Politică

A fraudat alegerile ca să ajungă primar la liberali: Acum e la pușcărie!

Judecătorii Tribunalului Prahova au decis, miercuri, prelungirea cu încă o lună a perioadei de arest preventiv pentru primarul comunei Ciorani, Marin Voicu, inculpat, alături de alte 16 persoane, într-un dosar de fraudare a scrutinului din 27 septembrie 2020. Un alt inculpat rămâne în arest preventiv, în timp ce ceilalţi 15 suspecţi din dosar au primit mandate de arest la domiciliu. 

Primarul comunei Prahovene Ciorani, Marin Voicu (PNL) , unul dintre cei mai longevivi edili din judeţ, rămâne în arest preventiv, pentru 29 de zile, în dosarul în care este cercetat pentru instigare la infracţiunea de falsificare a documentelor şi evidenţelor electorale în formă continuată, au decis, miercuri, magistraţii Tribunalului Prahova. În acelaşi dosar, o altă inculpată este în continuare arestată preventiv, în timp ce ceilalţi 15 inculpaţi au fost scoşi din arest şi plasaţi în arest la domiciliu. 

Decizia a fost luată după ce instanţa de judecată a amânat de trei ori pronunţarea cu privire la decizia de prelungire a mandatelor de arestare preventivă în cazul celor 17 persoane acuzate de fraudă electorală.  În acest dosar, 12 dintre cei 17 inculpaţi sunt angajaţi ai Primăriei Ciorani, iar ceilalţi sunt rude sau apropiaţi ai acestora. Primarul comunei prahovene Ciorani, Marin Voicu (membru PNL, fost lider local al PSD), şi alte 15 persoane au fost arestaţi preventiv, în urmă cu o lună, în dosarul de fraudă electorală în care edilul este inculpat, după ce judecătorii Tribunalului Prahova au admis contestaţia procurorilor la decizia Judecătoriei Ploieşti. Un al 16-lea inculpat a fost arestat la domiciliu la acel moment.  

Ancheta a pornit ca urmare a unei plângeri penale, iar de la depunerea plângerii şi până la reţinerea suspecţilor saci cu buletinele de vot, depuşi într-un spaţiu al Primăriei Mizil, au fost violaţi după ce cineva a intrat cu forţa în acel spaţiu, în  luna februarie. Cu acea ocazie  au fost sustrase un număr total de 4306 buletine de vot, dintre care 2.454 buletine de vot valabil exprimate şi nule şi 1.854 buletine de vot anulate, iar cazul face obiectul unui alt dosar penal. 

Conform susţinerilor procurorilor în faţa instanţei, la Ciorani au fost fraudate alegerile la toate cele cinci secţii de votare amenajate în comună. Ceea ce se remarcă este faptul că inculpaţii acţionat cu ”naturaleţe” şi chiar râdeau de ceea ce fac. Conform anchetatorilor, fraudarea alegerilor a avut ca scop consolidarea în PNL a primarului Marin Voicu, care ocupă această funcţie încă din anul 2000 şi care în 2020 a trecut de la PSD la PNL.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button