fost mai preocupat de propria sa prezență în fotografii decât de logistica și succesul vizitei.

Mai mult, escaladarea publică a tensiunilor dintre premier și Muraru este inacceptabilă. Ca ambasador, Muraru este subordonat premierului și ar fi trebuit să manifeste respectul cuvenit, indiferent de divergențele de opinie. Faptul că acesta a ales să reacționeze public împotriva șefului guvernului, evident la îndemnul președintelui Iohannis, sugerează o criză internă în guvernul românesc și un conflict de interese la nivel înalt.

Pe de altă parte, performanța premierului Ciolacu în SUA a fost extrem de slabă. Rezultatele vizitei, care s-au soldat cu menținerea vizelor pentru cetățenii români și lipsa unor investiții semnificative, punctează și mai mult incapacitatea actualei administrații de a promova interesele României pe scena internațională. Criticile aduse de partenerii americani privind instabilitatea legislativă sub guvernarea PSD+PNL sunt un semnal de alarmă cu privire la nevoia de coerență și predictibilitate în politica internă și externă a României.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button