Consiliul European: Sancțiunile UE împotriva Rusiei, prelungite cu încă șase luni de liderii statelor membre

Liderii Uniunii Europene au convenit să prelungească cu încă şase luni sancţiunile economice împotriva Rusiei pentru rolul său în conflictul din estul Ucrainei şi pentru că nu a implementat acordurile de pace de la Minsk, a anunţat vineri preşedintele Consiliului European, Charles Michel, într-o conferinţă de presă după summitul european desfăşurat prin videoconferinţă, informează DPA şi EFE.
Sancţiunile au fost adoptate pentru prima dată la 31 iulie 2014, iniţial pentru o perioadă de un an, după ce Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea şi a acordat sprijin separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei, acţiuni care au dus la destabilizarea situaţiei din această ţară, potrivit UE. De atunci sancţiunile au fost prelungite la fiecare şase luni. Sancţiunile actuale expiră la 31 iulie, data până la care Consiliul UE are termen pentru formalizarea acordului politic adoptat vineri de către lideri şi publicarea actelor juridice necesare pentru reînnoirea măsurilor restrictive.
Uniunea Europeană a legat relaxarea sancţiunilor de progrese în ceea ce priveşte implementarea Acordului de la Minsk, care prevede o încetare a focului necondiţionată şi ca ambele părţi să-şi retragă armele grele de pe linia de front din estul Ucrainei.
Înainte de decizia de vineri, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron – care sunt implicaţi în negocierile de pace alături de Rusia şi Ucraina sub aşa-numitul format Normandia – şi-au informat omologii din UE cu privire la starea de fapt.
Sancţiunile UE vizează sectoarele finanţe, energie şi apărare ale Rusiei, împiedicând accesul anumitor bănci şi companii ruseşti la pieţele UE şi limitând anumite importuri din UE. Sancţiunile restricţionează, de asemenea, accesul Moscovei la anumite tehnologii şi servicii sensibile care pot fi utilizate pentru explorarea şi producerea petrolului.
Măsuri separate vizează comerţul cu teritoriile anexate Crimeea şi Sevastopol. Acestea au fost extinse săptămâna aceasta cu un an, până la 23 iunie 2021.
Sursa: www.caleaeuropeana.ro
- Daniel David, despre măsurile sărăciei impuse profesorilor și tăierea burselor: „Sunt măsuri de supraviețuire în situații de criză”Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a explicat că modificările recente din sistemul educațional sunt reflexia constrângerilor bugetare acute și nu pot fi considerate, cu adevărat, reforme. Daniel David a fost întrebat, în direct la Euronews, ce criterii de departajare ar putea aplica un director de școală pentru bursa de merit și dacă ar putea sta …
- Guvernul plănuiește să taie bursele monoparentale în timp ce pensiile speciale rămân neatinsePoliticienii sistemului nu mai țin cont de nimic și vor să le ia banii până și celor mai săraci români! Guvernul plănuiește tăierea definitivă a burselor monoparentale și limitarea celor de merit, si din nou evită să se atingă de pensiile speciale. Copiii cu părinți divorțați, cei adoptați sau nerecunoscuți de tată vor fi afectați …
- Mirel Palada: „Cadrele didactice reprezintă, în mic, România. Acum primesc ceea ce merită. Primesc ce au votat. Ghinion”„Cea mai mare parte a cadrelor didactice a votat Nicușor. Cum să voteze ele un primitiv suveranist care vinde țara la ruși și la chineji? Ei votează olimpicul, progresistul, cel care le promite o Românie onestă. Care respectă cadrele didactice. Acuma nu le e ușor. Le e Nicușor. Și-au luat-o de nu au aer. Au primit respect …
- Prin decuplarea pensiilor CCR de cele ale magistraților, Guvernul practic creează o nouă pensie super specială în România„O altă minciună a Guvernului Bolojan. Îmi e milă de doamna Ioana Ene Dogioiu, pe care o apreciez ca fost jurnalist pentru materialele ei documentate despre justiție, că trebuie să mintă in public. Și aș mai spune ceva: prin decuplarea pensiilor CCR de cele ale magistraților, Guvernul practic creează o noua pensie (super) specială în România. Indiferent …
- ”Putin a obţinut aproape tot ce şi-a dorit”: reacţii critice după declaraţiile comune ale celor doi lideri de la summitul Trump-PutinPrimele reacţii după declaraţiile de presă scurte şi vagi făcute de Vladimir Putin şi Donald Trump după summitul lor din Alaska, unde au vorbit aproape trei ore, dar nu au anunţat nimic concret, nu au întârziat să apară. Trump a spus după întâlnire că el şi Putin „au făcut unele progrese” în discuţiile lor, dar a adăugat …