Agricultorii protestează în fața ministerului: Oroș să își țină cuvântul în privința despăgubirilor de secetă

Distribuie dacă ți-a plăcut

Reprezentanţii Asociaţiei Forţa Fermierilor pichetează luni, începând cu ora 14:00, sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, nemulţumiţi de neincluderea despăgubirilor de secetă pentru culturile de primăvară, aferente anului 2020, în proiectul Legii Bugetului de Stat, aprobat de Guvern.

Reprezentanţii asociaţiei consideră că singura soluţie pentru ca ministrul Agriculturii, Adrian Oros, să îşi recâştige încrederea fermierilor este să demareze de urgenţă consultări cu preşedintele PNL, Ludovic Orban, cu preşedinţii celorlalte partide din coaliţia de guvernare, cu preşedinţii partidelor de Opoziţie, pentru votarea, în unanimitate, a unui amendament la Legea Bugetului de Stat, care să includă aceste despăgubiri, atunci când proiectul va ajunge în Parlament, se menţionează într-un comunicat al asociaţiei.

Potrivit sursei citate, cea mai simplă soluţie ar fi menţionarea faptului ca aceste despăgubiri să fie plătite din Fondul de Rezervă al Guvernului.

“Nu există nicio o alternativă la votarea unui amendament pentru plata despăgubirilor de secetă. Orice discuţie privind alte variante nu reprezintă decât o tentativă de a-i amăgi pe fermieri. Oricine susţine aşa-numitele “măsuri alternative” nu face decât să prelungească suferinţa fermierilor români şi îl face scăpat pe ministrul Oros de răspunderea publică în a-şi respecta cuvântul dat în faţa fermierilor. Pentru Asociaţia Forţa Fermierilor, acest lucru este inacceptabil, noi nu ne târguim cu soarta agriculturii naţionale. Despăgubirile trebuie acordate sau cineva va plăti un preţ politic foarte mare, mai devreme sau mai târziu. Şi noi nu ne dorim asta. Noi dorim să colaborăm cu toate partidele, şi de la Putere şi din Opoziţie, şi să cooperăm cu orice ministru al Agriculturii, ce este desemnat de decidentul politic. Reamintesc că noi nu avem revendicări politice, nu vrem demisia cuiva, nu dorim decât ca ministrul Agriculturii să îşi respecte cuvântul dat în faţa fermierilor”, a declarat Vlad Macovei, preşedintele Asociaţiei Forţa Fermierilor, în comunicatul citat.

Consiliul Director al Asociaţiei Forţa Fermierilor face un apel către conducerile partidelor parlamentare din România, către toţi deputaţii şi senatorii, atât de la Putere cât şi din Opoziţie, să lase pentru o zi lupta politică şi să îşi dea mâna pentru a vota amendamentul la Legea Bugetului de Stat care să permită plata despăgubirilor de secetă.

Aceştia anunţă că vor trimite şi o scrisoare deschisă tuturor decidenţilor politici relevanţi, cu o serie de zece iniţiative ce se pot organiza pe termen scurt, pentru a pune agricultura în ofensivă în 2021. “În joc sunt soarta satului românesc, securitatea alimentară a românilor şi viaţa a sute de mii de reprezentanţi a sectorului agroalimentar!”, spun reprezentanţii Asociaţiei Forţa Fermierilor.

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunţat în ultimele şase luni că va acorda despăgubirile de secetă pentru culturile de primăvară aferente anului 2020, valoarea acestora ridicându-se la un miliard de lei (aproximativ 210 milioane de euro). Reprezentanţii fermierilor spun că banii ar urma să intre direct în economia reală şi, prin efectul de angrenare, ar fi recuperaţi la buget prin plata de taxe şi impozite, chiar până la finalul acestui an. “Dacă aceşti bani nu vor fi plătiţi către fermieri, pentru a-şi putea plăti datoriile către furnizori şi pentru a-şi înfiinţa culturile din acest an, deci pentru a reporni agricultura în 2021, apreciem că peste 30.000 de ferme din România, şi mai mari şi mai mici, vor intra în faliment. În concluzie: Despăgubirile de secetă nu sunt “pomeni”, nu sunt ajutoare sociale!”, se menţionează în comunicatul Asociaţiei Forţa Fermierilor.


Distribuie dacă ți-a plăcut
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: