Politică

George Simion salută introducerea Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO: Avem nevoie de un plan pentru dezvoltarea turismului

George Simion salută introducerea Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO. Liderul AUR a contestat în trecut, în stradă, proiectul Gabriel Resources pentru exploatarea cu cianuri. În cadrul unei intervenții telefonice la România TV, acesta a declarat că Guvernul Cîțu trebuie să vină cu un plan pentru dezvoltarea turismului din această zonă.

Întrebat ce înseamnă, în opinia sa, această luptă pentru încadrarea Roșiei Montane în patrimoniul Unesco, Simion a răspuns: „Mai degrabă a fost o luptă ca să speculeze la bursă și să semneze contracte defavorabile românilor. Includerea în patrimoniu presupune protejarea acestei zone, a localității în sine. Înseamnă că proiectul nociv al Gabriel Resources nu va continua.

Premierul Cîțu s-a antepronunțat în privința unui proces pe care îl are statul la Washington și a spus că va trebui sa le plătim câteva miliarde celor de la Gabriel Resources. Eu sper să se judece corect și să se constatate investițiile false pe care le-au făcut, că de fapt nu au făcut, ci au fost doar niște investiții ale unor speculanți, George Soros și alții.

Acum trebuie să vedem ce facem cu zona, ce vor face localnicii, cum dezvoltăm turismul. Avem nevoie să vedem un plan de la premierul Cîțu și de la USR, care își arogă această victorie, deși nu e victoria lor. Iar Florin Cîțu să dea drumul la justiție și să se vadă neregulile care s-au făcut acolo. Revendicările celor de la Gabriel Resources sunt absolut absurde, vorbesc de niște investiții de miliarde și este suficient ca orice specialist să se uite ca să vadă că nu s-au investit acolo 4 au 5 miliarde, cum pretind ei”, a spus George Simion la România TV.

Back to top button